Conform Constituţiei România este o republică semiprezidențială.  Puterea executivă aparține Guvernului si primului ministru, iar președintele are un rol secundar în sistemul de putere.(1) Cu toate acestea, încă din 1990, președintele a avut un rol decisiv în politica românească.

Acest lucru a fost posibil, căci, președintele ales prin votul cetăţenilor, a fost şi liderul partidului care forma guvernul(2) și astfel, deşi “Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid “(3) legăturile preşedintelui cu fostul său partid nu erau rupte, iar Președintele controla Guvernul.

Primul Ministru lua toate deciziile după ce se consulta cu Președintele.

În 2014, a fost ales președinte fostul primar al oraşului Sibiu, Klaus Iohannis, reprezentând forțele de centru-dreapta,(4) respectiv Partidul Național Liberal ce face parte din familia Partidului Popular European (5)

Dar alegerile parlamentare din 2016 au fost câştigate de  Partidul Social Democrat (6). cu 45 % din voturi, urmând să realizeze o coaliţie cu alte partide şi să formeze guvernul, iar preşedintele trebuia să se mulţumească cu un rol decorativ.

Acest rol nu a fost însă acceptat de președinte şi după anunţarea rezultatului alegerilor, a  blocat formarea guvernului, de către social-democraţi, încercînd să  formeze o coaliţie în jurul Partidului Național Liberal, care era al doilea partid din parlament dar obţinuse doar 20 % din voturi.(7)

Acţiunea sa a eşuat, după respingerea primei propuneri a social-democraţilor (8) fiind nevoit să numească al doilea candidat al acestora, ca premier (9)

El nu a renunţat însă la dorinţa de a aduce la putere Partidul Naţional Liberal.

Speculînd luptele interne din cadrul Partidului Social Democrat (10) și corupția (11), care domină toate partidele parlamentare și structurile de stat (12), Președintele a încercat să obțina demisia Guvernului și formarea unei alte coaliții

Deși Constituția îi dă puteri limitate președintelui, el are totuşi două arme importante: numește șefii serviciilor secrete și are decizia finală pentru numirea procurorilor și judecătorilor.(13)

Folosind aceste două arme a reușit să blocheze activitatea adversarilor politici.

S-au deschis anchete împotriva politicienilor din coaliția guvernamentală, care au fost nevoiti să demisioneze din posturile ministeriale sau alte posturi publice (14).

Mai tîrziu presa, a dovedit însă că la anchetele unor lideri politici din partidele aflate la guvernare, trimişi în judecată, procurorii au falsificate probele şi au obligat martorii să mintă. (15)

Lupta pentru putere,  a fost camuflată de lupta împotriva corupției.

În realitate nici partidele de opoziție, susținute de președinte, nici social-democrații nu doresc desființarea corupției, ci doar înlăturarea adversarilor politici.

Pentru mulți politicieni, acuzaţi  de corupție, după ce s-au retras de pe scena politică acţiunea justiţiei împotriva lor s-a oprit,(16)  iar pentru alţi politicieni, acţiunea justiţiei s-a declanşat abia cînd aceştia au obţinut posturi publice importante, deşi afacerile suspecte au fost încheiate chiar şi cu 5-6 ani în urmă.(17)

Aceasta este o curiozitate românească : acţiunea justiţiei începe când adversarii preşedintelui se apropie de funcţii publice mai înalte.

Este evident că obiectivul luptei anti-corupţie îl formează anumite persoane şi nu fenomenul corupţiei, căci,  în România, deși au fost numeroase condamnări la închisoare pentru corupție și pentru fraudă fiscală, la cei mai mulţi condamnaţi averile obţinute în mod ilegal nu au fost confiscate.(18)

Nici un partid parlamentar nu acceptă o lege care să atace marile averi,(19) considerînd că «proprietatea privată este sfântă» trebuind « garantată » iar naţonalizarea interzisă aşa cum prevede şi Constituţia.(20)

Preşedintele Klaus Iohannis poate controla justiţia.

Dar coaliţia condusă de social-democrați controlează Parlamentul şi Guvernul şi de curînd a schimbat unele legi limitând controlul Președintelui asupra Justiției (21).

Ei  încearcă să transfere puteri tot mai mari Guvernului, pentru a evita orice blocaj al activităţii lor din partea Preşedintelui.

De asemenea guvernanţii au adoptat unele măsuri populiste (22) pentru a obţine sprijinul populaţiei atît în lupta cu preşedintele Iohannis cît şi la alegerile prezidențiale din 2019, în care președințele social-democrațiilor, Liviu Dragnea, vrea să candideze şi să îl învingă pe actualul președinte. (23)

În bătălia politică Președintele și Opoziţia au organizat proteste ample, cu zeci de mii de manifestanţi, împotriva Guvernului în ianuarie-februarie 2017(24),  în noiembrie 2017 şi în ianuarie 2018.(25)

Pentru că Preşedintele « nu face parte din nici un partid politic » (26) şi este « independent » acţiunile de protest au fost « spontane » realizate de diferite « organizații  nonguvernamentale » Opoziţia susţinând « caracterul deschis al protestelor şi de a nu se identifica cu un anumit partid sau ideologie politică »(27)
În aceste condiţii,  la fiecare din acţiunile de protest, pentru că nu acţionau partidele ci « societatea civilă »,  preşedintele a putut interveni în mass media susţinînd protestatarii şi a cerînd demisia Guvernului.(28)

Ultimul dintre aceste proteste, unde s-au înregistrat și violențe, atât din partea manifestanților cât și din partea forţelor de ordine, s-a desfășurat pe 10 august 2018. (29)

În general presa internațională e favorabilă Opoziției și Președintelui și defavorabilă Guvernului.(30)

La protestele din 10 august manifestanții au cerut demisia Guvernului şi eliminarea corupţiei.(31)

Deşi criza economiei naţionale se menţine, producţia interna fiind incapabilă să  echilibreze consumul, balanţa comercială înregistrînd un deficit de peste 6 miliarde euro în primele 6 luni ale anului 2018(32) la proteste nu au fost prezentate revendicări economice şi sociale și nici nu a existat o participare a muncitorilor, ci doar a câtorva grupuri de români din diaspora (33)

Chiar dacă există o mare manipulare mediatică,(34) bazată pe elemente emoţionale, sindicatele, clasa muncitoare nu sunt implicate în conflictele politice, căci, cele două grupări oligarhice, aflate în luptă, reprezintă interesele plutocrației în general. În aceste condiții categoriilor populare le revine doar rolul de masă de manevră şi element de legitimare a  acţiunilor fiecărei grupări, un rol important în preluarea şi menţinerea puterii în România  avându-l puterile străine.

Atât social democrații(35), cât și partidele de opoziție susținute de președinte(36), fac eforturi mari pentru a obține sprijinul politic al țărilor vestice și în mod deosebit al Statelor Unite, care controlează România

Această strategie a fost aplicată de mai mulți ani, de toate partidele care au guvernat după 1989, astfel că România a devenit o semicolonie.

Principalele resurse şi structurile economice ale țării au fost cedate marilor companii transnaționale(37), iar pe teritoriul românesc a fost instalat scutul antirachetă american dar şi  alte baze militare ale NATO(38), pregătind acţiuni împotriva Rusiei şi ţărilor din Orient.(39)

De asemenea în războaiele purtate de SUA în  Balcanii de Vest, în Afganistan, în Irak şi în nordul Africii,  zeci de militari au fost sacrificati de guvernele României şi peste 180 au fost răniţi(40) iar o anchetă a Uniunii Europene a descoperit că, pe teritoriului românesc, au fost instalate  închisori ale C.I.A. unde au fost torturaţi unii prizonieri de război (41).

Cu sărăcia şi sîngele poporului român «clasa politică» din România  a plătit marilor puteri din Vest sprijinul pentru obţinerea puterii.

De aceea, oricare va fi finalul luptelor politice din România, el nu poate să aducă ceva bun pentru clasa muncitoare  şi masele populare.

Pentru că este vorba despre lupta a două grupări oligarhice și oricare dintre ele va câștiga, va continua în România politica de exploatare a populației și de subordonare economică, politică şi militară, față de puterile straine.

 

 

 

 

Articol scris de Silviu Somicu

Vizualizari: 7759 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook