Untitled-3-1 În anul centenar al Marii Uniri pare-se că şi „Mica Unire”, adică „transformarea” celor două Principate – Moldova şi Ţara Românească – într-o singură entitate statală numită România, are un plus de semnificaţii. Fapte mai mari sau mai mici, văzute, ce-i drept, şi dintr-o perspectivă mult mai largă, se împlinesc. Iată, 159 de ani de la înfăptuirea unei voinţe generale, dar cu un pronunţat caracter popular, ca toţi cei cu inima română să ajungă a trăi în graniţele unuia şi aceluiaşi stat. Să precizăm, însă, că „Unirea cea mică” a permis doar un buchet românesc parţial: format din românii celor două ţări extracarpatice: Ţara Românească sau Muntenia şi Moldova. Iar aceasta din urmă doar în parte pentru că din trupul ei fuseseră rupte Bucovina în 1775 şi Basarabia în 1812.

            Unirea Principatelor a fost o realizare istorică, într-un context european favorabil: înfrângerea Rusiei în războiul cu Poarta otomană cunoscut sub numele de „războiul Crimeii” crescuseră între timp în mod deosebit interesele unor Mari Puteri ca Anglia, Franţa sau Prusia pentru economia românească dar şi pentru poziţia geostrategică a spaţiului istoric românesc, se intensificase şi în alte zone ale Europei lupta naţional-revoluţionară a mai multor popoare: italienii, germanii, iugoslavii, polonezii etc.etc. Iată de ce la Congresul de pace de la Paris consecutiv amintitului război s-a discutat şi cauza naţională românească şi s-a cerut să se afle care era adevărata voinţă a românilor. Şi aceasta a fost exprimată pe căi şi în forme de organizare democratice: alegeri şi programe de acţiune vizând întâi de toate unirea şi nevoia unor reforme economice, sociale, politico-instituţional etc.

            În două adunări elective, una la Iaşi pe 5 ianuarie 1859, care l-a ales ca domn pe Alexandru Ioan Cuza,  şi cea de la Bucureşti, din 24 ianuarie 1859, în care s-a considerat cu abilitate să fie ales ca domn tot Alexandru Ioan Cuza. S-a dejucat astfel planul Marilor Puteri de acceptare doar a unei „uniri juridice” şi nu a uneia reale. Jocul politic, într-adevăr ingenios, s-a făcut la Bucureşti unde, după dueluri politice grele ce au durat două zile şi două nopţi între reprezentanţii partidei conservatoare şi cei ai partidei naţionale, s-a impus cu unanimitate de voturi propunerea alegerii lui Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti.

            S-a deschis calea către înfăptuirea treptată a României ca nucleu magnetic şi pentru românii rămaşi în continuare sub dominaţii străine adică un stat organizat pe temeiuri moderne: pentru recâştigarea independenţei (1877-1878) şi într-un  alt context extern favorabil – izbucnirea şi desfăşurarea marelui război din 1914-1918, pentru  înfăptuirea Marii Uniri pe care o s-o aniversăm la împlinirea unui veac.

Marin BADEA

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 457 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *