Cu emfază și o mimică facială ultrasatisfăcută, procurorul general al României a ieșit ieri, 8 aprilie 2019, în fața națiunii să anunțe o realizare istorică, una de-a dreptul epocală venită din partea procurorilor pe care-i conduce – secția militară: finalizarea așa-zisului dosar al revoluției. O anchetă care durează de aproape 30 de ani (fără câteva luni). Nu știm ce probe vor fi fost strânse între coperțile celor câteva mii de dosare; nu știm la ce concluzii să ne așteptăm și care vor fi conferind conținut de… idei, poate, unele, de-a dreptul geniale, rechizitoriului ce ne va introduce în hățișurile probatoriului de ansamblu și mai ales la ce concluzii vor fi ajuns ultra înțelepții care ar fi muncit până la epuizare ca să descifreze adevărul juridic echivalat, probabil, și cu adevărul istoric, despre evenimentele din decembrie 1989. Știm, însă, cu exactitate, că procurorul general al României, domnul Augustin Lazăr, a făcut prin această ieșire în fața națiunii un act disperat de a se disculpa printr-o realizare, considerată a fi cu totul deosebită, pentru faptele abominabile pe care le-a patronat de-a lungul îndelungatei sale cariere de magistrat și dintre care doar câteva au ieșit deocamdată la lumina zilei: cele de torționar la Penitenciarul Aiud pentru care îl acuzăm apăsat și noi socialiștii întrucât și-a depășit atribuțiile legale, a aplicat eronat și abuziv legislația în vigoare și chiar unele rigori specifice regimului politic al anilor 70, când calitatea de deținuți politici nu mai exista, fusese efectiv lichidată.

Nu numai atât, dar disperarea care a pus stăpânire pe domnul Augustin Lazăr este cu atât mai greu de disimulat, cu cât la „păcatele” de tinerețe s-au adăugat cele din anii maturității și mai ales cele comise ca procuror general al României, minuțios sintetizate în analiza făcută, încă din toamna anului trecut, pe marginea activității sale manageriale în fruntea Ministerului Public de către ministrul Justiției și care au condus la o singură concluzie: demiterea sa. S-a opus concretizării acestei concluzii și demersului ca atare întreprins de ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader, nimeni altul decât Președintele Klaus Werner Iohannis, acesta din urmă făcând un imens abuz, pe lângă multe altele, în exercitarea atribuțiilor sale constituționale și legale. Altfel spus, din abuz în abuz până la căderea iremediabilă în prăpastia istoriei. Aceasta este deviza celor care se consideră apărători ai statului de drept, când, în realitate, sunt niște demolatori ai acestuia în detrimentul celor mulți care mai aspiră încă la o edificare instituțională a Justiției cu adevărat imparțial.

 

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 6317 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook