Ideologi de varii culori (dreapta liberală ori conservatori, „stânga” social-democrată sau naţionalist-udemeristă) n-au prididit, de mai bine de două decenii şi jumătate şi nici după un sfert de secol de la evenimentele din decembrie 1989, să acuze de boala nostalgiei comuniste pe toţi cei care s-au pronunţat şi se pronunţă critic vizavi de un aspect sau altul din viaţa noastră de zi cu zi. Aşa, de pildă, dacă a fost şi este adusă în discuţie de către x şi y lipsa locurilor de muncă făcându-se, inevitabil, trimitere la ocuparea integrală a forţei de muncă active înainte de 1989, cei doi sau „n” interlocutori n-au fost de-a lungul anilor, n-ar fi nici în prezent decât nişte nostalgici. Dacă este acuzată imposibilitatea a sute de mii de oameni şi, îndeosebi, tineri de a-şi procura o locuinţă şi prin comparaţie este amintită preocuparea fostului regim socialist pentru asigurarea de spaţii locuibile, fie ele, unele, de un confort mai modest dar aproape pentru toţi cei care munceau, cei care au îndrăznit sau îndrăznesc să se pronunţe astfel, n-au fost şi nu sunt decât nişte nostalgici. Sau dacă, la recenta zi de 1 Mai, au ieşit în stradă grupuri de dimensiuni mai mici sau mai mari pentru a evoca semnificaţia istorică a acesteia ca „zi a muncii”, zi a solidarităţii celor ce muncesc sau ar vrea să muncească, la adresa acestora a fost deja intens fluturată eticheta de nostalgici. Ori, în realitate, aceasta a fost o formă paşnică de protest. O formă ce n-a căpătat dimensiuni mai ample într-o societate atomizată organizaţional; o societate în care, prin toate mijloacele de informare în masă, nu se pot exprima decât slujitorii ideologici ai forţelor politice menţionate mai sus. O situaţie în care celor nemulţumiţi, şi sunt cu milioanele dar necoagulaţi în organizaţii care să le reprezinte interesele, nu le-a rămas decât protestul individual exprimat de „persoană necunoscută”. O asemenea persoană a putut scrie pe un scaun din autobuzul 182 (Bucureşti), cu prilejul zilei de 1 mai a.c., Trei culori cunosc pe lume iar pe cel de vizavi: Partidul, Ceauşescu, România. A fost în exprimarea ideologilor regimului Iohannis-Ponta, fapta unui nostalgic comunist. A fost în optica noastră protestul mut al unui nemulţumit profund dar neputincios în raport cu maşinăria infernală a regimului.

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 545 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *