CtinRotaru1     Legea salarizării unitare poate fi un început de îndreptare a lucrurilor în țara noastră, dar, automat, se pune întrebarea: avem noi parlamentarii și guvernanții care au voința și capacitatea politică necesare acestui început?

     Partidul Socialist Român își exprimă totalul acord față de măsurile luate de actualul guvern: mărirea salariului minim, eliminarea unor taxe și impozite și, mai ales, față de eliminarea plafonării CAS-ului și CASS-ului la cei care obțin venituri mai mari de cinci salarii medii brute pe economie.

   Ne exprimăm adeziunea și pentru stabilirea unui sistem unitar de salarizare și pentru mărirea salariilor în anumite domenii de activitate, dar nu înțelegem deloc aiureala „electorală”(!?) care i-a apucat pe guvernanți și pe pesediști, care se străduie să ne convingă că este bine să fim de acord cu dublarea sau triplarea salariilor. Suntem convinși că nici pesediștii nu mai înțeleg de ce sunt atâtea discuții în condițiile în care atunci când Traian Băsescu a tăiat 25% din salarii și 15% din pensii, a fost o liniște totală!

    Pentru reușita acestui imperios proiect, Partidul Socialist Român le recomandă guvernanților și parlamentarilor ca înainte de a elabora legea salarizării unitare, să aibă în vedere un set de principii pe care să le respecte cu sfințenie pe tot parcursul construcției sistemului unitar de salarizare.

       Partidul Socialist Român le recomandă să aibă în vedere cel puțin șapte principii:

  1. Salariul să fie expresia financiară a cantității, calității și importanței sociale a muncii depuse de fiecare salariat;
  2. Să stabilească de la început raportul dintre salariul minim și salariul maxim;
  3. Să stabilească ierarhia salariilor pe categorii profesionale, în funcție de importanța socială a muncii depuse;
  4. Să se interzică posibilitatea măririlor sectoriale ale salariilor;
  5. Odată cu mărirea salariului minim pe economie, proporțional, vor fi mărite toate salariile din sistemul public.
  6. Legea va reglementa salarizarea unitară în sistemul public și privat al statului, inclusiv în unitățile economice ale statului;
  7. Termenii de „salariu confidențial” și „negociere”, care generează o serie întreagă de nedreptăți pentru salariați și abuzuri din partea celor care, întâmplător, dețin funcțiile de conducere în instituțiile și unitățile statului, dar și în mediul privat, vor fi eliminați pentru totdeauna, prin legea salarizării, din codul muncii .

      Partidul Socialist Român își dorește ca Legea salarizării unitare să fie prima lege postdecembristă, simplă, suplă, foarte clară în exprimare și foarte stabilă în timp, gândită pe termen lung, de așa manieră încât să nu mai fie modificată decât în situații excepționale, determinate de evoluția societății în timp și nu de incompetența și superficialitatea legiuitorului, așa cum s-a întâmplat cu toată legislația ultimelor decenii!

     În plus, conștienți de complexitatea extraordinară pe care o presupune construirea legii salarizării unitare, Partidul Socialist Român le recomandă parlamentarilor și guvernanților să nu pice în greșeala nepricepuților și ignoranților care sunt gata să reinventeze roata de fiecare dată, când nu e cazul, să construiască acest sistem de salarizare unitară pornind de la Legea 57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii, pe care să o ia ca suport, din care să elimine tot ce nu mai corespunde realităților actuale și să o dezvolte în funcție de obiectivele și nevoile guvernamentale!

      În concepția Partidului Socialist Român preluarea critică a trecutului înseamnă valorificarea superioară a tuturor experiențelor și rezultatelor obținute prin eforturi, de multe ori inimaginabil de mari, ale înaintașilor. Fiind convinși că respectul față de trecutul propriu și față de înaintași este un atribut al oamenilor deștepți și de caracter, considerăm că propunerea noastră va fi bine primită de actualii guvernanți și parlamentari, în special ai PSD-ului și, mai ales, de Domnul Prim-ministru Sorin GRINDEANU și de Domnul Liviu DRAGNEA.

 

Legea salarizării unitare, model pentru legislația românească? Rămâne de văzut!

 

Constantin ROTARU

Președinte al Partidului Socialist Român

 

Articol scris de dr. ec. Constantin Rotaru

Vizualizari: 3289 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *