Untitled-3-1Dacă ar fi să ne uităm doar la scena parlamentară, acolo unde ar trebui, ca în orice regim politic democratic, să se producă duelurile cu încărcătura doctrinară de rigoare, să se realizeze confruntarea de principii din care să rezulte reaşezarea continuă a raporturilor din societate pe temeiuri legale, cu scopul unic de a se asigura progresul istoric al ţării, omul de rând, şi nu numai, n-are posibilitatea de a reţine decât un soi de bălăceală între reprezentanţi ai puterii, pe de o parte, şi cei ai opoziţiei, pe de altă parte. Neexistând şi partea de dialog între putere şi opoziţie, votul, la vedere sau secret, dă, aproape invariabil, câştig de cauză majorităţii, de unde şi expresia, cel puţin ciudată, de existenţă a unei aşa-zise dictaturi a majorităţii. Cum opoziţia, aşa cum a rezultat ea în urma alegerilor din decembrie 2016, este de-a dreptul anemică, incapabilă a se exprima ca un TOT, recurge, ca în ultima vreme, şi la arme extraparlamentare, cea preferată şi unica la îndemâna ei –fiind demonstraţiile de stradă organizate, de regulă, după căderea nopţii şi fără să se fi obţinut în prealabil acordul autorităţilor locale, deci situate din start în afara legii. Surprinzător este faptul că atât reprezentanţii Puterii cât ţi ai Opoziţiei se exprimă la unison: demonstranţii n-ar face altceva decât să-şi exercite dreptul de a protesta, ceea ce nouă ne aduce aminte de un cunoscut curent politic apărut prin a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi (auto)intitulat anarhism. Poziţia adoptată de reprezentanţii DREPTEI faţă de cei care-şi exprimă nemulţumirea în stradă în legătură cu te miri ce, de la aşa-zisa reformă interesată a justiţiei la mult clamata revoluţie fiscală şi până la incapacitatea, reală, de a se asigura o coerenţă cât de cât a procesului de guvernare a ţării, nu poate conduce decât la o înceţoşare din ce în ce mai accentuată a orizontului vieţii noastre politice. Este o tendinţă pe care, cu propria sa „personalitate”, vine din când în când s-o alimenteze şi Preşedintele României dându-şi cu părerea, exclusiv critică la adresa guvernului şi a „penalilor” din fruntea statului, mai precis a Parlamentului, fără să fie preocupat în vreun fel sau altul de obligaţiile ce-i revin ca mediator între diversele componente ale societăţii. De altfel, Preşedintele României, are marele merit de a se exprima în raport cu guvernul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului ca un veritabil şef al opoziţiei deşi Preşedinţia ca instituţie fundamentală a ţării este parte componentă a Puterii executive ceea ce este de natură a amplifica în şi mai mare măsură confuzia de la vârful vieţii politice româneşti, cu consecinţe indubitabil negative asupra cursului dezvoltării actuale şi de perspectivă a societăţii noastre.

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 55 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *