În antichitate, străbunii noştri romani, cei care întâmplător sau nu se găseau la conducerea Cetăţii Eterne, potoleau setea de gâlceavă a mulţimilor „gură cască”, aflate în stradă, aruncându-le „pâine şi circ”. Astăzi, după două mii de ani, lucrurile s-au mai schimbat şi ameţiţii cu burţile goale din stradă primesc, pentru prostire, sărăcie şi circ. Este adevărat, de netăgăduit adică, faptul că sărăcia este de o „calitate” ireproşabilă iar circul, fiind de data aceasta politic, şi-a pierdut savoarea artistică în favoarea prostului gust. De vreo doi ani încoace, în lăturile politice din bălţile care poluează ţărmul Pontului Euxin, cam pe unde se întindea odată Dacia Felix, s-a format un amalgam de mizerii, din două scursori una galbenă şi una roz-spălăcită, un amalgam zic de culoare gri-nesigur. Prin voinţa demonului politic două cete de cocoşaţi, cu vădite ifose de înalţi-ca-brazii, au schimbat anteriele având culorile gălbui şi roz-spălăcit cu unele de culoarea gri-nesigur care bătea când spre gălbui când spre rozuliul murdar, după cum adia vântul vremurilor europene. În fruntea celor două cete s-au aşezat doi aşa-zişi feţi frumoşi, de prin partea locului, pe care, după înfăţişarea şi manifestările lor, i-aş numi „ciuş şi bleaga” ( cer iertare unui ilustru scriitor român de la care am „plagiat” sintagma,astăzi se poartă plagiatul !). Aceşti coate goale autohtoni colaborau, pentru binele care trebuia înstăpânit pe aceste meleaguri, după cum bine zice zicala românească „să nu ştie stânga ce face dreapta”. Acest „biumvirat”, creat după modelul triumviratelor din vremea strămoşilor romani, a avut „mari relizări” şi a lăsat „neşterse urme” pe plaiurile mioritice pe unde a bântuit. În vremea lor, malurile Dâmboviţei duduiau de glorioasele prăbuşiri ale fostelor fabrici şi uzine „comuniste” care oferiseră altădată muritorilor de foame de astăzi locuri sigure de muncă. La indicaţiile preţioase şi „dezinteresate” ale marelui licurici, ale lui gustav-cel-de-fier, ale doamnei de fier şi ale altor fiare occidentale toate „artefactele comuniste” trebuiau să dispară din decor şi, pentru a li se pierde urma, întocmai ca în faimoasa Cartagină, trebuia arat locul de sub ele. Şi s-au dovedit neîntrecuţi în făcut rău României aceşti făcători de bine pentru Occident. Ceea ce au uitat ei ar fi faptul că pe aceste meleaguri, cu excepţia poporului român, nimic nu durează o veşnicie. Nici cârdăşia lor nu a durat mai mult decât un strănut istoric. Toată „dragostea şi armonia” care bântuia în cuplul „ciuş şi bleaga” a dispărut cu uşurinţa pufului de păpădie şi, acum şi aici, între cei doi nu există decât ura autentică manifestată prin circul pe care cei doi îl afişează când se lovesc cu copitele şi se muşcă cu savoarea turbaţilor. Am putea spune că este tipic românesc circul din stradă dar nu este aşa. Dacă ne aruncăm privirile pe la megieşi vom observa că acolo turbaţii sunt mai „autentici” iar dezastrele provocate de ei l-ar putea face gelos chiar pe Aivazovski, cel care ne-a lăsat tablourile cu furtunile marine cutremurătoare. Până una, alta, poporul român ar trebui să-şi reamintească faptul că perenitatea lui se trage din imunitatea sa la circul politic şi reacţia fermă la făcătorii de sărăcie.

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 279 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]