ALEGERILE AU TRECUT… VIN ALEGERILE!

          A fost a şaptea zi a cireşarului, dată la care tot rumânul (cum ar spune un parvenit al societăţii româneşti de azi şi prietenii îl cunosc bine, pentru a arăta plebei cât de popular şi apropiat de mase este el) a fost chemat la urme pentru a-şi da votul candidaţilor la fotoliile capitonate în pluş sau piele naturală ale Parlamentului European.

            „Candindaţi” mulţi, vorba lui Nenea Iancu, circ de bună calitate aşa cum avem de douăzeci de ani încoace. Promisiuni nenumărate, bune de bâlciul deşărtăciunilor. „Succesuri” (cum ar spune o proaspătă reprezentantă a poporului român în Forumul popoarelor europene, încolonate disciplinat în Uniunea Europeană, reprezentantă de seamă a tinerei generaţii de politicieni, apărută după lovitura de stat din decembrie 1989) pentru cei care prin furt şi înşelăciune s-au îmbogăţit pe seama prostiei noastre.

            Clasa politică indiferent de culoarea ei pe care o abordează cu ostentaţie, cât şi guvernanţii de azi, au „câştigat” iar pariul cu masa de alegători. Da... absenteismul a fost cu mult mai mare decât la celelalte alegeri de până acum. Spre regretul nostru, al celor care nu ne-am prezentat cu mic cu mare să-i votăm pe cei cu bani în pungă au fost şi destui oameni de-ai diferitelor case şi caste, plătiţi bine care s-au deplasat la secţii pentru a-i trimite pe băncile europarlamentare pe cei care au fost mai darnici şi au făcut promisiuni cât mai atrăgătoare.

            Lătrătorii de serviciu, şi ne referim la „tovarăşii

” Mircea Geoană, Emil Boc, Crin Antonescu şi Marko Bela, au apărut pe micile ecrane şi în presa scrisă cu surle şi trâmbiţe declarând sus şi tare victoria partidelor în numele cărora vorbesc.

            Primii doi fără pic de jenă şi respect pentru adevăr au proclamat victoria partidelor a căror preşedinţi sunt, prostindu-ne pe faţă că cei 27% din cei cu drept de vot reprezintă poporul român. Îi ştiam pe cei doi repetenţi la ştiinţa numită matematică, dar să susţii că acest procentaj de prezenţă la voturi care s-a împărţit la 7 este o mare victorie, trebuie să ai în tine o doză exagerată de tupeu.

            Cei pomeniţi mai sus sunt după opinia noastră corijenţi şi la limba română pentru că nu ştiu că parafrazând un dicton românesc care spune: „Şi tăcerea este un răspuns”, putem menţiona că: „Şi ABSENTEISMUL ESTE UN RĂPSPUNS”.

            Încadrându-ne în aceeşi ordine de idei putem să arătăm, fără a greşi, că şi partidul nostru a repurtat un „mare succes” la aceste alegeri, câştigând şi el un trist pariu: NU AM REUŞIT SĂ STRÂNGEM, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN EXISTENŢA NOASTRĂ, CELE 200.000 DE SEMNĂTURI, CARE NE-AR FI DAT DREPTUL SĂ NE TRIMITEM CANDIDAŢII ÎN LUPTA PENTRU OCUPAREA CELOR 33 DE LOCURI LA EUROPARLAMENTARE.

            Se pune întrebarea firească cine se face vinovat de acest eşec dureros? Răspunsul este unul singur, chiar dacă unii dintre noi se vor simţi jigniţi. Cu toţii ne facem vinovaţi, de la simplu membru de partid la conducerea superioară a partidului. Cu toţii am uitat să mai muncim, ne este ruşine să mai facem muncă de la om la om. Toţi ştim să dăm sfaturi, să ne lăudăm cu „marile succese” pe care le-am avut noi în trecut, toţi trăim din amintiri, dorim să fim şefi şi alţii să muncească. La toţi trebuie să ne fie ruşine de acest mare eşec.

            Vor veni alegerile din noiembrie 2009 pentru funcţia de Preşedinte al României. Alegeri de mare importanţă pentru existenţa partidului nostru. Dacă vrem să mai existăm ca orgnizaţie politică românească, autentic de stânga, cu o ideologie marxistă, trebuie să învăţăm din aceste greşeli, să ne mobilizăm ca până la data fixată, depunerea listelor cu semnături să le putem obţine, astfel încât cel care ne va reprezenta în această luptă să poată duce în rândul poporului român mesajul nostru şi dorinţa noastră de a contribui la schimbarea societăţii noastre în vederea construirii socialismului pe teritoriul ţării noastre, singura societate umană şi viabilă pentru toată omenirea.

            Nu este nici greu, dar nici uşor, trebuie însă să ne mobilizăm, să devenim cu toţii activişti militanţi ai partidului şi nu simpli membri, care aşteaptă ca alţii să muncească pentru ei.

Argentin STRATOPOLOS