Adrian Rusu îmi trimite un text plin de bun simţ în legătură cu compararea sistemelor sociale. Măcar dacă istoricii noştri ar avea aceeaşi claritate morală! Îl prezint aşa cum este, fără diacritice.

Intr-un promo la TVR suntem indemnati sa urmarim inca un documentar al L.H. Longin pentru a ne cunoaste istoria(!?!?). Care istorie ? Evident istoria celor aproximativ 100 000 de oameni instariti, bogati sau foarte bogati, care s-au opus introducerii „sistemului comunist” in Romania. De 25 de ani suntem bombardati mediatic cu aceeasi “istorie” a acestor câteva zeci de mii  de oameni. De ce nu ni se prezinta istoria celorlalti 20.000.000 de oameni ? De ce istoria inchisorilor “comuniste” de dupa 1945 si nu istoria acelorasi inchisori incepând din 1900 ? Poate pentru ca sindicalistii, comunistii sau taranii razvratiti erau buni de bagat in aceleasi inchisori inainte de 1945!

La TVR este des invocat dreptul la memorie. Da, sută la sută  corect. Dar ar trebui redata nu numai istoria guvernantilor ci si aceea a guvernatilor deci istoria asa cum a fost ea in totalitatea ei. De peste 25 de ani laTVR si nu numai, rusinos de multe persoane impinse de instincte  primare  de razbunare, obedienta sau doar oportunism, ne bombardeaza cu manifestarile lor de ura oarba. Daca “istoria este cea mai buna poveste, pentru oameni inteligenti” (dixit A. Cioroianu) atunci de ce domnia sa nu ne povesteste istoria invatamantului romanesc, inainte si dupa 1945?

Sa incepem cu istoria invatamantului prescolar, deci a celor aproximativ 6-700.000 de copii de 5-6 ani din fiecare an scolar. In anul scolar 1938/39 erau 1.577 gradinite cu 1819 educatoare. In anul scolar 1965/66 avem 7.627 gradinite cu 13.579 educatoare, iar in 1979/80 erau 13.536 gradinite cu 37.770 educatoare. Gradul de cuprindere al copiilor in invatamantul prescolar a fost de 12% in 1938/39, 52% in 1965/66 si 80% in 1979/80.

Intrebare: Care au fost guvernantii buni si care au fost guvernantii rai (criminali) ?

Ce ne spune istoria despre invatamantul general (I-XI) ? In primul rand ne spune ca in Romania anului 1930, conform recensamantului erau 6.275.000 de analfabeti (43,20%) din populatia de peste 7 ani si 7.144.000 de oameni cu scoala primara(49,19%). Tot istoria ne mai spune ca in anul scolar 1938/39 au fost 17.225 absolventi de clasa a VII-a si 4.200 absolventi de liceu (cl.a XI-a). Comparativ, in anii “intunecati”, de exemplu anul scolar 1964/65 au fost 306.625 absolventi de clasa a VII-a si 68.877 absolventi de clasa a XI-a. In ceea ce priveste numarul cadrelor didactice pentru clasele V-XI, in anul scolar 1938/39 au fost 8.694 de profesori iar in anul scolar 1964/65 au fost 78.753 profesori !  La recensamantul din februarie 1956 erau deja 1.139.300 absolventi de gimnaziu,628.400 absolventi de liceu si 213.700 absolventi de scoli superioare deci aproape 2.000.000 de oameni cu instructie minimal gimnaziu.

Intrebare: Care perioada a fost realmente intunecata? Cei 44 ani de socialism care au avut la momentul restauratiei (dec.1989) peste 12.500.000 oameni cu instructie minimala gimnaziu  sau anii interbelici care au avut in 1945 cu putin peste 800.000 oameni cu acelasi nivel de instructie?

Un exemplu didactic elocvent de om rau a fost Nicu Steinhardt iar dovada o gasim in cartea sa Jurnalul fericirii. Dupa 1945 cand avea deja 23 ani, s-a incapatanat sa nu se incadreze in noul sistem. De ce? Pentru ca noul sistem i-a luat propriu-zis jucariile. In noul sistem tatal lui nu mai putea sa ii puna la punct pe muncitorii razvrati cu sabia scoasa din teaca. Pe de alta parte este evidenta repulsia pe care i-o provoca saracimea (pag.276 si altele). Timp de 15 ani, pana in 1960 cand s-a decis sa fie mai activ, ar fi putut sa vada cat de multe lucruri bune se realizasera si mai ales ca om de cultura, dezvoltarea considerabila a sistemului de invatamant. El a remarcat insa ca o bibliotecara de la o uzina este atat de proasta ca nici macar nu stie sa citeasca corect un cuvant frantuzesc. Acesta era comunismul! Cat de rau si de orb trebuie sa fii daca, dupa ce ai citit Maestrul si Margareta, carte scrisa de Mihail Bulgakov inainte de 1930, tu, Nicu Steinhardt sa spui “primusul e aferentul simbol batjocoritor al civilizatiei sovietice dupa 50 de ani de comunism”, “primusul, masinuta de gaz a saracimii”. Atat de multa ura oarba avea la Varatec in 1970 incat echivala data citirii cartii cu data scrierii ei. Ori urmatoarea fraza la pag. 513 a omului de cultura si pe deasupra crestin Nicu Steinhardt : “1970    _Pentru ca barbatii de stat europeni si americani sa stie cum sa se poarte cu statele simiene pe care au gasit de cuviinta sa le infiinteze in Africa si in alte parti ale lumii unde faza arboricola inca nu a fost in intregime depasita, precum si cu alti marlani si toparlani care si-au luat-o rau de tot in cap ,..……………….”. Avand (N.S.) o asemenea gandire despre oameni si omenire, intreb: pentru ce a luptat el ?

Cu referire la gradul de legitimitate al unei guvernari intreb :

– Care guvernare a avut un grad mai mare de legitimitate? Aceea care a actionat in folosul si interesul majoritatii cetatenilor sau aceea care a actionat in interesul si folosul unei minoritati sociale?

In aprecierea generala a unui sistem social (bun/rau) conteaza oare modul in care guvernantii se preocupa de sanatatea cetatenilor? Ce ne spune istoria Romaniei ?

Istoria ne spune ca in perioada interbelica Romania avea cel mai mare nivel al mortalitatii infantile din Europa. In fiecare an pe langa cei aproximativ 10.000 de nascuti morti (in realitate peste 20.000 ) mai mult de 80.000 de copii decedau inainte de a implini varsta de 1 an. Ce ne spune istoria de dupa 1945? Ea ne arata ca in 1955 au fost 8.152 nascuti morti si 34.653 decese sub 1 an. Iar peste alti 10 ani, adica in 1965 se ajunge la 4.o48 nascuti morti si 12.264 decese sub 1 an. Iar in termeni statistici de la 175 decese sub 1 an la 1000 de nascuti vii in 1938 la 44 decese sub 1an la 1000 de nascuti vii in 1965.

Ce ne arata istoria atunci cand privim tabelele statistice cu miscarea naturala a populatiei in cei 20 de ani interbelici (1919-1939) si in cei 20 de ani postbelici (1945-1965) ? Istoria ne spune ca in cei 20 de ani interbelici a existat o constanta a procentului de nascuti morti si decese sub 1an ,in timp ce in primii 20 de ani postbelici (comunisti) s-a realizat o scadere considerabila, an de an a acestor cifre ! S-a inventat cumva nasterea asistata dupa 1945 ?

La TVR atunci cand este invocat dreptul la memorie,ar trebui spusa si povestea caselor de nasteri. Oare cati dintre cetateni de azi ai Romaniei au avut sansa de a ramane in viata datorita existentei acestor case de nasteri .Ce erau casele de nasteri ?

Casele de nasteri erau unitati medicale pe langa circumscriptiile medico-sanitare ,care asigurau asistenta calificata la nastere,dispunand de o camera de travaliu,o camera cu cel putin 3 paturi pentru lauze,precum si anexele necesare.Ele functionau in localitatile fara maternitati, mai ales in mediul rural. Tocmai in virtutea dreptului la memorie ar trebui sa se arate cat de benefica a fost amenajarea acestor case de nasteri , in conditiile de trai de atunci cu o lipsa aproape totala a mijloacelor de comunicare(in medie mai putin de 9 sate din 100 aveau oficiu telefonic) si cu foarte modeste mijloace de transport. In 1948 se amenajasera primele 370 case de nasteri cu 1527paturi,atingand nivelul maxim in 1963 de 2043 case de nasteri cu 9388paturi. Cat de mare a fost contributia benefica a acestor case de nasteri,se poate deduce si din analiza datelor privind nasterile asistate: in 1938 au fost 2,2% nasteri asistate, in 1948 au fost 6,5% nasteri asistate iar in 1965 au fost 82,7% nasteri asistate.

In acelasi timp ar trebui subliniata si cresterea considerabila a numarului medicilor si a personalului mediu auxiliar astfel : daca in 1938 erau 8234 medici si 11.360 personal auxiliar  in 1955 s-a ajuns la 21.141 medici si 60.040 personal mediu auxiliar ,in 1965 erau 27.900 medici respectiv 77.819 personal mediu,pentru ca in 1985 sa avem 47.390 medici si 133.932 personal mediu auxiliar.

   Intrebare: Care sistem social a fost bun si care a fost rau ?

Productia si consumul de energie electrica ale unei tari pot fi un element de referinta atunci cand vorbim despre nivelul de dezvoltare al tarii respective.Analizand datele statistice, putem observa in cazul Romaniei burgheze din anii ’30 un nivel foarte redus al consumului de energie electrica.O analiza mai in detaliu releva faptul ca unii specialisti in domeniu,impreuna cu unii responsabili ai administratiei,au incercat sa dezvolte productia si transportul de energie electrica dar, din cauza nivelului de trai foarte scazut al populatiei,nu se putea asigura un consum cat de cat sustenabil al productiei,nemaivorbind de acoperirea investitiilor.Priviti o proba de memorie din Enciclopedia Romaniei 1938 vol.III pag.1042-1043 :

“Or aci este cheia intregei probleme: daca intreprinderile electrice cu caracter public nu se pot sprijini pe industrie, ele nu se pot dezvolta,deci si alimentarea populatiei cu electricitate va suferi.Pe de alta parte nu se poate cere populatiei rurale si din orasele cu un standard economic foarte scazut, care arde si azi lampi cu petrol,sa plateasca intalatiuni costisitoare de distributie, sa consume de la inceput electricitate din abundenta in locuinte si  sa suporte iluminatul public al comunei “…..”Alt exemlu il putem da cu linia de inalta tensiune de 30km,Bucuresti-Arcuda-Ulmi,construita de Primaria Bucuresti pentru actionarea pompelor sale de apa.Cu toata propaganda facuta,nu s-a putut dobandi niciun abonat particular pentru lumina timp de 3 ani, desi linia strabate sate mari si destul de infloritoare.”

Cati oameni stiu ca in 1935 doar 12% din populatia Romaniei beneficia de racordarea la o retea de energie electrica iar in 1989  – 99% ? De exemplu in Bucuresti capitala tarii ,orasul palatelor si al balurilor,”micul Paris” in anul 1933 din cele 158.043 de gospodarii doar 63.346 erau racordate la reteaua de energie electrica adica 40%,iar in mod similar Arad-47% , Cluj-53%, Galati-46%,etc.   Sa privim istoria satelor  electrificate :

-1944-443 sate(2,91%)

– 1955-1693 sate(11,14%)

–  1965-7570 sate(50%)

–  1974-11903sate(91%)

Privind aceste date statistice putem observa ca in 1965 mai existau inca aproximativ 50% din satele Romaniei care foloseau pentru iluminat lampa cu gaz.Ar fi deosebit de util daca s-ar face publice datele statistice ale evolutiei numarului de abonati casnici de energie electrica dupa 1945 mai ales in mediul rural. De ce ? Pentru ca daca in statistici gasim “sate electrificate” asta nu inseamna decat existenta unei retele electrice stradale, in timp ce racordarea propriu-zisa a gospodariei se facea pe cheltuiala exclusiva a cetateanului.Astfel putem avea o imagine mult mai aproape de adevar privind puterea de cumparare a cetatenilor Romaniei.Cunoscand data electrificarii satului si urmarind evolutia anuala a racordarilor la retea ne putem face o imagine mult mai corecta a posibilitatilor materiale ale populatiei satesti, corelandu-le si cu datele privind gradul de colectivizare.

Cunoscand toate datele prezentate,dece istoricii vocali de astazi nu le aduc la cunostiinta  marelui public? Cui a folosit repetarea obsesiva a marotei mincinoase  “crimele comunismului”?  A folosit oare celor 20.000.000 de oameni care au mai ramas inca in Romania dupa restauratia din 1989, ori doar celor cativa zeci de mii de revansarzi si doritori de “restitutio in integrum”si alti cateva mii de oportunisti descurcareti ?

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 1122 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook