Motto:

Iară noi? noi epigonii?… Simțiri reci , harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

………………………………………………………………………

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic.

 

            Epigonii ; Mihai Eminescu

 

IREDUCTIBILII

            Prof. Dumitru Stanciu   Cu părintească înțelegere, am să explic, celor care nu cunosc, semnificația celor două cuvinte cu care mi-am început expunerea.

            Așadar, dacă depășim semnificația mitologică a termenului (las cititorului plăcerea de a o afla), epigon înseamnă urmaș lipsit de valoare, urmaș nedemn. În ceea ce privește termenul ireductibil, eu l-am preluat din matematică. Acolo el înseamnă „cel mai mic sau care nu se mai poate simplifica”. Filozofând, ideea de „cel mai mic” este relativă și, de aceea, vă propun să trecem mai departe.

            După mine, social vorbind, ireductibilii sunt cei care, fără să știe nimic dintr-un anume domeniu,  nu se situează nici pro, nici contra referitor la ceea ce se întâmplă acolo, deoarece nu au argumente, dar doresc, cu ardoare, să coordoneze ei domeniul cu pricina, să dicteze ei. Ei nu știu dacă sunt în stare dar aceasta este o problemă care nu-i preocupă. Pentru a-și atinge scopul ei calcă totul în picioare. „Argumentul” lor suprem este acela că așa vor ei.

            Fără îndoială, veți spune, aceștia sunt niște anarhiști. Ireductibilii nu sunt, după părerea mea, anarhiști. Ei sunt niște specimene sociale mai complexe decât aceștia. Ei nu au o conștiință de „castă”. Nu am spus de clasă pentru că ei nu sunt o clasă. Deocamdată, ei nu reprezintă un grup social bine definit. Trăsătura comună a lor, singura lor trăsătură comună, în acest moment, este aceea că „ei sunt românii mei care sunt în stradă”, după cum afirma în fața unor ziariști străini Gustav cel de Fier, fălindu-se cu „victoriile” viitoare pe care le va repurta el și cu ai lui „cavaleri ai întunericului” împotriva „forțelor răului”, înscăunate legitim, legal adică, în „Gustavia” lui, n-am spus România. Mă veți acuza de xenofobie, n-aveți decât. Dar dacă el consideră că numai cei care „sunt în stradă” sunt români, am și eu dreptul, sfânt, de altfel, să mă desolidarizez de toate lighioanele care considră că poftele lor sunt mai presus de cele ale României. Veți spune că sunt foarte mulți. Așa este. Este meritul capitalismului că produce din ce în ce mai mulți alienați, autiști sociali. Ei nu mai încap în halele, denumite pompos cluburi, în care își caută alinarea in zgomotul infernal, ei îl consideră muzică, acompaniat de fumul gros impregnat cu miros de droguri și de alcool care, din când în când, degenerează în „prificatoare” incendii cărora le cad pradă naivii. Ei își caută refugiul și la „vrăjitoare” sau în „biserici alternative” pe care le inventează căutându-și „patroni spirituali” cât mai urâți și cât mai departe de Mântuitorul Isus. Ei sunt o adunătură de indivizi în care fiecare își urmărește propriile interese. Chiar dacă aruncă împreună cu pietre, după ce depășesc acest moment fiecare își urmează propriul său drum. Și-n modul de manifestare sunt diferiți. Unii sunt pașnici, alții violenți și, din acest motiv, de multe ori se mai și încaieră între ei. Fără niciun orizont de așteptare pentru problemele lor, ei ies în stradă și încep propriul lor război cu toți și cu toate. Aici, dată fiind lipsa lor totală de experiență, se inspiră unul de la altul și încep să „producă” inepții după inepții drept  judecăți de valoare. Lozinca lor preferată este aceea care începe cu „Jos…”. Nu sunt în stare să formuleze o listă cu cele mai importante „cerințe sociale”. Fiecare vrea ceea ce îi lipsește lui. Fără să aivă simțul reprezentativității, ireductibilii se erijează în poporul român. De ei trebuie să se țină seama în toate cele. Ei au dreptul să încurce circulația celorlalți din oraș, ei au dreptul să morfolească parcurile și spațiile verzi ale orașului, ei au dretul să-i asurzească pe ceilalți cu zbieretele lor animalice, ei au toate drepturile în dauna noastră a celorlalți care am greșit că am votat crezând în iluzoriul „stat de drept”. Demolând, dând foc și amenințând, ei nu vor să înțeleagă că, bună sau rea, există o ordine de drept care poate fi atacată doar cu legea și nu cu bâta. Ca ei au mai existat mulți, de-a lungul timpului (vezi mișcarea Hippies, care a fost repudiată de societate în urme ororilor și crimelor pe care le-a produs).

            Acuma, eu i-aș lăsa în plata Domnului, să-și facă mendrele și să trăiască cum vor ei. Să trăiască cum vor ei dar să nu mă afecteze pe mine, pe cel care, date fiind convingerile mele politice de stânga, menționez că nu sunt P.S.D.-ist, mă jignesc, în asta sunt experți, numindu-mă „ciuma roșie”.  Când mă uit în urmă și văd ce am realizat eu pentru țara mea mă gândesc că, probabil, în mintea lor troglodită, „ciuma roșie” ar putea fi ceva similar unui titlu academic, mai știi !?

            Oricum, date fiind pornirile mele creștinești, „întorc și obrazul celălalt” și încerc să stabilesc o punte de legătură cu cei care, neștiind nimic și nefăcând nimic, nimic, vor totul, numai pentru ei, cei 1% din populația României, lăsându-i pe ceilalți, restul %, în seama lui Dumnezeu, o entitate pe care ei, neavând-o în arsenalul cunoașterii lor, nu o pot înțelege.

 

            Dr. Dumitru Stanciu                                                       03. 02. 2017

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 2232 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *