Nu ştiu cât aur va extrage RMGC din munţii noştri, dar ştiu că a reuşit să scoată la iveală şi să exploateze zdravăna vână de jeg moral din subteranele clasei noastre politice şi intelectuale. Jegul moral al celor care ieri se opuneau proiectului RMGC iar azi îl susţin. Jegul moral al celor care mai ieri susţineau proiectul RMGC (pentru că se făcea sub Băsescu-MRU) iar azi i se opun (pentru că la butoane se află un guvern USL populat de miniştri diferiţi de cei PDL doar prin numărul contului în bancă). Jegul moral al celor care se află în diverse conflicte de interese şi în nenumărate cârdăşii mafiote.

O pepită de mizerie intelectuală capitalistă găsim în două articole semnate de dnii Dragoş Paul Aligică şi, respectiv, Sorin Ioniţă, doi „experţi” în veşnică pană de sens.

Deşi neoliberal pur-sânge, din stirpea celor care retuşează mizeriile capitalismului real făcând apel la virtuţile pieţei ideale, dl Aligică susţine acum că RMGC e reprezentativă pentru corporaţiile occidentale care nu au investit în crearea unei „culturi a pieţei libere” în România. Conform dlui Aligică, RMGC ar fi trebuit, alături de alte multinaţionale, să finanţeze „think-tankuri pro-piaţă şi pro-capitalism”, programe de cercetare în universităţi, catedre şi departamente dedicate economiei de piaţă, burse de studii, posturi de radio şi televiziune, bloguri ziare şi reviste dedicate susţinerii capitalismului.

Exasperat de sărăcia intelectuală a „capitaliştilor corporaţi”, dl Aligică ne somează cu intonaţii de schumpeterian radicalizat leninist: „Uitati-va bine: Capitalismul nu va fi distrus de stanga. Va fi distrus de capitalisti si managerii lipsiti de repere si intelegere a ceea ce reprezinta si de ce reprezinta ce reprezinta in ordinea pietei libere”.Capitaliştii corporaţi sunt, conform dlui Aligică, nişte „sedaţi intelectual”, nişte paraziţi ai sistemului: „Domnii capitalisti corporatisti s-au obisnuit (si nu doar la noi) sa faca blatul, sa merga cu nasul in trenul istoriei. Paraziteaza un sistem. Paraziteaza o ordine valorica si intelectuala si atitudinala produsa de altii, de alte generatii, alte grupuri sociale, altcineva, nu ei […] Vor face orice lucru ce tine de imagine, de PR: orice tine de epidermic, de superficial. Dar cand vine vorba de sustinerea esentei mediului public insusi care le da viata si ii tine vii, atunci se uita in alta parte. Nimic ce tine de lucrurile reale si profunde (idei, valori, argumente, stiinta) care dau baza ordinii capitaliste nu pare de interes”.

În privinţa RMGC, dl Aligică scrie: „De ani si ani au bagat milioane si milioane in smenuri, bacsisuri, taxe de protectie, PR si mass media. Spoiala. Nici ei, nici colegii lor corporati nu au facut nimic, dar nimic, zero pentru a face ca in mediul romanesc, in dezbaterea publica, sa existe o baza insitutionala si intelectuala serioasa pentru argumente pro-capitaliste”.

Ca atare, conchide dl Aligică, RMGC şi corporaţiile de acest fel îşi merită soarta şi trebuie lăsate în bătaia vântului şi a poporului ignorant şi violent anti-capitalist, care nu înţelege profunzimea capitalismului pentru că respectivele corporaţii nu au investit mai mult în crearea unui sistem mai performant de amplificare a propagandei pro-capitaliste. Unde spălare pe creier nu e, nici capitalism nu e.

Dl Ioniţă e de acord că multe corporaţii multinaţionale „au preferat să încerce să-şi rezolve punctual şi pe uşa din dos a autorităţilor, cu metodele cunoscute, afacerile lor particulare”, dar respinge ideea aligiciană că „îşi merită soarta de a lua ciomege pe spinare de la anti-capitalişti”. Dl Ioniţă e mai moderat şi crede în schimb că totul e o chestiune de timp: „E nerealist, sau poate doar prea devreme, să avem în România genul de acţiune de lobby civilizat pe care o sugerează Dragoş: în baza unor reguli şi principii, […] la vedere, nu pe sub masă […] Noi la EFOR ştim foarte bine asta şi ne-am pus rău cu toată lumea când am dat pe goarnă ce vedeam, în sectorul sensibil al energiei, unde toţi privaţii stau pe fund şi cu gura lipită aşteptând să le rezolve FMI şi UE problemele, nu cumva să se pună rău cu distinsul premier şi grupurile de interese din administraţie”.

Citind cele de mai sus nu m-au putut opri să nu observ că, la fel ca şi în cazul „libertarienilor/neoliberalilor” pedelisto-băsişti care făceau apologia „statului minimal” şi a „bugetului de austeritate” din posturi grase de stat, cu maşină la scară şi deconturi la butonieră, dl Aligică ar vrea să poată face apologia „pieţei libere” fără a fi supus rigorilor capitalismului. Se vrea subvenţionat. Proptit. Ţinut în braţe. Se simte parte a unei ordini sociale „parazitate” de corporaţii.

Dar aşa se simt şi cei din satele care vor fi distruse de RMGC. Aşa se simt şi toţi locuitorii Africii, Americii Latine, Europei de Est sau Asiei ale căror familii, pământuri, oraşe, triburi, naţiuni, monumente, păduri şi tradiţii au fost pulverizate de corporaţiile în căutare de profit. Argumentul dlui Aligică referitor la natura parazitară a capitalismului corporat nu e nou. Îl putem întâlni la gânditori de talia unui Pierre Manent sau Daniel Bell, pentru a cita doar doi, mai apropiaţi taberei liberale. Problema e că, atunci când capitalismul erodează familia tradiţională, otrăveşte aerul şi apa, defrişează pădurile, tâmpeşte copiii transformându-i în consumatori şi în ţinte ale campaniilor publicitare sau trecându-i prin şcoli şi universităţi menite nu a-i educa, ci a-i socializa corporat-consumerist, atunci când se distruge calitatea sistemului medical prin transformarea doctorilor în „drug pushers”, în vânzători de medicamente, şi a spitalelor în uzine de procesat oameni şi de fraudat companiile de asigurare, atunci când hrana oamenilor cade pe mâna unei industrii alimentare sinistre, care face rău şi animalelor, şi mediului, şi oamenilor care consumă produsele lor infestate de pesticide, antibiotice şi bacterii, totul e justificat în numele pieţei libere, al creşterii economice, al profitului. Singura vină a corporaţiilor, conform capitaliştilor puri şi duri de genul dlui Aligică, e doar că, în cazul României, nu investesc mai mult în agitprop capitalist.

Poate că nu investesc pentru că valoarea de piaţă a comisarilor ideologici capitalişti de genul dlui Aligică e zero. E mai eficient să dai o mită unde trebuie decât să te bazezi pe „in-cultura pieţei libere” propagată de dnul Aligică.

Dacă ar fi vrut într-adevăr o economie de piaţă liberă însoţită de o „piaţă” culturală liberă şi de un sistem politico-juridic transparent şi responsabil, radical diferit de actualele şmenăreli politizate sau mafiotice care ne otrăvesc existenţa, dnii Aligică şi Ioniţă ar fi trebuit să fie primii care să protesteze, de exemplu, împotriva prestaţiei jalnice a Monicăi Macovei în faţa Congresului American. După cum am arătat deja – în tăcerea încrâncenată a bravilor luptători pentru cultura pieţei libere –, invitată de Congresul SUA să depună mărturie despre practicile ilicite, mita şi traficul de influenţă la care recurg corporaţiile americane în România, dna Macovei a reuşit performanţa de a vorbi mult fără să spună nimic. În loc să dea nume, fapte şi date referitoare la corupţia încurajată de marile corporaţii americane în România (aşa cum a dat, despre ţara lui, nigerianul audiat de Congres odată cu dna Macovei), dna Macovei s-a lansat într-un discurs care a justificat practicile corupte ale corporaţiilor americane în România argumentând că aşa e cultura politică la noi: dacă nu dai mită, nu poţi face nimic. Cu alte cuvinte, corporaţiile americane, săracele, nu au ce face, dacă vor profit, trebuie să dea mită, nu pot forţa schimbarea culturii politice şi a mediului de afaceri. Dar această schimbare e exact ceea ce, cu această ocazie, pretinde dl Aligică că îşi doreşte.

E bine aşadar că dnii Ioniţă şi Aligică denunţă acum mita la care recurg multinaţionalele în România, dar ar fi fost bine să-i atragă atenţia prietenei lor, marii luptătoare anti-corupţie Monica Macovei, că nu face nici o favoare capitalismului românesc ascunzând sub ţolul minciunilor „pro-americane/pro-neoliberale” practicile corupte ale corporaţiilor americane în România.

Dnul Aligică e mâhnit că marile corporaţii nu investesc în propagandă. Mie mi se pare că dl Aligică şi alţii ca el ar face bine să înceapă să investească mai des în adevăr. Dar, am uitat, dl Aligică vorbeşte cu autoritatea morală a cuiva care e Fellow la un institut în a cărui conducere se află Marc Rich.

Autor: Mircea Platon

Sursa: Cotidianul și Gandeste.org

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 60621 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *