În România postdecembristă s-a produs un cataclism al excesului de corupție care a determinat criza apocaliptică a capitalismului de cumetrie instaurat pe aceste meleaguri de avortonii politici Iliescu, Roman și alții câțiva de teapa lor, unii care visau să-l elimine pe Ceaușescu pentru a-i ocupa scaunul și locuința.

Treaba s-a făcut printr-o bulibășeală, asezonată cu mulți morți „colaterali”, pe care au numit-o pompos „revoluție”. Însă, chiar dacă au ajuns ei pe scaunul mult râvnit, istoria neiertătoare nu le-a oferit uzurpatorilor decât șansa de a-i socoti printre gunoaiele sale. Oricum, eu, în calitatea mea de cetățean al României și de „beneficiar” al diversiunii lor, consider că istoria le-a oferit prea mult pentru că pentru mine și pentru foarte mulți alții ei sunt subgunoaie. Totuși, ca un blestem pentru ceea ce au făcut, în 1989, ei și ai lor și am acceptat mai de voie, mai de nevoie noi, ceilalți, ne-a pedepsit, Cel Îndreptățit, să ne înnecăm într-un potop de inflație pe toate planurile. Am vrut mai mult, avem mai mult dar fără conținut. Tot ce avem este aiuritor, este intangibil, este virtual. Trăim într-o lume virtuală a tuturor celor care par a fi dar nu sunt. Ca într-un tablou de Chagall, plutim iluzoriu printre produsele din „Cornul abundenței”, elemente figurative bizare, cu susul în jos, care, însă, dispar făcând un simplu „plici” atunci când le atingem. „În lumea asta plină de-amaruri și de chin” avem insă și lucruri reale, cât se poate de reale, dureros de reale. Avem droguri, care ne veștejesc tânara generație; avem prostituție, care oferă „locuri de muncă” tinerelor care lucrau odinioară în industria ușoară; avem cerșetori, care dau tabloului social românesc o notă specifică aparte; avem analfabetism, care îi ajută pe „Iliescu et compania” să prostească proștii și să îi facă să creadă în „revoluția” lor; avem păduchi și râie, două elemente nedespărțite de copiii noștri, cei care înnoată prin noroaiele drumurilor desfundate pentru a ajunge la școlile în ruină de unde ar trebui să primească „știința de carte”; avem tuberculoză, chiar în exces, cea care este indicatorul indubitabil al gradului de mizerie dintr-o colectivitate; avem… Dar câtă asemenea avuție capitalistă nu avem ? De ce să ne mai plângem ? Avem și programe la televizor, mult mai multe decât pe vremea lui Ceaușescu. Atunci ne vorbea „executatul” despre realizările obținute cu poporul pentru popor. Astăzi, 24 de ore din 24, aflăm cu mare interes ce hoț a mai turnat pe care hoț, ce politician a mai fost arestat și câți din cei săltați au fost „dovediți” ca infractori. Acum să stăm strâmb și să judecăm drept, „dovedirea” asta este cu mult „cântec” deși, uneori, hoția este evidentă. Așa-numita clasă politică românească, reprezentată de cei din partidele politice parlamentare, colcăie de hoți. Aproape toți sunt hoți dar vorbesc despre morală de parcă ar fi niște Apostoli. Toți trăiesc din bruma de salariu de bugetar dar posedă mulțime de apartamente, mulțime de case, mulțime de terenuri intravilane și extravilane, mulțime de automobile extraluxoase, mormane de bijuterii sau opere de artă și câte și mai câte. Pe de altă parte toți sunt semianalfabeți dar posedă diplome de doctori în știință ori, mai cumplit, au înscrisuri care îi prezintă drept autentice cadre didactice universitare. În rest mai aflăm despre acești „oameni cu inițiativă” că ei sunt și „oameni de acțiune” care învârt miliardele, de lei sau alte valute, cum învârt crescătorii de vite paiele, cu furca adică. Și pentru că au cu ce, ei sunt cei care umplu „partea din față” a listei prezidențiabilior, de exemplu, în campaniile electorale. Cu ce au furat „voinicește” ei își plătesc gospodărește voturile agonisind un asemenea număr încât să conteze în viața politică a țării, să rămână adică „în top”. Rămânerea în top se petrece până când „intangibila” justiție românească se „autoexcită” și le acordă, după caz, unora NUP și altora ZDUP în funcțe de cum bate vântul politic stârnit aici, în România, de onorabilul Occident. După exemple mai vechi, este foarte posibil ca și cei care au primit NUP să treacă la ZDUP căci ceea ce se întâmplă astăzi, în România, este o mare minciună, una periculoasă și incontrolabilă. Trăim într-o minciună trainică, atât de trainică încât să asigure durabilitatea coșmarului pe care-l denumim trai. Totul pare logic și, din păcate, fără sfârșit.

Aș îndrăzni, însă, să afirm că ar mai fi o șansă de a pune capăt coșmarului: ALTERNATIVA SOCIALISTĂ cu Președinte CONSTANTIN ROTARU.

Încercați, ROMÂNI!!!

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 887 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook