Ieri s-au împlinit 30 de ani de la sfîrșitul protestelor Pieței Universității (22.04 – 13.06 1990). Mulți – inclusiv președintele PNL, Iohanis (sic)- s-au grăbit să îi înjure pe mineri, datorită denumirii mincinoase de ”Mineriada din 13 – 15 iunie”.

Minciuna a pătruns și în Wikipedia (nu mint, iată aici https://ro.wikipedia.org/wiki/Mineriada_din_iunie_1990) unde autorul comite următoarea frază  ” În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: „IMGB face ordine!” și „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”.”.

Unde e minciuna? Doar prima lozincă a fost scandată, celelalte două nu au existat niciodată iar IMGB a venit să facă ordine la ora 12 și a dat bir cu fugiții.

1. Golaniada

S-a intîmplat acum 30 de ani. După lovitura de stat din decembrie 89 țara se frămînta în provizorat. Nu era clar încotro ne îndreptăm. Ce facem cu economia? Cu politica externă? Puterea provizorie fusese acaparată de o clică eterogenă ideologic numită Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN). Partidul Comunist Român dispăruse peste noapte.  CFSN conducea prin decrete. În luna de miere cu electoratul colectivele muncitorești de la marile combinate industriale (da, pe atunci aveam o economie puternică) trimiteau telegrame de susținere către noua conducere: așa se învățaseră de dinainte. In ianuarie 1990 apăruseră și primele partide – era suficient să ai 250 de membri și înregistrarea nu era o problemă. Apăruseră PNL și PNȚcd și încă vreo zece-douăzeci. Primul zicea că e de centru, al doilea, de centru – stînga.

Care este rostul unui partid? Să ajungă la putere. Prin alegeri. Dacă se poate sau, prin alte metode, dacă nu se poate.

Cum să ajungă la putere dacă nu face opoziție? Cui să facă însă opoziție, dacă CFSN nu era partid, ci doar o clică neideologică? Trebuie să existe un dușman, altfel cum faci opoziție?

Pretextul a fost că Iliescu a anunțat că va face și el un partid, care va candida la alegeri. Dușmanul se găsise: era Iliescu . ”Iliescu pentru noi / Este Ceaușescu doi”.

S-a încropit o alianță a partidelor istorice (PNȚcd – PNL – PSDR) care au chemat masele la luptă, să dea jos guvernul. A fost mitingul și contramitingul de pe 28 ianuarie, continuat cu un mare marș pe 29 ianuarie, asedierea sediului PNȚcd (Coposu salvat cu TABul de Petre Roman, lozinci frumoase gen ”Liberali și țărăniști, puneți mîna și munciți”, ”Coposu roade osu”, ”Boșorogii fără dinți vor să fie președinți) , cu prima venire a minerilor și cu crearea CPUN – un fel de semiparlament în care fiecare partid avea trei membri (pe lîngă clica CFSN deja existentă). Scandalizați de asemenea frumoase strigături, intelectualii ”opoziției” au inventat și ei unele care, cică, ar fi fost strigate de feseniștii cei răi. ”Noi muncim, nu gîndim” și ”Moarte intelectualilor”. Cele două minciuni au făcut carieră, împreună cu o lozincă, într-adevăr a fost scandată de oameni, ”Nu ne vindem țara”. E ciudat cum oamenii cu pretenții de intelectuali cred că primele au putut fi scandate și că ultima este de rușine.

A doua venire a minerilor a fost a doua zi după al doilea asalt al partidelor istorice contra guvernului provizoriu, pe 18 februarie, cînd Gelu Voican, cu un pistol mitralieră AKM la piept a fost huiduit și cineva i-a smuls fire din barbă. Nu a fost nimeni condamnat pentru ultraj. Minerii au amenințat că să nu dea Dumnezeu să mai vină a treia oară, că atunci va fi rău. Atunci a apărut prima oară la televizor și Miron Cozma. Am reținut și de atunci o frumoasă lozincă democratică a minerilor : ”Iliescu, dacă vrei/ Te scăpăm de derbedei”. Era o idee, dar Iliescu avea alte planuri.

Se făceau pe atunci multe mitinguri anti FSN și anti Iliescu , căci se apropiau alegerile. Unul din ele a fost pe 22 aprilie; pe lîngă țărăniști la el au participat niște găști de ”revoluționari”, în frunte cu un anume Dumitru Dincă  și încă un tip, Doru Mărieș.  Seara, la întoarcere, ce le dă lor prin cap? Să nu se mai ducă acasă (era o vreme frumoasă, o noapte caldă) și să rămînă în Piața Universității . Să rămînă cît vor, dar să nu blocheze circulația – le-au zis polițiștii.

La o așa obrăznicie, eroii revoluționari chiar au oprit circulația și au pus pe fugă pe polițiști.

Așa a început o manifestație care avea să dureze pînă pe 13 iunie.

Primăria a încercat a doua noapte să elibereze circulația: a intervenit cu poliția și a arestat pe cei care dormeau în fața Teatrului Național, eliberînd zona. Doar că ideea era proastă: în cursul zilei de 24 aprilie polițiștii au fost alungați, scuipați, bătuți  și piața a fost declarată zonă liberă de neocomunism. Nu se știe de ce, autoritățile s-au lăsat umilite și cei arestați în cursul nopții au scăpat fără nici o amendă – parcă erau printre ei și niște călugărițe!

La CPUN s-a discutat situația.  Cine are timp ar putea să vadă aici (https://www.youtube.com/watch?v=7VAELSbozlI&t=327s) cum s-a ajuns la situația de a accepta inacceptabilul: o mînă de indivizi să blocheze artera principală a orașului.

Opoziția crescuse : pe lîngă partidele istorice erau tot felul de alți ciudați, mîncători de comuniști care susțineau că dacă e o chestie anticomunistă, e de bine. Iliescu a trebuit să cedeze, dar în focul polemicii a spus că acolo , în piață erau o mînă de golani, care nu reprezintă pe nimeni. Așa și era, dar deodată s-a făcut lumină. Dacă la început piețarii nu prea știau ce vor, apoi au căpătat un nume care a făcut carieră.

Prestigiul piețarilor crescuse odată cu apariția pe scenă a Ligii Studenților, condusă de un student întîrziat de la filologie, Marian Munteanu, intrat în PCR ”ca să îl saboteze dinăuntru”, informator al Securității și a unui conferențiar de la Facultatea de Geologie, responsabil cu propaganda în organizația PCR pe universitate , Emil Constantinescu.  Era un lucru de fală să fii golan: apăruseră academicieni golani, matematicieni golani, scriitori și artiști golani chiar și foști nomenclaturiști golani. Moda prinsese și în străinătate.  Un spectacol absolut scîrbos. Apăruseră și finanțatorii: de notorietate era Rațiu, dar sigur erau și alții.

Scopul maximal  era să îl facă pe Iliescu să cedeze psihic sau, dacă nu, măcar să nu cîștige cu un scor prea mare. Iliescu chiar a făcut greșeala să își ceară scuze pe 5 mai pentru epitetul de golani, dar scuzele nu i-au fost acceptate. ”Jos Comunismul! Iliescu anul nou îl vei face în cavou! Iliescu pleac-acasă c-ai nevastă canceroasă! Iliescu ce mai stai, vine regele Mihai! La Palatul Cotroceni cîntă cucuveaua, Iliescu și Petrică și-au găsit beleaua”. Imaginația poporului este creativă.

La alegerile din 20 mai, în Duminica Orbului, Iliescu a făcut greșeala să cîștige alegerile prezidențiale cu obscenul scor de 85%. Cu contribuția Pieței Universității. Poporul voia un comunist. Se înșela, însă . Iliescu nu mai era comunist – dacă o fi fost vreodată.

După 20 mai, Liga studenților s-a retras, balconul a fost închis, în piață rămăsese doar nucleul dur, al lui Dincă și Mărieș.

Manifestația a fost de la început violentă, antidemocratică, imorală, ilegală și chiar teroristă. A contribuit la terorizarea intelectuală a stîngii – dacă te îndoiai de privatizare erai comunist, iar ”comunist” era o injurătură. Cine a fost acolo poate își mai aduce aminte de zbieretele ”Toată lumea jos, comuniștii în picioare! Acum vom spune rugăciunea Tatăl Nostru”

2.  13 iunie 1990

Devenise clar că trebuia făcut ceva cu mîna de golani care rămăsese pentru deschiderea circulației la Universitate și Teatrul Național. Operația era justificată, perfect morală și legală. Dar a fost organizată execrabil. Cele cîteva zeci de persoane din corturi au fost arestate în noaptea de 12-13. Piața a fost închisă cu basculante, autobuze, poliție, poliție militară, elevi jandarmi și a început igienizarea spațiului verde din fața Teatrului Național.

Voi comenta puțin filmările ”furate de la SRI”   https://www.youtube.com/watch?v=XpdZD_vkzhM) .

Este educativ.

Acțiunea debutează pașnic. Filmările încep pe la ora 9. Se igienizezează. Începe să se adune lumea în jurul perimetrului, ca la circ. Se fac grupuri de iliesciști care se înjură cu antiiliesciștii, dar cei mai mulți sunt gură cască. Așteaptă să se întîmple ceva. Pînă pe la ora 12 cînd se aude lozinca ”IMGB face ordine” (vezi min 28.44). Coloana de la IMGB este admisă în perimetrul ocrotit de poliție. Unii îi aplaudă , alții îi huiduie. Încetul cu încetul, huiduitorii cîștigă teren. Le vin întăriri. Se scandează ”Veniți cu noi! Timișoara! Nu vă fie frică, Iliescu pică (!!)” La ora 12.27 poliția cedează și lumea intră în perimetru pe strada Edgar Quinet. O companie de Poliție Militară este intimidată cu zbierete ”În cazarmă! Și noi suntem români! Jos Chițac!”. Chițac dispăruse în ceață, bieții militari nu știu ce să facă. La 13,25 se retrag. Piețarii prind curaj. Atacă polițiștii și elevii jandarmi pe strada Biserica Enei. Care sunt dezermați; vreo cîțiva au bastoane de cauciuc. La 13, 50 o victorie a huliganilor: răstoarnă și dau foc unui microbuz al poliției. În zbierete de ”Asasinii! Comuniștilor! Criminalilor!” . Plouă vreo jumătate de oră. Ceva interesant: La 14,29 apare un manifest, în care studenții sunt chemați la răscoală pentru că Marian Munteanu ar fi fost arestat, poliția a intrat la Arhitectură și a bătut studenți, au și furat de acolo. Golanii încep să scandeze că vor arestații. Ploaia continuă.  Apar și niște scuturi în dotarea elevilor jandarmi. La 16,11 deja golanii pașnici încep să arunce cu cocktailuri Molotov în uralele altor golani și mai pașnici.. Dau foc la un autobuz. Forțele de ordine se retrag.  Piața este ocupată de golani.

Ce a urmat se cam știe. Foc la Poliție, la Ministerul de Interne , apoi la TVR. Eliberarea unui deținut (ora 19,57).  Noaptea au continuat incendiile și au fost patru morți prin împușcare.

Pe vremea aceea eram membru într-un partid meteoric, Partidul Socialist Democratic, care a fost înghițit în 1992 de FDSN. Sediul organizației București era vizavi de Ministerul de interne, la parterul unui bloc. Golanii nu au putut intra în minister  (acolo se pare că au fost cei patru morți). Ca să se răzbune ne-au spart geamurile și au devastat camerele. Noroc că nu au pus și foc.

Despre asta nu se vorbește nicăieri în mincinoasa denumire ”Mineriada din 13 –  15”

Iar Iliescu ce putea face? Fusese părăsit de Chițac și de armată. A apelat la cetățeni, nu la mineri. Comunicatul emis înainte de întreruperea emisiunii TV era așa ”Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei …să respingă …actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate. Ne adresăm tuturor forțelor democratice ale țării … de a sprijini lichidarea acestei rebeliuni legionare…

Nu era o rebeliune legionară, dar tot rebeliune era.

Nu a fost nimeni condamnat pentru violențele de le 13 iunie 1990.

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 6460 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook