Vremurile când pe porţile uzinelor Roman, Tractorul şi Rulmentul intrau şi ieşeau zeci de mii de oameni sunt de mult apuse. Ca ţi în cazul altor uzine de la nivel national, cei trei mamuţi ai industriei braşovene au fost reduşi la tăcere treptat după decembrie 1989 de către oameni politici direct interesaţi de înfăptuirea acestor dezastre, deoarece singura lor preocupare a fost şi este buzunarul propriu.

Braşovul poate arăta estetic bine pe dinafară, dar pe dinauntru este găunos şi putred ca un măr în care şi-au făcut loc omizile.

Starea de fapt, despre care nimeni nu are curajul să vorbească este mai mult decat îngrijorătoare. Referindu-ne strict la cei trei mamuţi – Roman, Tractorul, Rulmentul – este logic că închiderea acestora a îngroşat numărul şomerilor din Braşov. Iar oamenii nu au primit decât alternative false. Sectorul privat este tot mai şubred şi insuficient pentru a acapara numărul de oameni ramaşi fără un loc de muncă.

După ce au ramas fără locuri de muncă şi mânaţi de la spate de falsa propagandă a proiectelor imobiliare, braşovenii au fost păcăliţi din nou de câteva de acest fel, alegându-se la final doar cu... datoriile către bănci.

Astfel, la ora actuală, fosta Uzină Tractorul Braşov în loc să producă atât de necesarele tractoare cu care să se facă măcar acum o agricultură pe măsura bogăţiei pământului ţarii noastre, a fost vândută pe nimic, după ce a fost falimentată intenţionat. Fierul vechi este valorificat, iar noul proprietar vrea să dezvolte un cartier rezidenţial pe locul fostei UTB.

Uzina Roman nu mai produce nici ea camioane, fiind ţinută artificial în viaţă în ultimii ani când a deservit mai mult ca hala de montaj, deoarece producţie nu mai făcea. Probabil că nu i-a sosit momentul încă acesteia să ajungă tot vreun proiect imobiliar, lupta fiind încă crâncenă în jurul acaparării ei.

Rulmentul a fost închisă de peste un an de zile, iar lichidatorii se chinuie să o vândă pentru a recupera datoriile pe care întreprinderea le-a acumulat. Numai că deja au fost nenumarate licitaţii de valorificare a acesteia, dar nimeni nu s-a încumetat să o cumpere. Probabil, nu a ajuns la preţul la care se aşteaptă unii ca să fie achiziţionată tot cu dedicaţie, ca şi celelalte două uzine. Datorită amplasării ei, probabil va servi tot vreunui proiect imobiliar!

Aşa că, dintr-un oraş puternic industrializat care oferea numeroase locuri de muncă cetăţenilor săi, Braşovul a ajuns o piaţă de proiecte imobiliare sortite multe dintre ele eşecului. Nimeni nu gândeşte în perspectivă, deoarece politicienilor actuali nu le pasă decât de buzunarul propriu, nicidecum de logica faptului că un mare oraş care nu oferă locuri de muncă cetăţenilor săi, degeaba încearcă să le vândă proiecte imobiliare şubrede.

Braşov, 10 februarie 2010