Faptul că egalitatea este un concept fundamental al ideologiei de stânga este un adevăr de necontestat. La fel de adevărat este şi faptul că instaurarea unei societăţi de tip comunist duce în mod natural la egalitate socială. Însă, problema pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: în contextul actual, ce rol trebuie să joace conceptul de egalitate în structurarea discursurilor de stânga?

Observ că, în nucleul societăţii actuale, există tot mai multe voci care militează pentru egalitate. Însă modul de luptă pentru egalitate este adesea înţeles greşit. Discriminările de gen, de rasă sau de etnie, spre exemplu, duc inevitabil la indignări profunde. Observarea şi condamnarea lor este lăudabilă, dar suprimarea lor este imposibilă în condiţiile în care sunt privite ca fiind cauzele nefericirii sociale sau a eşecului profesional, şi nu ca fiind efectul unui sistem inechitabil.

Aşadar, o greşeală care trebuie cu orice preţ evitată este lupta pentru egalitate în interiorul societăţii capitaliste. În fapt, egalitatea în interiorul unei orânduiri de tip capitalist este o antinomie, niciodată practicabilă. Deţinerea privată a mijloacelor de producţie duce la apariţia relaţiei exploatat-exploatator. Exploatarea şi discriminarea nu trebuie aşadar privite în termeni rasiali, ci în termeni de clasă. Ceea ce trebuie să conştientizăm, într-o primă instanţă, este faptul că în prezent, exploatatorul poate avea orice sex sau orice etnie. De aceea, exploatatul trebuie să realizeze că situaţia sa precară nu se datorează în mod inerent unor caracteristici înnăscute, ci unui sistem care exploatează individul, speculând aceste caracteristici şi reducându-le, biopolitic, la rangul de bun vandabil. Acest proces duce, în mod inexorabil, la discriminare. Reversul acestui tip de discriminare este ceea ce dreapta numeşte –aporetic, de altfel– discriminare pozitivă, adică favorizarea acelor grupuri sociale care au fost discriminate într-o anumită perioadă istorică. Însă postularea unui astfel de concept este la fel de nocivă precum proclamarea ca adevăr fundamental, ubicuu şi imbatabil discriminarea „clasică”. Acest tip de favorizare presupune inversarea polară a spectrului discriminatoriu, în niciun caz suprimarea procesului.

În aceste condiţii, discursurile şi acţiunile stângii trebuie să se centreze pe reificarea conştiinţei de clasă şi pe sublinerea faptului că abolirea discriminărilor de gen, etnie sau rasă trebuie să fie percepută ca un scop, realizabil prin instaurarea unei societăţi comuniste, nu ca un mijloc discursiv de militantism sau afirmare ideologică. În „Principiile comunismului”, Engels afirmă că diferenţa dintre condiţia sclavului şi cea a exploatatului (proletarului) este aceea că cel dintâi este „vândut odată pentru totdeauna”, în vreme ce cel din urmă „trebuie să se vândă pe sine însuşi zi de zi şi oră de oră”. [1]

Pe scurt, populaţia trebuie să conştientizeze faptul că egalitatea socială poate fi obţinută şi pusă în practică numai prin dispariţia exploatării forţei de muncă, percepută ca un colectiv uniform, indiferent de caracteristicile individuale ale celor care îl alcătuiesc.

[1] Engels, Friedrich, The Principles of Communism, http://www.marxists.org/archive/marx/works/1847/11/prin-com.htm

Sursa: www.marxism.ro