Reflecţie asupra stării de fapt…

Zilele trecute am asistat la o discuţie foarte interesantă a tinerilor clujeni cu preşedintele Constantin Rotaru.

A fost un moment nepregătit, ce a urmat prezentării candidatului partidului nostru la primăria oraşului.

Deşi foarte scurt acest moment, care probabil s-a dorit a fi unul mai interactiv, a fost plin de semnificaţie.

La început a existat un dialog, tinerilor, majoritatea studenţi le-au fost adresate câteva întrebări (statut, ocupaţie, dacă sunt mulţumiţi sau nemulţumiţi cu ceea ce se întâmplă). Răspunsurile au venit aproape instantaneu dar trădau o nemulţumire generală legată mai ales de încălcarea drepturilor lor. Au fost întrebaţi dacă fac ceva pentru a-şi îmbunătăţi situaţia şi au răspuns ca „nu pot” sau „nu se poate”, răspunsurile argumentându-se în funcţie de caz.

Apoi le-a fost sugerată ideea că poate o coalizare i-ar ajuta. A fost un singur răspuns afirmativ „poate”, dar sunt singura, colega mea nu mi se va alătura. În rest tăcere. Această lipsă de reacţie la problemele cu caracter general valabil, am observat-o şi în alt context la care nu au participat doar studenţi. Să fie oare o problemă a romanilor această lipsă a spiritului civic, care la vârsta studenţiei ar trebui să se manifeste în toată plenitudinea sa?

Tot aici s-au dat ca exemplu tinerii din Occident (italieni, francezi şi, mai ales,greci), care reacţionează imediat atunci când se simt lezaţi în drepturile lor. Dacă privim lucrurile obiectiv, situaţia tinerilor din aceste ţări este asemănătoare cu cea de la noi. Cu toate acestea, atunci când e vorba despre şcoală, familie sau carieră ei tratează aceste importante aspecte ale vieţii cu foarte multă responsabilitate. Ei ştiu că dacă vor să se bucure de drepturile prevăzute în legi, tratate, convenţii şi, mai ales, în Constituţia ţării lor, nu le rămâne decât să lupte pentru a-i determina pe ceilalţi să le respecte, lucru care nu se întâmplă şi la noi. Atunci când, pe un fond de linişte, apare cineva care vrea să le ia din drepturi e aproape normal şi sigur că vor reacţiona şi îşi vor folosi tot elanul şi energia pentru a-l împiedica. Ei au un alt sistem de valori, sistem care a fost transmis din generaţie în generaţie.

La noi lucrurile stau exact pe dos. Tradiţiile, valorile noastre nu le mai recunoaştem şi avem senzaţia că nu mai sunt valabile. În aceşti 20 de ani a trebuit să învăţăm să ne adaptăm iar dacă nu suntem mulţumiţi de salariu nu protestam ci ne căutam al doilea job, daca părinţii nu ne mai pot susţine financiar ne angajăm cu riscul de a ne reduce randamentul în procesul de învăţare, familia poate să mai aştepte, cariera?! este importanţa desigur şi chiar dacă aşteptăm câţiva ani până prindem un post la nivelul studiilor pe care le avem…aşteptăm, blazându-ne, fără să luam atitudine.

Tinerii romani sunt prea prinşi în învălmăşeala problemelor cotidiane pentru a se mai gândi la altele de interes comun şi pe termen lung. Aici amintesc răspunsul unui tânăr medic, „dacă e nevoie de mine în secţiile de vot vin, dar altfel nu mai am timp nici pentru mine dar să mă mai ocup şi de problemele altora”.

Chiar aşa este?

Şi cu toate acestea tinerii români „se descurcă”

Chiar nu contează cum? Cât timp se vor mai „descurca”?     

Voi ce credeţi despre asta?

Cluj, 15 februarie 2009