2014-08-24-Redflag[1]

Societatea românească postdecembristă, după 25 de ani de la prăbuşirea fostului regim socialist, s-a lăsat narcotizată, până aproape de starea letală a conştiinţei sale istorice, de morbul idiotizant al anticomunismului primitiv dar agresiv; de binefacerile prosperităţii economice ce ar fi urmat să vină o dată cu aplicarea politicilor neoliberale, dublată şi susţinută de intrarea ţării în structurile militare euro-atlantice şi ale Uniunii Europene, ca şi de multe alte iluzii la adăpostul cărora, între timp, România a fost rapid şi intens dezindustrializată, agricultura a fost redusă la condiţia, seculară, de subzistenţă, sistemul bancar şi resursele sale naturale au fost transferate în proprietatea capitalului străin, structurile sociale au fost reaşezate pe principiul polarizării ultra accentuate. Sistemele educaţional, de sănătate şi acces la bunurile culturale au fost „aristocratizate” în sensul că unora (cei bogaţi) li se oferă totul în timp ce marii majorităţi, a celor săraci, adesea nu li se mai acordă nici minimul necesar. O dată statistică este deja zguduitoare: în ultimii 4 ani cifra şcolarizării în învăţământul superior s-a redus cu 50%.

În această realitate, devenită atât de sumbră, viaţa politică a ajuns a fi dominată de partidele dreptei care au câştigat 4 din cele 6 mandate prezidenţiale postdecembriste alternând la guvernare cu un partid social democrat doar autointitulat de stânga fiindcă în realitate n-a promovat decât politici esenţialmente liberale, cu multe note antipopulare şi chiar antinaţionale, dacă se au în vedere contribuţiile sale la dezindustrializarea ţării şi mai ales la înstrăinarea resurselor naturale şi a ceea ce a mai fost obiect de interes din economia naţională pentru capitalul străin.

În plus, Partidul Social Democrat, în conivenţă cu forţele politice de dreapta, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să împiedice orice tendinţă de coagulare a unei forţe politice cu adevărat de stânga (a se vedea asimilarea de către PSD a unor formaţiuni politice precum Partidul Socialist al Muncii sau Partidul Socialist – Mohora).

În acest context, de câţiva ani buni, asistăm la existenţa unui fenomen cel puţin ciudat: autodevorarea diverselor nuclee, mai mult sau mai puţin organizate, mai mari sau mai mici ca dimensiuni, animate de o gândire de stânga, oricum foarte critică la adresa regimurilor politice existente, dar subiective şi de-a dreptul incoerente în a defini mai riguros ce ar trebui să fie o alternativă cu adevărat de stânga în raport cu regimurile existente din ultimul deceniu: Băsescu-Boc, Băsescu-Ponta, în prezent Iohannis-Ponta. Şi, nu numai atât: unele dintre nucleele amintite s-au înscris, parcă într-o cursă contra-cronometru, care dintre ele să ajungă a adopta denumirea de partid comunist (Comitetul de Iniţiativă pentru Reorganizarea Partidului Comunist condus de un anume Petre Ignat, zis şi Ignatencu, sau o altă iniţiativă de acelaşi gen avându-l ca protagonist pe un domn Constantin Creţu, după ce Partidului Alianţa Socialistă i s-a respins un asemenea demers de către Justiţia română, ceea ce l-a determinat să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului, dosarul cu pricina urmând a fi soluţionat într-o perspectivă de timp foarte apropiată).

Din alte direcţii, au apărut intervenţii, mai ales pe reţelele de socializare, de denigrare a unor lideri cât de cât cunoscuţi pentru vederile lor de stânga (mai ales preşedintele Partidului Alternativa Socialistă, domnul Constantin Rotaru) sau care, în numele unui elitism cu nimic justificat, aşa-zişii „teoreticieni” ai stângii acuză violent existenţa unor presupuse conflicte între generaţii, bătrânii comunişti de altă dată, care mai sunt încă în viaţă, constituindu-se, chipurile, într-o stavilă de netrecut pentru afirmarea unei tinere şi veritabile elite politice care să reprezinte adevărata stângă românească. Până la coagularea unei asemenea alternative, deocamdată, suntem în situaţia de a asista la practica unei nesăţioase autodevorări organizatorice între cei care ar putea gândi altfel decât forţele politice de dreapta şi PSD cu ale sale politici de pură factură liberală, adică de dreapta.

Articol scris de Mircea Poenaru

Vizualizari: 1734 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook