Stau și privesc la foaia de hîrtie și la pixurile pe care le am în față și simt cum totul se prăbușește în mine ca urmare a unui torent năpraznic al amintirilor dintr-o prietenie începută cu încântare dar neconsumată. Trăiesc o senzație de om dezorientat. Aș vrea să aștern pe hârtie câteva cuvinte de admirație și omagiere pentru cineva atât de mare încât nu poate fi încadrat într-o ramă, fie ea și literară. În plus, mai am și complexul sentimentalului incurabil care ar trebui să facă impresia unuia stăpân pe emoțiile sale. Fără prea multe divagații, am să încerc să scriu în așa fel încât să mă apropii cât mai bine de personalitatea omului pe care l-am admirat și l-am prețuit atât cât am fost eu în stare.

Să scriu. Dar despre ce anume să scriu referitor la cel drag, dar plecat? Și cum să scriu ca să-mi fie scrierea cât mai aproape de intenție? Grea misiune. Am să încerc, totuși, să scriu despre eleganța lui, despre eleganța lui în toate, aș vrea să zic. Căci la el totul era elegant. Dar ca să îi percepi eleganța trebuia să fii pregătit, să ai adică aptitudinea de a sesiza finețurile în orice. La el totul era filigran. Începând cu modul în care se îmbrăca, în care se comporta cu prietenii, în care își aborda tovarășii și terminând cu măiestria elegantă în care își redacta scrierile. Era un mare timid. Avea o timiditate pe care, inconștient, o afișa cu eleganță. Era de o modestie incredibilă, ținând seama de statutul său social, dar tocmai de aceea elegantă. Era, pentru cei deștepți, cel mai frumos exemplu de comportament elegant. Alături de cei „mărunți” știa să se facă „mărunt”, în fața celor mai „răsăriți” știa să se impună cu eleganta mărinimie a omului care nu a cunoscut infatuarea. Pentru mine a fost întotdeauna maestrul maeștrilor scrisului. Cu toate acestea, îmi trimitea ades scrieri de-ale domniei sale și era foarte interesat de părerea mea. Practica, cel puțin în ceea ce mă privea, cea mai elegantă nuanță a prieteniei, o prietenie protectoare, o prietenie dezinteresată, o prietenie în stare să hrănească viața și să o facă dorită și cu sens. Avea în el trăiri țărănești autentice, din Ardeal. Fiind o „enciclopedie” umană, o discuție cu el, indiferent pe ce temă, era „zemoasă” și plină de arome incredibile. De fiecare dată după ce ne despărțeam tânjeam după o nouă întâlnire. Devenisem dependent de inteligența lui elegantă. Era între noi o mică diferență de vârstă și pentru a o șterge mi-a propus să ne apelăm direct cu numele noastre mici. El era VIOREL (ȘTIRBU), eu eram Titi (Dumitru Stanciu). Auzi dumneata, să mă adresez unui „munte” al literaturii române spunându-i, simplu, Viorel. Prietenia lui a fost pentru mine tonică și încurajatoare. De aceea, aproape tot ce am publicat în ziarul partidului, în „Pastila de amar” (între noi fie zis, el a ales această denumire pentru rubrica mea permanentă din ziar), trecea, mai întâi, pe sub ochii lui.

Dar…, nu mai suport să scriu la timpul trecut. Îmi este foarte dor de tine, Viorele. Mă bântuie un dor ca setea aceea care te face să duci la gură întrega găleată cu apă. Îmi este dor de o partidă de râs cu tine. Aș mai vrea să zăresc, măcar o clipă, zâmbetul tău, acel zâmbet încurajator, aprobator, uneori chiar dojenitor dar, oricum, un zâmbet inegalabil. Aș vrea să mai punem de un „taifas literar”. Îmi lipsesc îndemnurile tale, observațiile tale pline de har literar și de susținere. Îți simt, cu o durere organică, lipsa „Meștere”. Ai fost „drogul” meu literar. Îmi este tare dor și de opiniile tale politice, intransigentele tale opinii. Ce mult mi-ar fi plăcut să fac o revoluție proletară cu tine. Sufăr, sufăr enorm când îmi amintesc de bunătatea ta, de altruismul tău. Cum să uit eu momentele când îmi ofereai „o gură” din diabeticii tăi biscuiți, excat cum eu, pe vremuri, îmi împărțeam lipia cu cei dintr-a-ntâia. Dar ce, parcă eu nu-ți ofeream jumătate din covrigul meu, proletarul meu covrig. Țuica ta sau a mea, bunele noastre țuici, având culori de bătrânețe falsificată, asezonate cu jumări de porc sau cu „temirice” altceva, n-au să mai fie pentru mine „romantice” cum au fost când le înjumătățeam cu tine. Nu, nimic n-o să mai fie așa cum a fost altădată. Dar n-am să mai jelesc ce a fost odată. Cu siguranță că nu ți-ar face nici ție plăcere. Tu, printre altele, ai fost un bărbat adevărat. Unul care și-a iubit femeia, și-a prețuit copiii, și-a onorat familia. Urma lăsată de tine, în excursul tău prin viață, a fost una care onoreză ființa umană. Evoluția ta, printre oamenii deștepți ai acestei țări, a fost o „saga” care te face să fii un unicat pentru cei care sunt în stare să înțeleagă acest lucru.

Prieten drag, eu, un comunist rătăcit în aceste vremuri cețoase, mă simt ciuntit prin lipsirea de geamănul meu politic. Mă bântuie nostalgia când mă gândesc cât de multă substanță aveau ședințele nostre politice la care participai și tu. Dată fiind formația ta de enciclopedist, ai avut întotdeauna contribuții esențiale la tot ce am „pritocit” noi pentru oropsiții din România. Fac ce fac și iarăși mă trezesc plângând. Nu suport ideea că m-ai lăsat singur. Știu că mai aveai multe să-mi spui. Iată, de pildă, mi-ar fi făcut plăcere să-mi citești, la taifasul nostru literar, poeziile tale, uluitoarele tale poezii. Am știut, de când te-am cunoscut, că ești un maestru al metaforei. Acum, după plecarea ta, când le-am citit am fost atât de încântat încât îmi venea să urlu „priviți ce prieten mare am!”. În viața mea, mi-a făcut plăcere să „colecționez” prieteni. Tu ai fost și vei rămâne nestemata colecției. Din păcate, o nestemată în caseta de cristal a timpului, de care nu mă mai pot atinge. Dorința, imposibil de realizat, de a avea privilegilul de a mă „împodobi” cu această piatră prețioasă va fi „crucea” vieții mele, a celei care mi-a mai rămas. Sper să o pot duce cu demnitate.

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 6937 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook