Se împlinesc peste câteva zile (23 august) 65 de ani de la o lovitură de stat ce nu avea să fie ultima în zbuciunata istorie a românilor ca popor, ca naţiune. Următoarea a fost în decembrie 1989.
23 august 1944 a marcat declanşarea unui eveniment istoric la producerea căruia şi-au dat mâna liderii ei nu mai puţin de patru partide politice: două de dreapta: Partidul Naţional Ţărănesc în frunte cu Iuliu Maniu respectiv Partidul Naţional Liberal condus de constantin Brătianu şi două partide de stânga: Partidul Social Semocrat condus de Constantin Titel-Petrescu şi Partidul Comunist Român în numele căruia au acţionat doi lideri de marcă: Lucreţiu Pătrăşcanu (mai ales) şi Emil Bodnăraş. A fost o coaliţie politică largă, intrată în istorie sub numele de Blocul Naţional Democratic, ce se cristalizase către sfârşitul lunii iunie 1944 având ca principal obiectiv înlăturarea guvernului şi a regimului de dictatură militară condus de mareşalul Ion Antonescu. Scopul principal al acestei coaliţii: scoaterea ţării din alianţa cu Germania nazistă, alăturarea ei la coaliţia Naţiunilor Unite şi refacerea unităţii naţionale sfâşiate în vara anului 1940 prin readucerea în graniţele de după Pacea de la Versailles a Nordului Transilvaniei şi păstrarea în aceleaşi graniţe a Basarabiei şi Bucovinei care în mod sigur urmau a fi revendicate de fosta URSS după ce la cotropirea cu forţa la sfârşitul lunii iunie 1940 se reveniseră la România după declanşarea războiului anti-URSS de către Germania şi aliaţii ei, între care şi România, la 22 iunie 1941.
Amintita coaliţie de forţe politice şi-a atras şi cercurile Palatului regal,
regele Mihai şi colaboratorii săi dându-şi acordul pentru înlăturarea mareşalului Ion Antonescu şi a guvernului său ca o condiţie a obţinerii unor clauze ale armistiţiului şi apoi ale păcii mai blânde din partea Naţiunilor Unite (SUA, Marea Britanie şi fosta URSS) în ciuda faptului că guvernul negocia de mai multă vreme armistiţiul cu reprezentanţi autorizaţi ai fostei URSS mai ales la Stockholm şi aştepta dintr-un moment în altul răspunsul Moscovei. Se pare că oferta sovietică a şi ajuns la Bucureşti, via Stockholm, pe 23 august dacă nu în seara de 22-spre 23 August dar directorul cifrului, Niculescu-Buzeşti, nu l-a transmis lui Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe, ajungânmd, se pare, în mâinile unchiului său Iuliu Maniu.
Grăbind desfăşurarea evenimentelor, lovitura de stat fusese proiectată pentru data de 26 august, coaliţia BND şi cercurile Palatului regal au reuşit cu ajutorul cunoscutului istoric şi om politic Gh.I.Brătianu să-l convingă pe mareşal să vină la Palat în după-amiaza zilei de 23 august unde, din ordinul regelui, acesta a fost arestat împreună cu principalii săi colaboratori. A fost format un nou guvern după ce s-a transmis proclamaţia regelui de ieşire a româniei din coaliţia cu Germania. Din ordinul lui Hitler trupe germane din Bucureşti şi de pe Valea Prahovei au încercsat să transforme România în ţară ocupată efectiv dar în parte Armatei române a fost nu doar vehementă dar şi eficace respingând nu doar atacurile naziste, mai ales aeriene, dar făcând şi numeroşi prizonieri din rândurile forţelor terestre hitleriste.
Cursul războiului nu doar în zonă, ci pe ansamblul acestuia a fost sensibil scurtat ca urmare a evenimentelor de la Bucureşti pentru că:
1) Germania a primit o ovitură de ordin militar extrem de grea odată cu tranformarea României din aliat în inamic.
2) Aprovizionarea pentru Germania cu petrol şi nu numai din România a fost întreruptă cu repercusiuni extrem de grele pentru starea de spirit din Germania şi pentru evoluţia fronturilor.
3) Frontul anti-Naţiunilor Unite din România şi din Balcani s-a prăbuşit, Germania nemaiavând nici un orizont militar favorabil.
4) România de est, de sud şi sud-est de la Iaşi la Turnu-Severin a putut fi ocupată fără nici un effort de către trupele sovietice.
5) Prin condiţiile de armistiţiu ce i-au fost impuse 12-13 septembrie 1944, la Moscova, Româniaq a devenit o ţară ocupată, dar a făcut eforturi deosebit de grele să obţină uşurarea acestora la viitoarea Conferinţă de Pace de la Paris, ceea ce nu i-a reuşit. A putut acţiona, sub protecţie sovietică, Partidul Comunist pentru a-şi pune în valoare proiectele sale politice dar în model sovietic cu tot ce a urmat până în decembrie 1989.
