Este remarcabilă perplexitatea față de totala lipsă de reacție a acelorași oameni ce, altfel, în perioada guvernării precedente ar fi protestat vehement împotriva unor măsuri, gesturi sau declarații identice cu cele înaintate de actuala putere.

Spre exemplu, să încerce cineva să-și imagineze ce s-ar fi intâmplat daca Viorica Dăncilă ar fi declarat: “mărirea pensiilor cu 8% era în programul electoral, nu în cel de guvernare”.

Propun o topologie care nu numai că ar putea clarifica acest “paradox”, dar care ar conduce la niște concluzii pesimiste.

La mijlocul anilor 2000, România își definea traseul politic și locul valorilor prin celebra axa București – Washington – Londra. Sub oblăduirea rânjetului băsescian, “oameni de bine”, reprezentanți ai societății civile, intelectuali și politicieni se prindeau în aceeași horă ciudată, Cărtărescu cu Videanu si Berceanu, Liiceanu cu Pleșu si Boc , Kövesi cu Macovei și Elena Udrea. România era în sfârșit “acasă”. Ce ar fi putut ieși rău?

În prezentarea sa din 1994 intitulată “Home and Radical Evil (Acasă si răul radical)” , Slavoj Žižek recurge la o invenție lacaniana, ”l’objet petit a” (vezi [1],[2]) pentru a expune posibilitatea fundamentării negative a unui act săvârșit doar pentru ca acesta este interzis. De aici până la a face rău sub masca “binelui”, este un pas foarte mic. Prin “bine” în acest caz înțelegându-se înscrierea completă a economiei în limitele liberalismului odată cu instalarea dreptei la putere, cu alte cuvinte, atunci când suntem “acasă”, și de a te simți bine făcându-l (plus de jouir).

O serie de gesturi, declarații și măsuri venite recent din partea reprezentanților puterii par a fi însoțite de o aură a obscenității și a cinismului. Nu a fost comis un act de exhibiționism atunci când președintele s-a afișat pe pârtia de schi, deși la Matei Balș încă nu se terminase de murit? În aceeași notă, suma propusă la bugetul sănătății pare a fi una menită să sfideze, arătând intenția de a trece acest minister într-un plan îndepărtat al priorităților, exact acum, când încă ne aflăm în pandemie. Educația primește cel mai mic buget din ultimii 30 de ani, încălcând prevederile legii, dar ne este prezentat ca fiind cel mai mare în valoare absolută, ignorând faptul că ponderea în procente este cea care determină importanța unui minister. Austeritatea este îmbrățișată și servită fără discuție, contrar recomandărilor unor experți de la FMI, într-un efort, aparent, de a submina principiile economiei burgheze (judecând după rapoartele economice) și de a obține o satisfacție secretă prin vulnerabilizarea unei mari părți a populației.

Ultima ofensivă împotriva asistaților sociali, cea pornită de către vicepremier, nu poate fi justificată rațional în nici un fel, suma acordată acestui buget fiind una infimă, printre cele mai mici din Europa, singura justificare fiind pura plăcere în a-i vedea pedepsiți pe acești oameni. Ne aflăm într-o zonă întunecată și periculoasă, cea a unei distracții destructive, din care nu știm cum vom ieși. Lipsa de reacție din partea unor voci, care altfel erau foarte active, nu se poate explica decât printr-o solidarizare întru spirit pervers cu actuala putere. Când cei “buni” sunt la putere, atunci suntem “acasă”, carnavalul e în toi și nici unul dintre cei ce participă nu va protesta. Într-un fel, obscenitatea conducătorilor reflectă obscenitatea celor care i-au girat.

Ce putem să facem noi, cei de la stânga, este să denunțăm și să expunem direct această față obscenă a puterii.

[1]       https://en.wikipedia.org/wiki/Objet_petit_a

[2]       https://medium.com/@mdowns1611/lacans-concept-of-the-object-cause-of-desire-objet-petit-a-bd17b8f84e69

Articol scris de Răducan Marius

Vizualizari: 1813 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]