Multi nu l-au agreat pe Vadim, parea exagerat in ceea ce spunea cu cativa ani in urma.

Ce a avut de spus, a spus clar, neiertator si  vizionar.

Este un poem sau o  premonitie?

 

 

 Marea umilinţă

de Corneliu Vadim  Tudor.

 

 

Ferice, dar, de  voi, prieteni morţi

Că  nu vedeţi cum ni se sparge ţara,

Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi

Şi-n  iarnă ni se schimbă  primăvara.

 

Eu  pe-ntuneric scriu acest poem,

Nişte  nemernici iar ne-au stins lumina,

Pe  cine să înjur sau să blestem

Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

 

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,

Pe  urmă vom bea apă ruginie,

Trăim  calvarul ăsta zi de zi.

Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

 

Nici n-ai unde să suni,  toţi se ascund,

Eşti  prizonierul neamurilor proaste.

La  Primărie?   Eşti prea rupt în fund!

La  Minister?  Te bate la trei coaste!

 

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă,

Nici  nu exişti, tu, cetăţean de rînd,

Ţesutul  societăţii se destramă,

Iar  statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia  „trai decent”.

În  beznă stai, te speli cu apă rece.

Mai  cald e-afară ca-n apartament,

Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

 

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,

Nu  mai fumez, dar viciul tot mă muşcă.

Regret profund că sînt doar scriitor

Aş  da stiloul astăzi pe o puşcă.

 

Aprind  o lumînare şi mă văd

În  casa scundă, a copilăriei,

Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,

Dar  îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

 

Însă  atunci era după război

Rănită era ţara, şi datoare –

Acum,  ea este pradă la strigoi

Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

 

Am  dat lumina, gazele şi apa

Pe mîna unor mercenari străini.

Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa

Scot  bani din piatră seacă şi din  spini.

 

Nu ne putem gospodări în viaţă?

Ajuns-am  un popor de retardaţi?

Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!

Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

 

Umilitoare e această stare,

Să nu mai ai nimic în ţara ta,

Să vezi cum ultima redută moare

Şi să te rogi de moarte să te ia.

 

Eu vă invidiez, amici plecaţi

În altă lume, unde e lumină.

Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi

Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

 

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,

Eu  văd în asta, poate, o răsplată,

El v-a ferit de acest timp mizer,

Cînd  ţara noastră e crucificată.

 

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani

Nici  de mîncare, sau medicamente,

În timp ce politrucii talibani

Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

 

E un dezastru grav şi general,

Mai  jos de-atîta chiar că nu se poate.

Mai bine-n groapă decît la canal

Şi  cred că doar războiul mondial

Ne  poate vindeca de laşitate!

 

 

 

 

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 148 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *