După câteva zile de introspecţie, vă răspund la mailul dumneavoastră...
Să ştiţi că înclin să cred că îmi place politica, atâta timp cât aloc din timpul meu emisiunilor dedicate acestei "mari doamne", Politica... De asemenea, cred că ceea ce se întâmplă în România nu se poate numi politică, ci mai degrabă un mare circ, de proastă calitate, o golănie cum nu am crezut ca voi vedea vreodată în ţara mea...
Ca să vă răspund la întrebare, vreau să facem politică iar politica mea are şi un nume: politica socială. Nu ştiu în ce măsură acest concept are aceeaşi lungime de undă cu aşteptările şi cu preocupările dumneavoastră, dar este cea la care cred că mă pricep cel mai bine. Sunt un adept al politicii sociale deoarece în primul rând sunt un om simplu, din popor, care s-a chinuit mult să supravieţuiască în România postdecembristă. Nu am avut bani, părinţii mei fiind de condiţie medie, mama-asiste
În lumea capitalistă, libertatea este privelegiul unei minorităţi şi chiar pentru aceasta este vorba despre un privelegiu îndoielnic.Autonomia economicului in capitalism este dezumanizare la fel cum este autonomia gândirii în scepticism. În capitalism, obiectul muncii nu aparţine celui ce l-a produs. Omul produce obiecte străine pentru oameni străini, iar pe măsura intensificarii diviziunii muncii omul este redus atât fizic cât şi spiritual la un automat prestator de activitate abstractă. În această conjunctură, omul se vinde pe sine pentru a exista fizic, îsi vinde demnitatea sa umană şi devine o marfă ca oricare alta. În capitalism,
Controlul asupra credinţei. Oligarhii vor lua oamenilor adevărata credinţă. Oligarhii vor modifica stâlpii legilor spirituale. Lipsa lor va slăbi credinţa în sufletele oamenilor, deoarece religiile vor fi lipsite de argumente. Aceste goluri vor fi umplute, cu teze materialiste şi calcule matematice.
A zăpăci minţile este o metodă. Oligarhii pentru a fi stăpâni pe opinia publică, trebuie s-o aduca într-o stare de zăpăceală. Oligarhii vor folosi presa ca să prezinte oamenilor ştiri atât de diverse, încât ei să se piardă în labirintul acestor informaţii. Oamenii vor ajunge la concluzia că este mai bine să nu aibă nici o părere (politică) ...
„Partidul Alianta Socialista opteaza pentru un model socialist de dezvoltare, capabil sa promoveze interesul national, sa asigure resursele necesare infaptuirii justitiei sociale, satisfacerea nevoilor populatiei si protejarea mediului natural. Economia mixta sociala de piata constituie o componenta fundamentala a modelului socialist de dezvoltare si reprezinta o cale noua de abordare intr-o maniera sociala a cresterii economice durabile.”
(Extras din PROGRAMUL PARTIDULUI ALIANTA SOCIALISTA)
Scris de Silviu Somicu
Sâmbătă, 06 Martie 2010 14:43
8 Martie 1910 –
8 Martie 2010
100 de ani de luptă
În ziua de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, se cuvine să aducem un modest omagiu îndelungatei şi dificilei lupte pentru emancipare a femeii şi în acelaşi timp să exprimăm solidaritatea şi încrederea în deplina izbândă a acestei lupte.
Ziua de 8 Martie nu este doar o sărbătoare a bucuriei şi a recunoştinţei faţă de mamele , soţiile şi fiicele noastre, ci este şi momentul în care trebuie să ne amintim de îndelungata istorie a mişcării de emancipare a femeii, cu izbânzile şi neîmplinirile ei.
Condamnată de-a lungul veacurilor a reprezenta o simplă anexă a bărbatului, odată cu sporirea rolului ei în societate, mai ales în producţia materială, femeia a devenit încă de acum două veacuri conştientă de nedreapta stare de inferioritate în care se afla faţă de bărbat dar şi de nevoia şi posibilitatea de a schimba această stare.
Legile ce-i erau potrivnice se cereau schimbate, căci schimbătoare se dovediseră toate rânduielile lumii de până atunci.
În Librăriile Alexandria a apărut CAPITALUL lui Karl MARX
Capitalul lui Karl Marx, o carte disparuta din librariile romanesti in ultimii 30 de ani. O carte care ofera raspunsuri la multe din intrebarile care ne framanta: Cum am ajuns aici? De ce? Ce se poate intampla? Este cartea care ocupa primele locuri in vanzarile din Germania in ultimii 2 ani.
[...]Economia politica de pana acum ne invata ca munca este izvorul tuturor avutiilor si masura tuturor valorilor, asa incat doua obiecte pentru a caror producere s-a cheltuit acelasi timp de munca au aceeasi valoare, si, dat fiind ca in general numai valorile egale pot fi schimbate intre ele, aceste obiecte pot fi schimbate intre ele. Dar in acelasi timp, ea ne invata ca exista un fel de munca acumulata, pe care o denumeste capital; ca datorita valorilor pe care le contine, acest capital sporeste insutit si inmiit productivitatea muncii vii, pretinzand pentru aceasta o anumita retributie numita profit sau castig. Dupa cum stim cu totii, in realitate lucrurile se petrec in asa fel, incat profiturile muncii moarte, acumulate, devin din ce in ce mai masive, capitalurile capitalistilor devin din ce in ce mai colosale, in timp ce salariul muncii vii devine din ce in ce mai mic, iar masa muncitorilor care traiesc exclusiv din salariu devine din ce in ce mai numeroasa si mai saraca. Cum poate fi rezolvata aceasta contradictie? Cum poate sa ramana un profit pentru capitalist daca muncitorul primeste in schimbul muncii pe care el o incorporeaza in produsul sau intreaga valoare? Si, din moment ce se schimba intre ele numai valori egale, asa ar si trebui sa se petreaca lucrurile in cazul de fata. Pe de alta parte, cum pot fi schimbate valori egale, cum poate sa primeasca muncitorul intreaga valoare a produsului sau daca, asa cum recunosc multi economisti, acest produs se imparte intre el si capitalist? Economia politica de pana acum sta dezorientata in fata acestei contradictii, scriind sau bolborosind fraze confuze care nu spun nimic. Nici criticii socialisti de pana acum ai economiei politice n-au fost in stare sa faca altceva decat sa releve aceasta contradictie; dar nici unul dintre ei n-a rezolvat-o si abia acum, in sfarsit, Marx a analizat procesul de formare a acestui profit pana la originile lui, clarificand in acest fel totul. [...]
Friedrich Engels
["Demokratiches Wochenblatt" nr. 12 din 21 martie 1868]
Astăzi, 16 februarie 2010, membri ai Partidului Alianţa Socialistă au depus o coroană de flori la MONUMENTUL EROILOR CEFERIŞTI, aflat în faţa Gării de Nord şi a Ministerului Transporturilor şi au păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor ceferişti care au luptat şi au fost ucişi în timpul grevelor din februarie 1933.
Cu toate că ceferiştii de astăzi trăiesc momente la fel de dramatice ca şi înaintaşii lor (mii de salariaţi sunt trimişi în şomaj, salariile devin din ce în ce mai mici în raport cu puterea de cumpărare, întreprinderile sunt pregătite pentru înstrăinare/desfiinţare, mii de kilometri de
16 februarie, orice ar face guvernanţii noştri postdecembrişti, rămâne o zi marcată cu culoarea roşie pe răbojul istoriei noastre naţionale şi îndeosebi pe acela al luptelor sociale în care s-au văzut obligaţi să se angreneze muncitorii feorviari din toată ţara dar îndeosebi cei de la Atelierele Griviţa din Bucureşti. Iar aceştia se angajaseră pe calea luptei, a confruntării deschise cu autorităţile din cauza vieţii extrem de grele în care fuseseră aduşi de regimul capitalist şi o guvernare naţional-ţărănistă iresponsabilă precum guvernarea portocalie din zilele noastre. Feroviarii români, şi nu numai ei, se hotărâseră, sub conducerea unor sindicate care le reprezentau cu adevărat interesele, nu ca liderii sindicatelor de astăzi, pentru a-şi apăra dreptul la muncă, a obţine salariidecente, a face să fie respectate drepturi şi libertăţi democratice precum cele de organi
M-am gândit pentru astăzi să contribui la combaterea acelor poziţii politice care ridică în slăvi perioada zisă interbelică, şi partidele stăpânirii, în speţă P.N.Ţ. şi P.N.L., în timp ce calomniază Partidul Comunist, şi, în general, mişcarea social-politică de stânga, de stânga reală, adevărată, nu ca aceea de acum care falsificând se proclamă ea însăşi a fi de stânga şi singura de stânga!
Care a fost atitudinea acelei puteri politice, acelor partide faţă de mişcarea muncitorească, în cazul de faţă – faţă de mişcarea mun
„Într-o economie socialistă, mijloacele de producţie sunt proprietatea întregii societăţi şi sunt folositeîin mod planificat. Planificarea economică, va ajusta producţia la necesităţile comunităţii, va asigura locuri de muncă pentru toţi cei capabili să muncească şi va garanta mijloace de trai fiecărui om, femeie sau copil. Educaţia individuală, în plus de abilităţile înascute va incerca să dezvolte membrilor societăţii simţul responsabilităţii pentru aproapele lor în locul glorificării puterii şi a succesului din socetatea capitalistă. Totuşi, este necesar să amintesc ca o ”economie planificată” nu este încă socialism. O economie planificată, ca atare, poate avea ca rezultat o înrobire completă a individului. Realizarea socialismului cere deci soluţii pentru probleme socio-politice extrem de dificile pentru a preveni o prea mare centralizare a puterii economice şi politice, pentru a preveni că birocraţia să devină atotputernică, pentru ca drepturile individului să fie protejate prin măsuri democratice de limitare a puterii birocraţiei .”
