Miercuri, în data de 27.07.2011, guvernul a aprobat memorandumul iniţiat de UNPR, memorandum ce vizează înfiinţarea unei reţele de magazine de tip economat, din care pensionarii îşi vor putea procura alimentele de bază la preţuri reduse. La o primă analiză, acest demers poate părea unul pozitiv, întrucât pare menit să faciliteze, din punct de vedere finanicar, accesul unei categorii defavorizate la hrana de bază.

Cu toate acestea, problema nu trebuie privită în mod superficial. Trebuie, în primul rând, să ne întrebăm de ce, şi în ce mod, au ajuns pensionarii să fie consideraţi o categorie socială defavorizată. Acest lucru s-a petrecut treptat, pe măsură ce respectul pentru pensionari a dispărut, odată cu respectul pentru munca productivă. Sistemul capitalist nu are nevoie de pensionari, deoarece aceştia nu mai prezintă potenţial de muncă exploatabilă. La nivel teoretic, ei pot fi priviţi, cel mult, ca pioni ai funcţionalităţii societăţii de consum, în sensul în care ei ar putea fi circumscrişi categoriei de potenţiali consumatori. Lăsând la o parte această problemă, să revenim la rolul efectiv al pensionarilor în economia capitalistă de piaţă. În mod normal, pensiile plătite foştilor oameni ai muncii reprezintă asigurarea unui venit stabil odată ce persoana în cauză nu mai activează pe piaţa de muncă, datorită atingerii pragului legal de pensionare sau datorită unor factori ce ţin de starea de sănătate a individului. Însă, statul non-intervenţionist, este incapabil, prin natura sa, să finanţeze din bugetul de stat sistemul de pensii, asigurând un venit decent fiecărui pensionar. Iar mult discutata problemă a găsirii unui punct de echilibru între statul asistenţial şi capitalismul sălbatic este, în esenţa sa, o antinomie logică şi economică.

Astfel, în condiţiile în care, în sistemul capitalist, statul devine, mai devreme sau mai târziu, dar inevitabil, incapabil să asigure o pensie decentă cetăţenilor din această categorie socială –deci, automat, incapabil să le asigure măcar statutul de consumator menit să participe la funcţionarea consumerismului capitalist– singura variantă rămâne aceea de a înlocui, complet, sistemul bugetar de pensii cu cel privat. Putem observa că şi în România, se fac tot mai multe demersuri în acest sens în ultima perioadă. Prin adoptarea acestei măsuri, însă, actualul salariat devine obligat, încă din momentul inserţiei sale pe piaţa de muncă, să îşi asigure nu doar decenţa traiului actual, ci şi consistenţa viitoarei pensii. Aşadar, pe lângă plata impozitului pe venit, salariatul va trebui să depună, în mod constant, o anumită sumă în contul de pensii. De menţionat este faptul că suma depusă în acest cont, depinde, implicit, de salariul pe care îl primeşte fiecare persoană. Aşadar, principalul factor determinant în stabilirea valorii viitoarei pensii a muncitorului este reprezentat, în mod inexorabil, de suma pe care patronul i-o plăteşte angajatului. În contextul unui stat social, statul garantează plata pensiilor şi stabileşte valoarea lor. Într-un sistem socialist, orice pensionar poate fi sigur de stabilitatea acestui tip de venit. Ce se întâmplă, însă, în capitalism, dacă, spre exemplu, banca la care a fost deschis contul de pensii dă faliment? Angajatorul nu are niciun fel de responsabilitate pentru angajat, statul nu intervine, iar siguranţa pensiilor dispare. Trebuie să înţelegem că, deşi la momentul de faţă pensiile publice nu au fost desfiinţate, există demersuri şi presiuni în acest sens şi că acestea trebuie oprite.

A doua întrebare pe care trebuie să ne-o punem este de ce a decis guvernul, tocmai acum, în prag de an electoral, să aprobe înfiinţarea de economate pentru pensionari? La ora actuală, în România există aproximativ 5.7 milioane de pensionari, aceştia însumând 27% din populaţia ţării. Astfel, putem vorbi despre un număr considerabil de persoane privite, din nou, ca posibili votanţi, şi nimic mai mult. Acestor oameni trebuia să li se asigure, din start, posibilitatea de a-şi procura cele necesare traiului, nu să fie, ademeniţi, iluzoriu, cu pseudo-facilităţi care, în mod normal, nu ar trebui să existe într-o stat care îşi respectă cetăţenii şi care le asigură tuturor posibilitatea unei vieţi normale. Mai mult decât atât, ce se va întâmpla cu aceste economate după alegerile din 2012? Vor contiuna ele să funcţioneze, sau vor fi categorisite ca fiind nesustenabile şi desfiinţate sau transformate în simple magazine şi privatizate, ajungând să practice, inevitabil adaosul comercial? În plus, există dubii serioase că aceste economate vor putea să asigure aprivizionarea tuturor pensionarilor cu alimentele de bază. Aceştia vor fi din nou aduşi în situaţia de a se umili pentru a putea să ajungă să beneficieze de un stoc limitat de alimente. Probabil că aceste alimente nici nu vor fi de cea mai bună calitate, fiind posibil ca ele să provină din stocul refuzat sau returnat de marile lanţuri de magazine alimentare sau supermarket-uri datorită datelor de expirare apropiate, spre exemplu.

Pe final, ar trebui specificat că nici pensionarii, nici alte categorii sociale nu ar trebui privite ca fiind cifre în sondajele electorale, ci ca fiind cetăţeni, ca fiind oameni, care merită tot respectul guvernanţilor. Din păcate, situaţia nu stă însă aşa la momentul actual.