Untitled-3-1Cum bine se ştie, principala atribuţie stipulată, prin Constituţie, ca, revenind Preşedintelui României, este în virtutea art. 80, aliniatul 2, aceea de „mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”; este, în virtutea aceleiaşi legi fundamentale, de a fi echidistant, de a se situa deasupra confruntărilor politice, totul din perspectiva necesităţii de a asigura un veritabil echilibru în funcţionalitatea însăşi a societăţii româneşti.

Noi, socialiştii, am fost obligaţi să constatăm că preşedintele ţării, domnul Klaus Werner Iohannis, nu şi-a respectat obligaţiile de mai sus, asumate, şi încă din primele sale acte, gesturi sau, mai ales, diversele intervenţii publice. Au rămas, încrustate adânc şi trainic în istoria noastră recentă, preocupările sale personale şi asidui în a provoca răsturnarea Guvernului Ponta; a devenit emblematică prezenţa sa personală, îmbrăcat în haină de culoare roşie, printre manifestanţii ostili guvernului Ponta, un guvern aprobat şi de către domnia sa; a încălcat Constituţia când a „tras toate sforile” pentru alcătuirea unui guvern de tehnocraţi prezentat cu entuziasm ca fiind „guvernul meu”, complici fiindu-i chiar partidele care alcătuiau majoritatea parlamentară (USL=PSD+PNL); a numit pe cine şi-a dorit în funcţii cheie din sistemul judiciar precum Laura Codruţa Kovesi în fruntea DNA sau pe Livia Stanciu la Curtea Constituţională, totul culminând cu refuzul categoric, din 16.04.2018, de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi. Şi aceasta după un raport ultraconsistent al ministrului Justiţiei, dl. Tudorel Toader, cu multiple temeiuri, inclusiv trei încălcări grave de către şefa DNA ale Constituţiei. Şi nu numai atât, dar în mijloacele de informare în masă, au fost relevate multiplele abuzuri comise de oameni ai DNA şi de către şefa DNA însăşi, de vreme ce a fost şi încă va mai fi obligată să apară în faţa CSM pentru a răspunde la numeroasele acuze ce i se aduc de către Inspecţia judiciară de pe lângă CSM. Concluzia noastră este clară, pentru Preşedintele României propriile sale partipri-uri sunt cu mult mai puternice decât jurământul depus pe Constituţie şi ca atare se înscriu în zona abuzurilor comise cu dezinvoltură de la înălţimea Palatului Cotroceni.

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 2228 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook