30 DE ANI DE REFORMĂ ÎN R. P. CHINEZĂ – UN

 SALT URIAŞ PE DRUMUL MODERNIZĂRII

Timp de 3 decenii – decembrie 1978 – decembrie 2008 marele popor chinez prin aplicarea politicii de reformă şi deschidere a înregistrat progrese remarcabile în toate domeniile de activitate, construind pas cu pas socialismul cu specific chinez, o societate a bunăstării decente.

Indicatorul care măsoară în mod sintetic, dar complet evoluţia acestei perioade, produsul intern brut a crescut de la 364,5 miliarde de yuani cât era în anul 1978, la 24953 miliarde yuani în anul 2007, adică o creştere de 6,9 ori. Echivalent în dolari produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 190 dolari cât era în anul 1978, la 2360 dolari în anul 2007.

 În cei 30 de ani de reformă R. P. Chineză a realizat cel mai mare ritm de creştere din istoria modernă 9,8% media anuală, faţă de 6% media anilor 1953-1978 şi de 3% rata de creştere mondială, faţă de 9,2% rata de creştere a PIB în perioada de decolare a miracolului japonez şi de 8,5% a Coreei de Sud în perioada de relansare economică.

Mărimea produsului intern brut din anul 2007 plasează R. P. Chineză pe locul 4 în lume, după SUA, Japonia şi Germania.

Dacă se face calculul produsului intern brut după sistemul parităţii puterii de cumpărare (PPC) rezultă că, economia Chinei reprezenta încă din anul 2001, 12,5% din economia mondială, (în loc de 6 % în anul 2007 după cifre oficiale) ceea ce situează China deja pe locul doi în lume, doar cu puţin în urma Statelor Unite ale Americii.

Analişti şi observatori occidentali referindu-se la evoluţiile economico-sociale din ultimele decenii din R. P. Chineză, vorbesc de „ascensiunea unei noi super-puteri mondiale”. „Principala putere mondială a secolului XIX a fost Marea Britanie. În secolul XX, rolul a revenit Statelor Unite. La începutul secolului XXI, cu o populaţie de peste un miliard de oameni şi cea de a doua economie ca mărime din lume, China este pe cale să devină noua super-putere”(John Farndon – Secretele Chinei, traducere Gabriela Grigore , Editura “Litera International”.).

Aşa cum spun autorităţile R. P. Chineze în China contemporană au loc prefaceri ample şi profunde, oportunităţile sunt fără precedent, după cum şi provocările sunt fără precedent, însă oportunităţile sunt mai mari decât provocările.

Reforma a fost concepută având un caracter constructiv, care să contribuie la dezvoltare şi modernizare, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor.

În anii de reformă şi deschidere, economia R. P. Chineze s-a menţinut într-o dezvoltare stabilă şi rapidă. Reforma s-a aplicat treptat începând cu agricultura, continuând cu industria şi celelalte activităţi.

În agricultură reforma a stabilit raporturi contractuale şi responsabilităţi pe familie privind cultivarea unei anumite suprafeţe de teren arabil în anumite condiţii. Trecerea de la munca în comun în cadrul comunei populare la munca pe familie, a crescut iniţiativa şi răspunderea în cultivarea pământului şi în recoltarea produselor, ca şi în prelucrarea produselor obţinute.

În anul 2007 producţia de cereale a ajuns la 501,6 milioane tone, prezentând o creştere de 64,6% faţă de anul 1978, de bumbac la 7,62 milioane tone cu o creştere de 2,52 ori, producţia de ulei a fost de 25,69 milioane de tone, reprezentând o creştere de 3,92 ori, producţia de zahăr de 121,9 milioane tone, cu o creştere de 12 ori, de fructe 181 milioane tone, cu o creştere de 26,6 %, de produse acvatice de 48 milioane tone, reprezentând o creştere de 9,2 ori, iar producţia de carne 68,7 milioane tone reprezentând o creştere de 5,5 ori faţă de 1979. Ca urmare realizărilor obţinute populaţia săracă din regiunile rurale a scăzut de la 250 milioane la cca. 14 milioane de suflete.

Înfiinţarea celor 4 Zone Economice Speciale în anul 1979 pe coasta de Est în provinciile Fujian şi Guandoug: Shenzhen, Zhuhai, Shantou şi Xiamen, care s-au bucurat de politici favorabile şi măsuri flexibile în activitatea economică externă au dobândit o mare experienţă în contactele cu firmele şi ţările străine. Aceste zone au demarat şi înfăptuit politica de deschidere spre lume a Chinei, au constituit ferestrele prin care firmele străine au introdus experienţa lor în conducerea întreprinderilor, în societăţile mixte şi în folosirea capitalului respectiv a investiţiilor directe.

Prin aceste zone economice speciale s-a concretiza Noua strategie a porţilor deschise formulată de Dengxioping, care în 1978 spusese: „dacă ne izolăm şi închidem iarăşi uşile, ne va fi imposibil să atingem acelaşi nivel cu al ţărilor dezvoltate în următorii cincizeci de ani”.

În aceste zone nivelul impozitelor a fost redus la jumătate, iar taxele de import anulate.

Trei dintre aceste zone speciale: Shenzhen, Zhuhai şi Shantou se află în Guandong, foarte aproape de Hong Kong, iar oamenii de afaceri s-au şi grăbit să profite de oportunităţile ce le fuseseră oferite. Multe fabrici din Hong Kong au venit în aceste zone unde forţa de muncă – un alt mare avantaj era de 50 cenţi pe oră, faţă de 4 dolari pe oră în Hong Kong.

În doar câţiva ani, Shenzhen s-a transformat dintr-o mică localitate de pescari, într-un important oraş industrial.

Am fost onorat să fiu primul ambasador din Beijing, care am vizitat Shenzhenul, când buldozerele trasau primele străzi ale viitorului oraş, simbol al deschiderii Chinei spre lume.

În anul 1982, alte 14 oraşe de coastă au primit statutul zonelor economice speciale, iar un an mai târziu o serie de alte regiuni, printre care şi delta Fluviului Perlelor (Zhujiong) au fost transformate în „regiuni economice deschise”. În prezent sunt peste 100 zone economice speciale.

În partea a doua a deceniului nouă, atât agricultura cât şi industria s-au confruntat cu unele probleme legate de preţurile planificate, reducerea împrumuturilor bancare de stat, pentru care guvernul a intervenit cu o serie de măsuri privind controlul preţurilor paralel cu liberalizarea acestora, unele măsuri de austeritate etc.

În această perioadă, respectiv în anii 1989 şi 1990 ritmul de creştere al economiei a fost cel mai mic din întreaga perioadă de reformă şi deschidere: 4,2% doi ani la rând.

Măsurile luate de guvernul central a făcut ca situaţia să revină la normal şi încrederea investitorilor străini să se refacă într-un termen  relativ scurt.

În decembrie 1986, întreprinderile cu capital de stat au început reforma. Este de subliniat faptul că măsurile pregătitoare în vederea reformei au început cu mult înainte. La începutul anului 1983, înainte de a-mi încheia misiunea ca ambasador am făcut o vizită de documentare la marele combinat siderurgic din Beijing. Conducerea mi-a vorbit pe larg de măsurile pe care le pregătea, în special pentru o creştere substanţială a productivităţii muncii şi pentru ridicarea calităţii produselor pentru a fi competitive pe piaţa internaţională.

Între măsurile pregătitoare, sunt de menţionat acţiunile întreprinse de Guvern şi Banca Poporului pentru combaterea blocajului financiar, declanşat de lipsa de capital propriu şi de unele neajunsuri în managementul întreprinderilor. A fost nevoie ca guvernul central să ia măsuri pentru a întări conducerea Băncii Poporului prin numirea ca guvernator al Băncii Centrale a vicepremierului guvernului Zhu Rongji, care stăpânea mult mai bine mecanismele de creditare şi finanţare ale întreprinderilor.

În procesul de descentralizare, întreprinderile s-au bucurat treptat de independenţă, concomitent cu creşterea răspunderii conducătorilor acestora în buna administrare şi gestionare a patrimoniului lor.

Politicile economice şi financiare aplicate în zonele speciale, combinate cu politicile interne de stimulare a iniţiativei întreprinderilor şi investitorilor au dus la atragerea unor surse importante de investiţii directe.

Volumul investiţiilor străine directe a ajuns în 2007 la 760,2 miliarde de dolari din care utilizate numai în 2007, un total de 74,8 miliarde dolari, dintr-un volum contractat de 85,3 miliarde dolari. În ultimii ani China a fost cel mai mare beneficiar din lume al investiţiilor străine directe, supremaţie pe care a deţinut-o înainte, mulţi ani Statele Unite ale Americii.

Investiţiile străine, împreună cu un volum de fonduri interne destinate dezvoltării, au permis Chinei să importe însemnate tehnologii noi, avansate, care au contribuit la sporirea producţiei industriale în ritmuri înalte, cu efecte benefice asupra calităţii şi competitivităţii interne şi externe.

S-au realizat structuri industriale cu tehnologii avansate în multe domenii – al oţelului, al aluminiului, al cuprului, plumbului, în producerea energiei electrice, inclusiv celei nucleare, în domeniul textilelor, al produselor mecano-electrice, al informaţiei, al biologiei, al industriei aerospaţiale, al medicinei şi altele.

Progresele şi schimbările în spaţiul tehnologiilor au avut loc concomitent cu modificări în domeniul proprietăţii.

Astfel, în cei 30 de ani de reformă alături de întreprinderile cu capital de stat transformate în societăţi pe acţiuni s-au înfiinţat întreprinderi non-publice, cu capital privat, întreprinderi mixte cu capital autohton şi străin, întreprinderi colective, care toate contribuie la realizarea producţiei în creştere de la an la an cu impozite şi taxe la veniturile bugetelor publice.

La majoritatea produselor industriale creşterile sunt semnificative. La cărbune s-a ajuns în 2007 la 2,53 miliarde tone faţă de 618 milioane tone în 1978; la oţel s-a ajuns la 490 milioane tone faţă de 32 milioane tone în 1978; la ciment 1,36 miliarde tone faţă de 65 milioane tone în 1978; la produsele de uz casnic: numărul de frigidere a crescut de la 2,8 milioane de unităţi în 1978, la 44 milioane în 2007, la televizoare de la 4000 în 1978, la 78 milioane în 2007, iar la automobile aproape 9 milioane, faţă de câteva sute de mii în 1978.

La o serie de produse industriale şi agricole China deţine primele locuri din lume: la cereale, carne, bumbac, alune, fructe este pe primul loc în lume; la oţel, cărbune, ciment, îngrăşăminte, pe primul loc; la alte produse pe locul doi şi 3 (ex. la zahăr – locul trei).

Creşterea şi diversificarea producţiei din industrie şi agricultură au permis dezvoltarea relaţiilor comerciale cu alte ţări în ritmuri mari.

În perioada de 30 de ani de reformă China a trecut de pe locul 29, în clasamentul mondial pe locul trei.

În anul 1978 volumul schimburilor comerciale era de 20,6 miliarde dolari. În 2007 volumul total al exporturilor şi importurilor a ajuns la 2173 miliarde dolari cu o creştere anuală de 17,4 %, din care la export 18,1%, iar la import 16,7%.

În volumul total al schimburilor comerciale în lume, China deţinea 0,8 %, ca să crească în 2007 la 7,7%, devenind o putere comercială cu adevărat.

Întrebarea care se pune este următoarea: Ce semnificaţie au politicile economice, financiare, monetare şi valutare pentru mersul unei ţări, ale unei economii?

Chinei i-au trebuit 29 de ani (1949-1978) ca să ajungă la un volum de comerţ exterior de 20,6 miliarde dolari. După aplicarea reformei, adică din 1978, în doi ani a ajuns la cca. 40 miliarde dolari, în zece ani a ajuns la 100 miliarde dolari, iar în alţi 12 de ani a ajuns la 500 miliarde de dolari şi în următorii 3 ani la 1000 miliarde de dolari.

Este vorba de politici corespunzătoare condiţiilor din China şi de colaborarea şi cooperarea cu ţările lumii.

S-au produs şi modificări în structura exporturilor şi a importurilor.

La exporturi produsele primare care deţineau 53,5% în 1978 au fost înlocuite cu produse industriale. Produsele de înaltă tehnologie care în anul 2000 deţineau 15% din totalul exporturilor, în 2007 ponderea acestora a crescut la 25,2%.

În schimb au crescut produsele primare la importuri. De asemenea, a crescut ponderea produselor importate de înaltă tehnologie.

După aderarea la OMC, China a promovat tot mai mult comerţul de servicii, înregistrând o rată anuală de 13,8%  superioară celor mai importante ţări din lume. Treptat s-a optimizat structura comerţului cu servicii, în telecomunicaţii, asigurări, servicii financiare, servicii de informare, consultanţă, publicitate şi în alte domenii.

În comerţul mondial de servicii ponderea Chinei a crescut de la 0,6% în 1982, la 4% în 2007. Numărul abonaţilor la telefonie fixă a crescut de la 1.930.000 cât erau în 1978 la 365 milioane, iar utilizatorii de telefonie mobilă de la zero la 18.000 mii în 1990, ca să ajungă la 547 milioane la finele anului 2007. Numărul utilizatorilor de Internet din China a depăşit 210 milioane de persoane, al doilea loc în lume.

Pe baza dezvoltării puternice a economiei şi a schimburilor comerciale, cu prioritate a exporturilor faţă de importuri şi a unor excedente ale balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi, China a acumulat importante rezerve valutare. În 1978 rezervele valutare erau de numai 167 milioane dolari revenind pe cap de locuitor 0,17 dolari, ca să ajungă în 1990 la 11,1 miliarde dolari, în 1996 la peste 105 miliarde dolari, în 2006 la 1.066 miliarde dolari depăşind Japonia şi ajungând pe locul întâi în lume, ca în anul 2007 să deţină 1528 miliarde dolari, primul rang în lume.

O dată cu creşterea economică şi financiară, în China are loc un proces de realizare de întreprinderi mari, puternice. În conformitate cu revista „Fortune” din anul 2007 din cele 500 companii mari, în China continentală sunt 22 de companii.

Paralel cu industrializarea ţării s-a intensificat procesul de urbanizare. Faţă de 18% cât era în anul 1978, gradul de urbanizare a ajuns în 2007 la 45%. Un mare număr din populaţia rurală a trecut în mediul urban contribuind la dezvoltarea coordonată a economiei rurale şi urbane prin creşterea locurilor de muncă în industrie, servicii şi alte domenii.

Nivelul veniturilor şi averii a crescut în această perioadă în mod semnificativ. În mediul urban faţă de 343 yuani în anul 1978 a avut loc o creştere la 13786 yuani, iar în mediul rural de la 134 yuani, la 4140 yuani. Această creştere s-a reflectat în creşterea economiilor în sistemul bancar.

Pe această bază a crescut consumul pe locuitor în medie pe an cu peste 6%. Progrese importante au avut loc în domeniul bunurilor de folosinţă îndelungată (televizoare, maşini de spălat, frigidere, aer condiţionat, telefonie, computere, mijloace de transport, motociclete, autoturisme etc.).

În evoluţia societăţii chineze se întâmpină însă şi unele greutăţi şi probleme: este vorba de starea resurselor naturale şi a mediului ambiant, de dezechilibrele în dezvoltarea oraşelor şi satelor, a diferitelor regiuni şi zone.

Dezvoltarea Chinei în condiţiile reformei nu înseamnă numai că poporul chinez s-a angajat pe drumul prosperităţii şi confortului, ea înseamnă şi o contribuţie importantă adusă dezvoltării economiei mondiale şi progresului civilizaţiei umane.

Marea cotitură istorică realizată, de la sistemul economiei planificate, super-centralizate la sistemul economiei socialiste de piaţă, de la starea de închidere sau semi-închidere spre o largă deschidere, reprezintă o experienţă bogată care ar putea constitui un model pentru unele ţări în care domneşte sărăcia, mizeria şi suferinţa majorităţii populaţiei, bineînţeles ţinând seama de condiţiile specifice fiecărei ţări.

În acest moment în care noi vorbim de reforma din China sub multiplele ei aspecte, iar pe plan mondial lumea se confruntă cu o criză fără precedent şi se formulează programe pentru ieşirea din aceasta, puţin se discută despre cauzele crizei sau despre căile perfecţionării modelului economiei de piaţă care generează astfel de crize.

Noul preşedinte ales al SUA, Barock Obama spunea recent, „că în acest moment numai guvernul are capacitatea de a oferi stimulentul necesar pentru a ridica economia dintr-o recesiune severă şi profundă”.

Comentariile ce se fac pe baza acestor afirmaţii subliniază că pentru preşedintele SUA, criza va putea fi rezolvată prin schimbarea parodigmei, care s-a dovedit în totalitate greşită, respectiv teoria neoliberală de lăsare a pieţei să funcţioneze în mod liber, cu „mâna sa invizibilă”, cu din ce mai puţin stat, deoarece piaţa se autoreglează.

Potrivit presei, noul Preşedinte după investitură, urmează să prezinte Congresului american planul care prevede: investiţii publice de aproximativ 1000 miliarde dolari în infrastructură, energie, tehnologie, în investiţii extraordinare de asistenţă medicală, educaţie, asistenţă socială, protecţie socială (prin transferuri de capitaluri destinate statelor mai decapitalizate) şi în reduceri fiscale numai pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Obama a mai subliniat: „trebuie să creăm noi locuri de muncă, să recuperăm piaţa creditului şi să restaurăm regulile sale de funcţionare, pentru a ne asigura că o criză ca aceasta nu se va mai repeta” şi „crearea de peste 3 milioane de locuri de muncă, majoritar în sectorul privat. Dublarea surselor alternative de energie, echiparea a mii de şcoli şi laboratoare, construirea de drumuri, poduri şi infrastructuri publice”.

Astfel se evidenţiază la Obama o preocupare prioritară de a ataca factorii care au provocat criza. Şi apoi de a schimba radical politicile financiare şi economice, odată cu o intensă preocupare socială şi ecologică şi de a-i ajuta pe cei săraci, pe şomeri – prin crearea de noi locuri de muncă, pe emigranţi şi întreprinderile mici şi mijlocii, având acelaşi ţel al ocupării forţei de muncă, universităţile, centrele ştiinţifice, tinerii pentru a încuraja inovaţia, cunoaşterea şi pentru a crea un nou dinamism social şi economic, cu consecinţe evidente.

Acestea sunt obiectivele şi preocupările de a schimba regulile societăţii, pentru a nu permite ca o nouă criză, de dimensiuni asemănătoare să poată apărea.

Sunt tot mai multe voci ale unor personalităţi de seamă, ca şi în ţările europene să se manifeste astfel de preocupări şi acţiuni concrete şi de fond.

Cât priveşte China programele guvernamentale subliniază în mod constant, rolul statului în construcţia economică, în perfecţionarea sistemului economiei socialiste de piaţă, în structurarea societăţii socialiste armonioasă, în dezvoltarea proprietăţii publice, concomitent cu cea non-publică, care să concureze pe picior de egalitate în perfecţionarea sistemului reglementării macroeconomiei, în creşterea capacităţii de inovare şi creaţiei, în soluţionarea contradicţiilor care apar în procesul de reformă, în dezvoltarea ştiinţifică ce plasează omul în centru a tot ce se întreprinde în China, în realizarea obiectivului construirii integrale a societăţii bunăstării decente, prin creşterea de 4 ori în perioada 2000-2020 a produsului intern brut pe locuitor. Până în 2020 China va deveni o ţară în care industrializarea va fi fost înfăptuită în linii fundamentale, iar gradul de bunăstare a poporului se va fi ridicat pretutindeni.

România ca ţară membră a Uniunii Europene să folosească experienţa pozitivă din această Uniune ţinând seama de condiţiile specifice, de erorile săvârşite în perioada tranziţiei, militând permanent pentru promovarea Interesului Naţional.

Menţionez în final că, într-un studiu de acum câteva luni intitulat: „Combaterea sărăciei în România şi în lume necesită un model de economie mixtă, socială de piaţă”, am subliniat importanţa definirii lui cu contribuţia tuturor ţărilor dezvoltate, sau în curs de dezvoltare.      

Studiul a fost publicat de ziarul „Tricolorul ” cu menţiunea: „O lucrare ştiinţifică”.

Dr.ec. Florea Dumitrescu

Preşedinte al Asociaţiei Române

de Prietenie cu R. P. Chineză