CRIMELE DEMOCRAŢIEI     

E foarte frumos să spui că eşti împotriva violenţei …

Se tot vorbeşte de “închisorile “comuniste” – de parcă ar exista o ţară în lumea largă în care să nu fie închisori. Că, cică, comunismul a ucis nu ştiu câţi oameni – cum spunea Bill Clinton. În aceste cifre se includ, desigur, şi cei ce au luptat pentru independenţă naţională, pentru libertate şi o viaţă mai bună în Cuba, Vietnam, Angola, Mozambic, Peru, Nicaragua, Irak şi atâtea altele. E “vina” socialismului că popoarele din aceste ţări n-au fost lăsate să-şi facă propria soartă  aşa cum o doresc.!

            “Democraţia” e … altfel. E “umană”, e “paşnică”…

            Dar asta numai în aparenţă ! De ochii lumii şi pentru cei ce nu-şi fac timp pentru o analiză mai atentă.

            În cele ce urmează vom vedea că lucrurile nu stau deloc aşa şi “democraţia” – adică capitalismul, prin însăşi esenţa sa, ucide oameni, indirect dacă vreţi, oameni care, în alte condiţii  sociale ar fi putut trăi mult şi  bine. Şi în capitalism mor oameni: 1. prin scăderea nivelului de trai; 2. prin lipsa asigurărilor de sănătate, a degradării stării de sănătate generală; 3. Prin consumul de droguri; 4. prin creşterea criminalităţii; 5. a sinuciderilor; 6. prin prostituţie şi traficul cu carne vie; 7. prin creşterea numărului armelor de foc aflate legal/ilegal în posesia persoanelor particulare; 8. prin lupta forţelor de ordine – jandarmeria îndeosebi – împotriva manifestanţilor, a greviştilor, a protestatarilor de orice fel; 9. prin intervenţia armată în alte ţări, în care n-avem nimic de câştigat pentru noi înşine, ci doar pentru interese străine …

            Pentru exemplificare ne vom referi doar la România, în condiţiile în care, desigur, situaţia este similară nu doar pentru ţările foste socialiste, ci pentru TOATE ţările care au îmbrăţişat sistemul capitalist.

Scăderea nivelului de trai general al populaţiei după Marea Revoluţie anticomunistă din dec.1989 e un lucru îndeobşte cunoscut şi resimţit de majoritatea populaţiei. În cifre, el reprezintă aproximativ 80 % din cel din nu prea fericitul an ’89, şi aceasta la 16 ani de la revoluţie. Că doar evoluţia s-a făcut în principal pentru  ca oamenii s-o ducă mai bine, să crească ! nivelul de trai. În definitiv, dintotdeauna şi în orice loc oamenii vor să trăiască mai bine, tot mai bine. Aceasta e, în fond, motorul istorie. Putem spune că, într-adevăr nivelul de trai a crescut după revoluţie, dar … numai pentru un număr restrâns de persoane, pentru cei ce au reuşit, într-un fel sau altul, să se îmbogăţească – prin furt din averea statului, prin privatizări frauduloase, prin neplata impozitelor, inginerii financiare, moşteniri dubioase, trafic de valută, speculă cu mărfuri aduse din străinătate etc. variantele sunt multe, dar .. nu include munca !

            Munca, munca cinstită nu este un izvor de îmbogăţire. N-am auzit pe nimeni care s-ar fi îmbogăţit muncind. “Cine munceşte n-are timp să câştige” zice o veche zicală. Din muncă poţi trăi cinstit, fără dureri de cap şi insomnii, dar marea avere nu se poate face dintr-o astfel de muncă. Sunt mulţi care afirmă că şi-au făcut avere muncind. Eu nu cred. Ori au avut vreo moştenire, ori au pornit de la cevamai mult sau mai puţin ilegal, ori au profitat pe parcurs de neplata contribuţiilor sociale, de forţa de muncă a altora - plătită şi exploatată-, ori …  O simplă moştenire s-ar termina cu timpul dacă n-ar fi fructificată, investită, dacă nu s-ar reproduce, creând profit. Din exploatare desigur. Chiar şi o singură persoană angajată şi plătită cu salar se poate considera exploatare, de vreme ce şi cel mai bun patron nu-i dă valoarea integrală a muncii, ci doar un salar oarecare, ca să-i rămână şi lui ceva, bineînţeles – profitul, plusvaloarea, nemuncită şi însuşită ilegal, datorită proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie.

            De departe, viaţa pare mai bună acum. În magazine  dse găsesc de toate, rafturile te îmbie să cumperi, să cumperi. De, e sociatate de consum, numai că trebuie să ai şi banii necesari. Şi nu toată lumea îi are. Sunt magazine în care nici nu are rost să intri, de scumpe ce-s. mai sunt şi creditele, dar puţini îşi fac socoteala că, după trei ani, plăteşti de fapt mai mult de 2/3 din preţ în plus, ca dobânzi. Iar nu odată, mărfurile cumpărate atât de greu ajung la amanet, de unde cel mai adesea nu pot fi recuperate.

            Nu se scrie pe prima pagină a ziarelor – multe nu se scriu, dar se fac – şi multe în detrimentul oamenilor de rând, dar, dacă vrei cu adevărat poţi afla: de fapt consumul de carne pe cap de locuitor a scăzut în perioada actuală faţă de 1989. Nu că n-ar fi carne prin magazine. Este, dar e prea scumpă ca să fie cumpărată în cantităţi “decente”. Oamenii care trăiesc din salar sau, mai rău, din pensie,  de voie de nevoie ocolesc carnea şi se fac vegetarieni. Propaganda pentru un astfel de regim e făcută îndeobşte de către cei bogaţi pentru cei săraci: e o dietă “sănătoasă” … pentru buzunar. Nici nu vă gândiţi,  nu aveţi nevoie … Asta în timp ce combinatele de porci ori Avicola din toată ţara sunt desfiinţate în favoarea importurilor, “mai economice” , “mai rentabile”– oare ?? – din SUA ori Brazilia. Ori se apelează la metoda germană – a calităţii, invocând tot felul de “motive”: gripa aviară pentru reducerea consumului, pesta porcină pentru închiderea târgurilor de animale, cerinţele UE pentru interzicerea tăierilor, ori chiar a creşterii animalelor pe lângă casă.

Oamenilor nu le trebuie atât protecţie socială, cât mai ales locuri de muncă ca să poată trăi decent. Ei nu vor să cerşească ajutoare, ci să primească un salar adecvat măcar pentru munca efectuată. Dacă n-au loc de muncă atunci orice fel de protecţie  e doar relativă, paleativă, pe termen scurt şi umilitoare în ultimă instanţă. Fără un loc de muncă stabil omul nu poate avea, sub nici o formă un nivel de trai corespunzător. Cel în cauză are foarte puţine soluţii. Una din ele ar fi să accepte tot felul de munci sub calificarea lui, ori diferite, pentru care, desigur, n-are nici un fel de calificare şi nici interes, ori doar unul pur material – să facă doar atât cât să-şi ia salarul. A doua soluţie  ar fi să trăiască din expediente, din munci întâplătoare, deseori la marginea legii, din vânzarea unor lucruri la margine de drum (din aceştia există acum iar cu miile, chiar fără acte de identitate, ori locuinţă, în timp ce poliţia nu se grăbeşte chiar deloc ca aceşti oameni să intre în legalitate !). O a treia soluţie posibilă, acceptată de nevoie desigur, de milioane de oameni – 2 milioane, dar paote să fie chiar mai mult -  este plecare la muncă în străinătate. În multe cazuri e însă o iluzie ca respectivul să lucreze în meseria şi calificarea lui de acasă şi, deci, acceptă orice, sau aproape orice, pentru a aduce acasă  un ban câştigat cu greu, dar în euro. Numai că, şi aici  e o problemă. Salariul pe care-l primesc românii noştri e de batjocură, el fiind mult mai redus (20-50 %)  din salarul obişnuit din ţările respective pentru aceeaşi muncă. Cu alte cuvinte,  dacă un român câştigă 800-1000 de euro pe lună e foarte mulţumit, în timp ce un “băştinaş” nu ia sub nici o formă mai puţin de 2000. Poate un român mai adună ceva, dacă se întoarce acasă, dar dacă vrea să rămână în Occident, el va fi neapărat printre cei săraci.

n      va urma –