Untitled-3-1O veste mare în aceste zile pentru noi, bucureştenii: ce eroi ai luptei pentru înfăptuirea Marii Uniri urmează să eternizăm în numele şi pentru memoria istorică românească. Vestea ne-a transmis-o edilul şef al Capitalei, doamna Primar General Gabriela Vrânceanu-Firea, după parafarea unui parteneriat cu Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale. Nu ştim cu ajutorul cărei grile s-a făcut desemnarea celor patru eroi: Ion I.C. Brătianu, Regele Ferdinand I, Regina Maria şi generalul francez Henri Mathias Berthelot. Ştim doar că Ion I. C. Brătianu a fost cu adevărat omul politic pe care a apăsat din greu povara responsabilităţii pentru angajarea ţării în marele război; care, timp de doi ani, cu abilităţile specifice unui mare om politic, a condus nava naţională pe marea învolburată a confruntărilor europene în încercarea de a evita să fie sfărâmată fie de Scylla (Puterile Centrale) fie de Charibda (Coaliţia Antantei); a căutat, cu mijloacele economice de care dispunea ţara, să se pregătească o intrare a acesteia în marele conflict european, devenit aproape mondial, la momentul cel mai potrivit şi doar de partea Antantei care promitea să ni se recunoască eliberarea românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Bucovina de sub cotropirea austro-ungară şi Unirea lor cu România, aceasta urmând să fie o operă proprie.

            În ce-l priveşte pe Ferdinand I, blândul şi nevinovatul rege, urcat pe tron în toamna anului 1914, n-a făcut altceva decât ceea ce i-a cerut primul ministru Ion I.C. Brătianu. Regina Maria a fost şi ea prin spitalele care-i tratau pe răniţii scăpaţi cu viaţă pe front şi mai ales în bătăliile de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz. A fost, mai apoi, după război un ambasador credibil peste hotare fermecându-şi interlocutorii cu imaginea ei fizică, dublată cumva şi de cea politică.

            În sfârşit, generalul Berthelot, din ordinul superiorilor săi din ţara natală şi cu ştiinţa sa militară indubitabilă, şi-a adus o contribuţie reală la refacerea capacităţii de luptă a Armatei române de după dezastrul militar din toamna anului 1916. N-a rămas nerecompensat şi, în plus, negratulat de naţiunea română. Dar, nu putem să nu vedem raportul cu totul şi cu totul dezechilibrat dintre cei care s-au sacrificat pe câmpurile de luptă atât în cursul războiului cât mai ales în vâltoarea luptei naţionale, din care a ieşit efectiv, ca o imensă împlinire istorică, Marea Unire din 1918 cu cele trei episoade: unirea Basarabiei cu ţara în martie 1918, Unirea Bucovinei cu patria mamă pe 15-28 noiembrie şi pe 1 decembrie proclamarea, la Alba Iulia, a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Oare, câţi eroi ar fi putut să fie identificaţi? Dar dintre locuitorii Bucureştilor care au îndurat cu cerbicie regimul de ocupaţie al Puterilor Centrale din decembrie 1916 şi până în noiembrie 1918? Chiar, nici un alt nume n-a atras atenţia decidenţilor de la Primărie în afară de Ion I.C. Brătianu? Ce mobiluri ale propriei lor conştiinţe istorice i-au îndemnat să eternizeze doar două capete încoronate de provenienţă străină şi un chipiu de general care n-ar fi însemnat mai nimic în lipsa patriotismului soldaţilor şi ofiţerilor români, pe de o parte, iar, pe de alta, fără sacrificiile celor ce au acţionat pe baricadele luptei naţionale din spaţiul istoric circumscris de la Nistru până la Tisa şi din Carpaţii Păduroşi până la Dunăre şi Marea cea Mare?

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 1633 ,

Un răspuns la Pe cine glorificăm, la Bucureşti, în Centenarul Marii Uniri?

  • Robin a zis:

    Și cu muncitorii omorâți in timpul protestelor tipografilor din din Noiembrie 1918 cum rămâne, cereau doar zi de lucuru de 8 ore, drepturi sociale… trist ca niște socialiști tin cu niște anticomuniști!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *