Jeffrey Sachs este un nume de tristă amintire pentru Europa de Est. În anii ’90 el a fost printre susţinătorii “terapiei de şoc” în  fostele state socialiste. Adică al privatizării rapide, cu orice cost, “înainte ca ei să se trezească” – după cum chiar el spunea pe atunci.  Se laudă că a reuşit în Polonia – dar a reuşit fiindcă datoria polonezilor a fost redusă cu 50%. A fost susţinătorul tezei neoliberale a statului minimal şi al dereglementării pieţei muncii. Acum  la 60 de ani este  directorul institutului “The Earth Institute Columbia University” şi mai este şi consilier special al secretarului general ONU Ban Ki-moon pe problem de dezvoltare.  De la promotorul capitalismului sadic pînă la poziţia de bun simţ de astăzi este cale lungă. S-o fi reumanizat Jeffrey Sachs?  Poate, dar răul a fost deja făcut. Credem că merită citită argumenaţia sa (la care nu m-aş fi aşteptat tocmai de la un apologet al Pieţei Libere) în legătură cu criza din Grecia. Ptezentăm traducerea articolului său „Moarte prin datorie”  din blogul lui Ianis Varoufakis (http://yanisvaroufakis.eu/2015/08/01/death-by-debt-my-response-to-the-german-finance-ministry-by-jeffrey-sachs/)

Moarte prin datorie

Dr. Ludger Schuknecht, senior economist la Ministerul de Finanţe al Germaniei justifică aici pozişia Germaniei faţă de Grecia (http://international.sueddeutsche.de/post/124856211710/why-piketty-is-wrong ). Ideea este că statele din Eurozonă ar trebui să trăiască după posibilităţile lor, să nu se întindă adică mai mult decît este plapuma, să se ajusteze la povara datoriilor lor suverane şi să facă reformele care li se prescriu. Dacă fac aşa, vor reuşi, aşa cum este cazul cu Irlanda, Spania şi Portugalia. Grecia nu poate da vina decît pe ea însăşi; într-adevăr, dacă nu s-ar fi abătut de la politica din 2014 ar fi avut şi ea succes..

Îl respect enorm pe Dr. Schuknecht care este un economist capabil şi serios. Cred însă că nu ia în calcul realităţile istorice. Sigur că indicaţiile sale sunt corecte de cele mai multe ori – ţările trebuie să îşi plătească datoriile şi, dacă e cazul , trebuie să facă reforme dureroase pentru aceasta. Numai că există şi cazuri în care indicaţiile lui sunt greşite. Sunt greşite dacă serviciul datoriei combinat cu alte rele economice împing societatea pînă după limita de suportabilitate. Înţelepciunea constă în a detecta cînd acesta este cazul şi a acţiona creativ.

Reţeta a fost greşită în cazul Germaniei de la Weimar în anii 1920-1930, cînd Germania a fost împinsă spre hiperinflaţie urmată de depresiune. Germania a pledat în faţa SUA pentru uşurarea reparaţiilor de război şi tăierea din datoriile  sale dar nu a fost ascultată. Mai întîi a fost hiperinflaţia, apou şomajul în masă, apoi criza bancară urmată de închiderea băncilor germane (ca în Grecia de azi). Preşedintele Hoover a garantat în cele din urmă un moratoriu al datoriilor, dar era deja prea tîrziu: în  ianuarie 1933 venise la putere Hitler.

Reţeta a fost greşită în cazul multor state latino americane în anii 1980. În anii 1970 SUA au dat împrumuturi necugetate unor state din America Latină care s-au împrumutat la fel de necugetat. Cele două erori au dus la criza catastrofală a datoriilor din anii 1980, declanşată de creşterea abruptă a dobînzilor din 1981. Cîţiva ani, pe vremea lui Reagan, SUA a insistat asupra unei  politici de tipul “extend and pretend”: adică împrumut ţării datoare bani ca să îşi poată plăti dobînzile. Aceste ţări au căzut în haos şi instabilitate politică. Pînă la urmă SUA au fost obligate să găsească un pachet de reforme şi tăiere a datoriilor.

Reţeta a fost cu siguranţă greşită în Polonia anului 1989, cînd serviciul datoriei făcute în epoca sovietică (sic!) ucidea speranţa, creea hiperinflaţie şi ameninţa să ucidă democraţia post comunistă care abia se năştea. Pe vremea aceea eram consilierul economic al Poloniei şi am cerut de urgenţă ţărilor G7 să taie din datoria Poloniei. SUA a acceptat repede şi cu înţelepciune. Celelelate state au aderat în curînd la poziţia americană.Germania a fost ultima, dar rezultatul a fost fericit: jumătate din datoriile Poloniei au fost şterse, economia ei şi-a revenit şi noua democraţie a triumfat.

Reţeta a fost greşită în cazul Rusiei în 1992, cînd Ielţîn a moştenit o economie post sovietică falimentară. La fel ca în Polonia 1989, eu am cerut uşurarea datoriilr Rusiei. Însă de data aceasta SUA, Germania şi alte state au respins ideea. Consecinţa a fost că Rusia a experimentat o decadă de instabilitate politică, haos şi pierderea încrederii publicului în noile şi fragilele instituţii democratice. Miopia Vestului a dus la un regres nationalist în Rusia similar reacţiei  germanilor din Republica de la Weimar în faţa datoriilor postbelice.

Ce vreau să spun este că idea conform căreia statele îndatorate trebuie să îşi plătească datoriile este una bună în nouă cazuri din zece, dar poate fi dezastruoasă în al zecelea caz. Nu trebuie să împingem societăţile pînă la explozie chiar dacă ele însele sunt de vină pentru datoria lor.

Merita Germania postbelică un plan Marshall? NU. A fost însă planul Marshall o decizie înţeleaptă în 1953? DA. Merita Rusia să i se ierte din datorie în 1992? NU. Ar fi fost înţelept însă să fie iertată? DA.

Merită Grecia să i se ierte din datorii? NU. Economia grecească a fost condusă prost multă vreme. Ar fi o idee bună să i se ierte din datorii? DA.

Grecia a împrumutat prea mult şi a eşuat în nepotism şi corupţie. Rezultatul este că acum Grecia nu îşi poate plăti datoriile. Baza de export este prea mica pentru a-i asigura o creştere bazată pe export – aşa cum a reuşit Irlanda. Băncile sunt falite, firmele nu au de unde să se împrumute cu capital. Grecia a intrat într-o spirală mortal de austeritate, decapitalizare, brain drain, fuga capitalurilor şi instabilitate socială.

De unde ştiu? Am urmărit cu atenţie, zilnic, evoluţia situaţiei şi am încercat să ajut guvernele Greciei  de stînga, centru sau dreapta – să găsească o soluţie inteligentă împreună cu Germania şi restul Eurozonei. Dar, după ştijnţa mea, Germania nu a căutat o soluţie adevărată la problema Greciei în ultimii 6 ani.

Grecia trece printr-o criză la fel de dramatică precum aceea prin care a trecut Germania în perioada lui Brunning 1930-33.  Şomajul a ajuns la 27%, şomajul la tineret este 50%, PIB-ul a scăzut cu 30%, băncile sunt în pericol de colaps. Grecia nu mai  poate..  Germania poate dă îi dea Greciei oricîte sfaturi înţelepte şi să ceară orice de la ea, dar Grecia va cădea dacă i se mai cere să îşi plătească toată datoria şi să mai taie din cheltuielile publice. Pur şi simplu nu mai poate, aşa cum nu a mai putut nici Brunning în 1933. Nici un guvern ales democratic nu va mai putea rezista. Actuala politică a Germaniei  va duce numai la dezastru.

Contribuabilul german crede că a fost extrem de genero cu Grecia, cu împrumuturile lui. NU, este fals. Contribuabilu german a fost generos numai cu băncile sale.  Prima tranşă de 100 de miliarde de euro primită de Grecia la primul bailout a fost folosită pentru a-şi plăti creditele la bănci, în  primul rind bănci germane şi franceze. I s-a cerut acelaşi lucru şi la al doilea şi la al treilea bailout, acordate pentru a-şi plăti creditele la creditorii externi. O proporţie infima din fondurile acordate a fost folosită pentru investiţiile necesare pentru a putea realiza o creştere bazată pe export sau pentru nevoi sociale urgente.

Acum Grecia va primi un al patrulea pachet de bailout, care va fi folosit pentru a plăti FMI, BCE, Fondul European de Stabilitate Financiară şi alţi creditori. DA, contribuabilii germani au fost generoşi cu băncile creditoare Greciei şi cu alte instituţii. NU, ei nu au fost generoşi cu poporul grec.

Pes curt, ce s-a făcut pînă acum a fost să se dea zeci de miliarde de euro Greciei pentru a-şi putea plăti ratele la datorie. Aceasta este politica “pretinde şi extinde”. Problema este că datoria tot creşte, băncile greceşti mor iar întreprinderile mici şi mijlocii din Grecia falimentează. Exodul creierelor din Grecia continua. Aceasta este moartea prin datorie. Strategia “pretend and extend ” nu a mers în America LAtină, nu a mers în Grmania , nu a mers în Rusia şi nu va permite Greciei să iasă din capcana datoriilor. Cînd o criză ca aceasta din Grecia este aşa de profundă, cel mai mare creditor are o răspundere istorică. Germania trebuie să ajute Grecia să iasă din capcană, nu să o sufoce. Germania trebuie să uşureze datoriile Greciei în numele prosperităţii europene şi a unităţii.

Desigur, uşurarea datoriei trebuie însoţită de reforme structural în Grecia. Totuşi, aşa cum Germania a experimentat ea însăşi datorită propriei sale “Agenda 2010” reformele întreprinse pe vremea cancelarului Schroder (în piaţa muncii, qdministraţie publică, justiţie, deschiderea “profesiunilor închise”) iau mult timp pînă să dea rezultate. Ca să le facă, chiar Germania a încălcat tratatul de la Maastricht. Astăzi Grecia este într-o situaţie mult mai grea decît Germania lui Schroder. Ea are nevoie de ştergerea parţială a datoriilor şi pentru a reuşi în efortul ei reformator.

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 1033 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]