România jubilează. Asta ne spun politicienii, propagandiştii, televiziunile. Zece ani de la intrarea în NATO sau UE, o sută de zile cu Iohannis, trei ani cu Ponta, zece ani de golăneală în formă continuată cu Băsescu, DNA, Kovesi, Coldrex şi Udrea. Cu NATO sau cu UE ne-am lămurit. România nu mai are armată şi nici industrie de armament. Iar războiul a început. Acolo – la alţii. Când o ajunge la noi om vedea. O să ne apere NATO. Cum ne-a apărat şi la inundaţii acum tot vreo zece ani. Bonus. Occidentul ne-a învăţat că nimic nu este gratis, prin urmare ştim că dacă mai avem cîte ceva de dat din ţară, va trebui să plătim ca să ne fie primită oferta. Strâmbând din nas, ne-am obişnuit şi cu mizeria asta.

În privinţa avantajelor de a fi membri ai UE cineva a sintetizat cât se poate de grăitor situaţia în 6 (şase) cuvinte: Ne daţi economia, vă dăm aderarea! România şi-a făcut praf economia vânzând-o la preţuri de nimic sau la fier vechi. Acuma primim ceea ce ne dau alţii. Adică făţărnicie şi înjosire socială. De acord, Ponta nu este Băsescu şi nici Boc. A redeschis o parte din spitalele închise de guvernarea anterioară. A pus capăt curbelor de sacrificiu şi de bine de rău nu-l mai vedem pe Băsescu rânjind dintre steagurile de la Cotroceni. Dar e evident că Ponta nu are libertate de mişcare. Dacă o are şi nu face nimic e grav, însă mai degrabă ţara a devenit o colonie şi primul ministru este o marioneta. Ca şi Werner, consilierii, deputaţii, miniştrii, jurnaliştii, propagandiştii, securiştii, pe scurt, toţi colaboraţioniştii. Asta este situaţia: România nu boicotează istoria! Nici nu prea ar putea. Dar ar fi cât de cât stimabili politicienii care ar face cu ochiul poporului, care ar fi complice cu el nu cu asupritorul. Nici cele 100 de zile nu spun mare lucru. Werner, în siajul lui Băsescu, are preocupări strict politicianiste cu ţintă fixă Parlamentul. Parlamentarii noştri sunt ceea ce au dorit votanţii, STS-ul, serviciile şi ziariştii. Totuşi sunt expresia unei emanaţii colective, iar ridiculizarea lor distruge încrederea în ierarhiile statului, a statului însuşi. Ce urmăreşte Werner prin singura lui preocupare prezidenţială, afară de turismul pe banii plătitorilor de impozite? El nu urmăreşte nimic. Stăpânii lui de afară au scopuri şi slujitorul acţionează aşa cum i se dictează. Sasul, ca orice friţ, are faima lucrului nemţeşte făcut. Prezidentul de la Bucureşti nu are îndoieli, nu are fantezii. El are azimutul indicat de la Berlin. Cu acoperirea unchiului Sam. Şi întretimp evenimentele se rostogolesc tot mai precipitat. În preajma marilor răsuciri istorice lucrurile o iau razna.

Articol scris de Viorel Știrbu

Viorel Știrbu

Viorel Știrbu (n. 1940) este scriitor, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, autor a numeroase volume de proză.

Vizualizari: 558 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *