Nevoia de informare este o caracteristică înnăscută a individului uman, care îi permite să îşi formeze o imagine obiectivă asupra lumii, asupra societăţii, şi, implicit, asupra sinelui, printr-un proces de raportare. În epoca modernă, principalul garant al satisfacerii acestei nevoi este reprezentat de presă. Ce se întâmplă însă atunci când presa deviază de la conceptul de obiectivism, fiind supusă intereselor individuale, şi automat subiective, ale factorilor de decizie care o controlează?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să punctăm faptul că rolul inerent al presei este acela de informare, iar rolul asumat este acela de educare a opiniei publice. În momentul în care presa îşi pierde obiectivitatea prin afilierea la diferite interese politice sau economice, aceasta se transformă dintr-un organ de informare şi educare, într-un mecanism generator de confuzie şi într-un element de manipulare conştientă a opiniei publice.

În contextul unei societăţi bazate pe profit, subiectivizarea mijloacelor de informare în masă este un proces mai mult decât previzibil. Avem de-a face cu o adevărată industrie mediatică, bazată pe corporaţii şi trusturi media, care îşi obţin profitul prin gradul de popularitate în rândul publicului (spre exemplu, canalele de televiuiune prin „rating”, ziarele prin tiraj etc.). Aşadar, presa devine la rândul ei un element al competiţiei de piaţă, cu efecte puternice asupra opiniei publice. Cum putem vorbi de obiectivitate, atunci când informaţiile furnizate sunt rezultatul goanei după profit?

Articolul 30 din Constituţia României garantează „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”. Însă, atunci când presa devine o entitate bazată pe opinii şi credinţe şi nu pe fapte sau analize, libertatea de formare a gândurilor, a opiniilor şi a credinţelor cetăţeanului este periclitată prin manipulare. Acest fenomen poate fi observat pe o scară globală, însă, pentru a restrânge sfera de discuţie, să ne orientăm spre presa politică şi culturală din România (vom vedea că nu sunt neapărat separate).

În primul rând, se poate observa un proces de tabloidizare a presei politice. Însă, lăsând la o parte lipsa de profesionalism sau limbajul colocvial adoptat atât de unii moderatori ai emisiunilor politice, cât şi de personajele politice invitate la dezbateri, avem de-a face cu un fenomen mult mai complex. Invitaţii, înţelegând greşit atât conceptul libertăţii de exprimare, cât şi scopul prezenţei lor pe micile ecrane, se lasă antrenaţi în conflicte care iau adesea o turnură personală, nu politică. Astfel, publicul nu primeşte informare, primeşte, pe scurt, circ. Astfel, presa îşi pierde rolul principal, iar politicienii îşi pierd credibilitatea, nemaifiind percepuţi ca exponenţi ai unei ideologii politice, ci ca personaje triviale, simpatice sau antipatice, în funcţie de prestaţia lor mediatică. Implicaţiile acestui proces sunt extrem de grave. De ce? Deoarece manipularea populaţiei duce la invalidarea caracterului democratic al votului. Ar trebui să ne punem întrebarea dacă mai votăm din convingeri politice, sau votăm pentru că un anumit candidat a ştiut să-şi atace oponentul mai personal, mai colocvial, şi mai jignitor.

Însă acest spectacol public penibil ne arată şi o caracteristică importantă din interiorul partidelor politice cu cel mai înalt grad de mediatizare, şi anume lipsa de ideologie şi lipsa de interes faţă de cetăţean. Faptul că reprezentanţii acestor partide politice se lasă angrenaţi – conştient sau nu – în astfel de conflicte publice demonstrează că interesul lor se centrează în primul rând pe „învingerea” adversarului, nu pe informarea publicului care, de altfel, plăteşte să îi urmărească. Poate că nici nu aveam nevoie de astfel de fenomene ca să ne dăm seamă că aceste hiper-mediatizate formaţiuni politice sunt vide de ideologie şi urmăresc preluarea puterii în interesele lor personale, şi nu în interesul colectiv al populaţiei. Acest lucru este foarte bine demonstrat de faptul că un partid care susţine că ar fi de centru-stânga înfiinţează o uniune cu un partid de dreapta. Cum ar fi acest lucru posibil într-o societate în care la raison d’etre a unui guvern ar reprezenta asigurarea bunăstării populaţiei şi apărarea interesului naţional, în contextul (normal) în care un partid ar avea o viziune de guvernare bazată pe principii ideologice (nu financiare, sau de afirimare personală)?

Spuneam mai devreme că presa politică şi cea culturală nu trebuie neapărat privite ca două segmente separate. Acest lucru poate fi afirmat în baza faptului că propaganda şi manipularea politică a pătruns, incisiv şi abuziv, în sfera emisiunilor culturale. Iar acest lucru este cu atât mai grav cu cât acest lucru poate fi observat în emisiunile culturale difuzate de televiziunea publică! Se face campanie electorală în cadrul unor astfel de emisiuni? Poate că nu. Se face, însă, propagandă ideologică? Cu siguranţă, da, iar acest lucru este cu atât mai grav, deoarece suprimă libertatea individului de a-şi forma păreri şi convingeri ferme. Dacă în cadrul manevrelor de manipulare electorală se caută influenţarea unei acţiuni de moment, prin manipularea ideologică se caută influenţarea convingerilor care stau la baza spectrului de acţiune individuală sau colectivă a populaţiei. În ceea ce priveşte conţinutul acestor emisiuni, se pare că principala preocupare este aceea de a furniza elemente propagandistice anticomuniste, sub masca unui caracter cultural.

Se presupune că o instituţie finanţată din bani publici, aşa cum este postul naţional de televiziune, serveşte interesul public general. Însă, în acest caz, nu este servit interesul acelor cetăţeni care au convingeri de stânga. Nu este servit nici interesul acelor cetăţeni care, fie că au sau nu convingeri politice, simt pe propria piele neajunsurile sistemului actual şi dau câştig de cauză comunismului, care le-a asigurat un trai decent, pe care l-au pierdut în urma instaurării unui sistem centrat pe ban şi exploatare, nu pe meritocraţie şi muncă. Nu este servit nici interesul tinerilor care sunt în curs de a-şi forma convingerile şi care sunt convinşi că există o alternativă la capitalism, alternativă ce le-ar asigura stabilitatea unui viitor.

 Dar cum se poate stopa acest fenomen de degradare al presei şi al rolului său informativ? Acest lucru nu este posibil în capitalism, de vreme ce acest sistem permite deţinerea privată a mijloacelor de informare în masă. Populaţia trebuie să conştientizeze faptul că informarea obiectivă reprezintă un drept, şi, în acelaşi timp, că existenţa publicaţiilor sau televiziunilor private implică întotdeauna existenţa unui interes financiar al unui patron, care nu coincide cu interesul general al maselor. Cetăţenii nu sunt trataţi cu respectul datorat unor fiinţe umane în căutare de informare, ci sunt priviţi ca simpli consumatori de senzaţionalism mediatic, generator de rating/tiraj, şi implicit de profit. Aşadar, nu se poate vorbi despre o presă obiectivă şi informativă, decât în contextul schimbării de sistem.

 În concluzie, decrediblizarea presei de genul celei discutate mai sus este un proces care, în contextul actual, trebuie susţinut şi promovat.