ACASĂ > Politică Externă > Articole > STOP ORICĂREI PRIVATIVATIZĂRI

Revista Socialistul

PDF Imprimare Email
Scris de PAS   
Miercuri, 16 Iunie 2010 10:35

STOP ORICĂREI  PRIVATIVATIZĂRI

 

Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, domnul Constantin Rotaru, s-a întâlnit astăzi, 16 iunie 2010, cu peste 200 de membri şi simpatizanţi ai partidului din sectorul 2.

            Cu această ocazie, aceştia şi-au manifestat îngrijorarea cu privire la politica criminală a guvernanţilor de astăzi.

            Domnul Constantin Rotaru, după ce a condamnat  măsurile luate de Guvernul Boc, la indicaţia specială a Preşedintelui României, măsuri de diminuare a salariilor bugetarilor,  a pensiilor şi a subvenţiilor,  a atras atenţia că în spatele acestor aşa-zise „măsuri anticriză” se desfăşoară o activitate asiduă de înstrăinare a ultimelor obiective şi acţiuni ale statului.  Aceasta înseamnă că guvernanţii noştri, avizi de comisioane şi de înavuţire,  nu fac altceva decât să ne ţină de vorbă,  timp în care ei îşi vor umple şi mai mult buzunarele. Partidul Alianţa Socialistă consideră că statul trebuie să-şi păstreze obiectivele şi acţiunile care i-au mai rămas în patrimoniu, pentru că altminteri va rămâne fără ultimele pârghii economice.

            În timpul discuţiilor, mai mulţi participanţi au cerut domnului Constantin Rotaru să înfiinţeze Partidul Comunist Român, singurul partid care a asigurat locuri de muncă pentru fiecare român, locuinţă pentru fiecare familie, învăţământ de calitate gratuit şi asistenţă medicală gratuită,  singurul partid care i-a reprezentat cu adevărat vreodată, căci după lovitura de stat din decembrie 1989, interesele marii majorităţi a populaţiei nu au mai fost reprezentate de niciunul dintre partidele politice care s-au perindat la putere.

            Domnul Constantin Rotaru i-a informat că Partidul Alianţa Socialistă este preocupat de apărarea adevăratelor valori ale poporului român şi a interesului naţional, iar cu privire la schimbarea denumirii din Partidul Alianţa Socialistă în Partidul Comunist Român, a anunţat că va organiza o dezbatere mai largă,  cu ocazia altei întâlniri. 

                                                                                                Biroul de presă

                                                                                                           al

Partidului Alianţa Socialistă

 

 

Comentarii 

 
0 #1 oniga 2010-08-27 08:50 Constituirea societatilor mixte dinainte de 1989 a fost tot o forma de privatizare? Citat
 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează