An de an la Ţebea, către mijloc de lună septembrie, români mai ales din Transilvania, cu precădere din zona Munţilor Apuseni, se adună pentru a lua parte la ceea ce s-a întipărit adânc şi trainic pe retina conştiinţei lor istorice: serbările Iancului.
A devenit efectiv un adevărat „moment” de serbare naţională ziua de 15 septembrie după ce într-o toamnă timpurie a anului 1872 a decedat la Chişineu-Criş cel care fusese unul dintre cei mai viguroşi, mai îndârjiţi şi mai neînduplecaţi luptători/conducători ai revoluţiei române din 1848-1849 în efortul eroic, de factură socială, dar mai ales naţională, al poporului român de a se elibera de sub dominaţia străină; pentru înlăturarea asupririi exercitate de Imperiile înconjurătoare (habsburgic, otoman şi ţarist) dar şi pentru emanciparea de sub jugul apăsător al iobăgiei în Transilvania, Banat, Maramureş, sau al clăcăşiei în Moldova şi Ţara Românească. Sigur, galeria conducătorilor revoluţiei române de la 1848-1849, de la săvârşirea căreia se împlinesc 160 de ani, a fost amplă: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, George Bariţ, fraţii Ion şi Dumitru C. Brătianu, Alecu Russo, Simion Bărnuţ, Alexandru Ioan Cuza, C.A. Rosetti, Costache Negri sau Axente Sever, dar în această constelaţie, numele lui Avram Iancu degajă o strălucire aparte, ca şi personalitatea emblematică a lui Nicolae Bălcescu, la acest plus de strălucire contribuind, probabil, şi destinele lor tragice: B
La jumătatea drumului dintre staţia CFR Bucureşti-Nord şi Staţia Chitila se află Staţia CFR Bucureşti Triaj. Această staţie, în perioada aprilie-august 1944, îşi desfăşura activitatea, pe două aliniamente: în partea vestică, spre Chitila, pe o distanţă de 4 km, cu un evantai de 50 de linii, destinată pentru primirea trenurilor de marfă sosite din ţară. În partea sudică, spre Gara de Nord, pe o distanţă de 1 km, şi un evantai de 30 de linii, se făcea trierea vagoanelor pentru noile destinaţii.
Procesul de triaj, adică de triere, se făcea în felul următor: trenurile sosite erau verificate vagon cu vagon, controlate actele de transport, verificarea sigiliilor şi stabilirea liniei de triere. Pasul următor, tehnologic, consta în expedeierea trenului pentru triere. Trenul era împins de la spate de locomotivă spre planul înclinat, până la punctul cel mai înalt, numit „cocoaşă”. Pe tamponul din faţă, al fiecărui vagon, se trecea un număr reprezentând linia de formare a noului tren. Vagonul ajuns la „cocoaşă” se îndrepta singur, în virtutea inerţiei, datorită gravitaţiei, spre linia indicată, trecând prin cinci macazuri manuale de schimbarea direcţiei. Când linia respectivă se completa trenul era format şi expediat în partea vestică a gării pentru întocmirea actelor de expediţie şi luarea în primire de către personalul răspunzător de tren.
Se împlinesc peste câteva zile (23 august) 65 de ani de la o lovitură de stat ce nu avea să fie ultima în zbuciunata istorie a românilor ca popor, ca naţiune. Următoarea a fost în decembrie 1989.
23 august 1944 a marcat declanşarea unui eveniment istoric la producerea căruia şi-au dat mâna liderii ei nu mai puţin de patru partide politice: două de dreapta: Partidul Naţional Ţărănesc în frunte cu Iuliu Maniu respectiv Partidul Naţional Liberal condus de constantin Brătianu şi două partide de stânga: Partidul Social Semocrat condus de Constantin Titel-Petrescu şi Partidul Comunist Român în numele căruia au acţionat doi lideri de marcă: Lucreţiu Pătrăşcanu (mai ales) şi Emil Bodnăraş. A fost o coaliţie politică largă, intrată în istorie sub numele de Blocul Naţional Democratic, ce se cristalizase către sfârşitul lunii iunie 1944 având ca principal obiectiv înlăturarea guvernului şi a regimului de dictatură militară condus de mareşalul Ion Antonescu. Scopul principal al acestei coaliţii: scoaterea ţării din alianţa cu Germania nazistă, alăturarea ei la coaliţia Naţiunilor Unite şi refacerea unităţii naţionale sfâşiate în vara anului 1940 prin readucerea în graniţele de după Pacea de la Versailles a Nordului Transilvaniei şi păstrarea în aceleaşi graniţe a Basarabiei şi Bucovinei care în mod sigur urmau a fi revendicate de fosta URSS după ce la cotropirea cu forţa la sfârşitul lunii iunie 1940 se reveniseră la România după declanşarea războiului anti-URSS de către Germania şi aliaţii ei, între care şi România, la 22 iunie 1941.
Amintita coaliţie de forţe politice şi-a atras şi cercurile Palatului regal,
Am urmărit emisiunea „Academica, de piaţă” de la Realitatea TV.
O emisiune aşteptată şi, probabil, urmărită de sute de mii de studenţi, absolvenţi şi posibili candidaţi pentru înscrierea în noul an şcolar la facultăţile acestei universităţi, împreună cu familiile lor. De unii a fost urmărită cu sufletul la gură. În fond, fără să fi calomniat pe cineva, fără să fi fost prinşi la furat, fără să fi tâlhărit sau, doamne fereşte, fără să fi comis vreo crimă, s-au trezit, dintr-o dată condamnaţi. Condamnaţi fără a fi judecaţi.
Sute de mii de absolvenţi care, în naivitatea lor, au crezut că a învăţa, a te califica şi a-ţi atesta cunoştinţele este ceva ce ţine de lumea civilizată s-au trezit puşi la stâlpul infamiei.
Un fost ministru al învăţământului care, mulţi ani la rând după lovitura de stat, ne înnebunise cu nevoia privatizării învăţământului „aşa cum era în ţările civilizate”, acum ne spune „că la noi e ca la nimeni, avem cele mai mari universităţi din lume, în timp ce în Marea Britanie nu există decât o singură univers
A fost a şaptea zi a cireşarului, dată la care tot rumânul (cum ar spune un parvenit al societăţii româneşti de azi şi prietenii îl cunosc bine, pentru a arăta plebei cât de popular şi apropiat de mase este el) a fost chemat la urme pentru a-şi da votul candidaţilor la fotoliile capitonate în pluş sau piele naturală ale Parlamentului European.
„Candindaţi” mulţi, vorba lui Nenea Iancu, circ de bună calitate aşa cum avem de douăzeci de ani încoace. Promisiuni nenumărate, bune de bâlciul deşărtăciunilor. „Succesuri” (cum ar spune o proaspătă reprezentantă a poporului român în Forumul popoarelor europene, încolonate disciplinat în Uniunea Europeană, reprezentantă de seamă a tinerei generaţii de politicieni, apărută după lovitura de stat din decembrie 1989) pentru cei care prin furt şi înşelăciune s-au îmbogăţit pe seama prostiei noastre.
Clasa politică indiferent de culoarea ei pe care o abordează cu ostentaţie, cât şi guvernanţii de azi, au „câştigat” iar pariul cu masa de alegători. Da... absenteismul a fost cu mult mai mare decât la celelalte alegeri de până acum. Spre regretul nostru, al celor care nu ne-am prezentat cu mic cu mare să-i votăm pe cei cu bani în pungă au fost şi destui oameni de-ai diferitelor case şi caste, plătiţi bine care s-au deplasat la secţii pentru a-i trimite pe băncile europarlamentare pe cei care au fost mai darnici şi au făcut promisiuni cât mai atrăgătoare.
Lătrătorii de serviciu, şi ne referim la „tovarăşii
Omul de afaceri Szolt Csergo are un băieţel ! Să-i trăiască ! La începutul acestui an, pentru botezul băieţelului său, omul de afaceri a cheltuit nu mai puţin de 100.000 de euro. Botezul unui copil are loc o singură dată în viaţă si este un moment unic pentru fiecare tată. Şi atunci, dacă putem, nu ne mai uităm la bani. Chiar dacă micuţul nu o să-şi aducă aminte nimic, niciodată, rămân amintirile, imortalizate pe diverse medii de stocare. Şi impresia pe care o lăsăm invitaţilor la eveniment. Că doar obrazul subţire, cu cheltuială se ţine.
Salariul minim brut lunar în România este de 600 de lei. După reţinerea contribuţiilor şi impozitul datorate statului mai rămân aproximativ 460 de lei. În acelaşi timp, conform calculelor făcute de Blocul Naţional Sindical (preşedinte Dumitru Costin – 19 mai 2009) coşul minim de consum lunar este de 720 de lei. Altfel spus, nevoia de consum pentru ca un cetăţean cu un astfel de venit SĂ POATĂ SUPRAVIEŢUIîntr-o lună este cu peste 56% mai mare decât salariul minim stabilit de autorităţi. Subliniem, SĂ POATĂ SUPRAVIEŢUI.
În acest moment, în România, aproximativ un sfert din forţa de muncă activă se află în această situaţie. Majoritatea familişti, cu cel puţin un copil în întreţinere. Adăugând la aceştia valurile de concedieri şi disponibilizări din ultimile 6 - 8 luni, precum şi şomerii înregistraţi oficial la Agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi şomaj avem imaginea „bunăstării democratice” a societăţii româneşti de astăzi.
