|
OMUL ŞI STATUL
Omul, Familia, Comunitatea şi Statul sunt entităţi purtătoare de interese.
Fiecare om se raliază cauzei lui din pură loialitate. Este firesc, dacă avem în vedere faptul că, înainte de a fi preocupat de ceea ce se întâmplă în societate, omul poartă grija problemelor legate direct de persoana sa: ce mănâncă, ce îmbracă, unde locuieşte, ce face cu educaţia sa, cu sănătatea sa, în mai puţine cuvinte, cum să trăiască mai bine din toate punctele de vedere, el şi familia lui. Având în vedere o vorbă din bătrâni cum că “nimic nu pică din cer!”, pentru realizarea acestui deziderat, fiecare trebuie să lupte pentru el însuşi. Asta nu înseamnă egoism, ăsta este un mod de a trăi. Viaţa e o competiţie neîntreruptă, iar noi, pentru binele nostru, trebuie să ne comportăm ca nişte adevăraţi competitori.
Omul este liber să-şi urmărească interesele până în momentul în care lezează interesele celorlalţi oameni. În acest cadru, pe noi ne interesează, în primul rând, interesele omului.
Pentru că omul nu poate exista de unul singur, îşi trăieşte viaţa în familie, acceptă viaţa în comunitate şi se supune regulilor statului.
Familia este tot ce are omul mai aproape. Omul este tot atât de bun, de împlinit sau nefericit cât este şi familia lui. Interesele omului sunt strâns legate de interesele familiei lui.
Comunitatea nu este numai un mod de a trăi la un loc mai mulţi oameni, este şi un mod de împlinire a unor interese vitale omului modern. De unul singur, omul nu-şi poate satisface decât interesele primitive. Educaţia, sănătatea, locuinţa şi toate celelalte mijloace necesare satisfacerii nevoilor omului modern nu pot fi obţinute de unul singur.
Acesta este motivul pentru care Omul a acceptat viaţa în comunitate, a creeat instituţii şi tot felul de organisme la nivelul comunităţii şi ale statului.
Interesele Comunităţii şi ale Statului nu trebuie să fie pe poziţii antagonice cu interesele Omului. Ele trebuie să fie întotdeauna complementare şi întotdeauna în folosul omului.
De aici derivă drepturile şi obligaţiile omului faţă de Comunitate şi de Stat, dar şi libertăţile şi limitele de manifestare ale omului în societate.
Omul plăteşte impozite şi taxe, iar Statul, prin folosirea banilor strânşi la buget, trebuie să întoarcă beneficii mult superioare contribuţiilor plătite de către om.
Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă aşa.
Pornind de la versurile poetului George Coşbuc din poezia “Lupta vieţii”;
“O luptă-i viaţa, deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor
Trăiesc acei ce vreau să lupte
Iar cei fricoşi se plâng şi mor”
Lupta pentru existenţă între oameni, familii şi state a făcut multe victime. Sunt momente când, printr-o exacerbare a promovării intereselor personale, în dauna intereselor celorlalţi, folosind pârghii nedemocratice, chiar frauduloase, se ajunge ca Statul să fie acaparat de anumiţi indivizi şi grupuri de indivizi care-l administrează numai în folos propriu. Aşa se ajunge ca Statul, prin instituţiile lui, să nu mai fie în cele mai bune relaţii cu cetăţenii şi nu mai oferă acestora beneficiile pe care le merită. Asemenea lucruri se întâmplă în situaţia “Statului minimal”, specific doctrinei neo-liberale.
“Statul minimal” se face vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat în România postdecembristă. Statului minimal îi sunt reduse, de multe ori până la dispariţie, funcţiile care-i permit să-şi îndeplinească obligaţiile pe care le are faţă de cetăţeni.
“Statul minimal” se caracterizează prin faptul că instituţiile sunt lipsite de putere, iar funcţionarii publici sunt exoneraţi de orice responsabilitate. Din cauza acestui fapt, cei care se află în posturi de conducere ale statului minimal îşi permit să facă orice fără să răspundă de faptele lor.
Dacă ne-am permite să vorbim de o societate normală, în care OMUL şi nevoile lui să reprezinte elementul central al celor care conduc destinele ţării, atunci avem nevoie de o întoarcere la 180 de grade a orientării politice româneşti. Altfel spus, este obligatoriu să scoatem puterea din mâna oligarhiei postdecembriste şi să o redăm poporului pentru a o folosi în interesul lui.
Pentru aceasta avem nevoie de un STAT PUTERNIC ŞI RESPONSABIL, un stat cu instituţii puternice şi democratice capabile să rezolve problemele oamenilor şi cu funcţionari responsabili de faptele lor.
Statul, printre alte atribuţii, are obligaţia să armonizeze interesele oamenilor, dar să-i şi organizeze pentru ca aceştia să-şi poată împlini toate interesele legitime: educaţie, asistenţă medicală, locuri de muncă, locuinţe, justiţie socială, ordine şi lege, o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii ţării.
Oamenii, trebuie să urmărească obţinerea celui mai mare profit de la viaţă, cu condiţia ca acesta să nu fie luat din dreptul altuia.
Una dintre marile responsabilităţi pe care oamenii, prin reprezentanţii aleşi sau numiţi în funcţii de conducere sau de deliberare, o acordă Statului, este aceea de gestionare eficientă şi responsabilă a proprietăţilor publice.
Dacă administrarea unei proprietăţi publice este incompetentă sau frauduloasă, nu este vinovat statul ci cel care este pus să gestioneze proprietatea respectivă.
Despre atribuţiile Statului responsabil altădată.
Constantin ROTARU
25 octombrie 2009
|
