Literatura română se bucură de prezența unei pleiade de remarcabili autori cu puternice convingeri socialiste sau comuniste, mari iubitori ai neamului românesc și ai patriei mamă. Aș fi vrut să spun mari iubitori ai românismului, adică acei patrioți, acei oameni care au un puternic sentiment cultural național. Dar cum unii încearcă să prezinte românismul ca pe opusul naționalismului, am să rămân mai aproape de naționalism și de definiția acestuia dată de însuși fondatorul naționalismului românesc, Nicolae Bălcescu, „Națiunea este mai importantă ca Libertatea. Pierdută, Libertatea se recapătă; dar Națiunea odată distrusă, este definitiv dispărută”. Asta nu de dragul de a provoca cititorul la o discuție, ci din încercarea de a creiona imaginea unui mare scriitor, uitat de așa zisa „elită literară posdecembristă”, dar iubit necondiționat de cei care au avut șansa să-l cunoască, dar nu din vedere sau din lectură, ci din zbatere și luptă pentru readucerea românilor la statutul unui popor stăpân pe soarta lui.

Asupra unui astfel de scriitor încerc să vă atrag atenția, cu obligația de a-i întoarce foarte puțin din generoasa sa prietenie și cu convingerea că la finalul acestor rânduri vă veți simți un pic mai bogați amintindu-vă sau, abia acum, făcând cunoștință cu un OM care a trăit pentru a le arăta românilor ce moștenesc și cât sunt de datori să dezvolte această zestre. Este vorba de romancierul Viorel Știrbu, deși i-am citit și alte specii de proză literară, eu rămân la autorul unor romane care marchează literatura română și care m-au impresionat prin măreția și persuasiunea mesajului. Prima întâlnire cu scriitorul a fost în anul 1976 prin intermediul volumului „Marele Sigiliu”, dedicat revoluției române de la 1848, lui Nicolae Bălcescu și tovarășilor săi. M-a impresionat complexitatea și monumentalitatea lucrării, dar, în mod deosebit, forța mesajului, acela de a ne întoarce la istoria noastră adevărată, de a reface locul și rolul națiunii române în lume prin întărirea puterii populare și a unității naționale a românilor. Dar adevărata mea întâlnire cu Viorel Știrbu a fost în urmă cu un deceniu, atunci când am devenit colegi întru ale politicii, mai pe românește spus luptători într-un cadru organizat pentru refacerea unei mișcări a stângii radicale. Și nu spun întâmplător a stângii radicale sau numai pentru că avem ca exemplu succesul stângii radicale din Grecia. Ci pentru că Viorel se diferenția de noi toți prin consecvența radicalismului său politic, prin forța cu care-și valorifica vasta cultura și ascuțimea minții în identificarea și dezvăluirea cauzelor dezastrului actual, prin orientarea soluțiilor propuse spre eradicarea rădăcilor acestor cauze (doar termenul radical provine din latinescul „radix”, adică rădăcină), prin vehemența cu care-și susținea opiniile, însoțite întotdeauna de motivații pertinente și de exemple cultural-istorice.

În cadrul partidului nostru, Partidul Alianța Socialistă, redenumit de curând, Partidul Socialist Român, contribuția sa la elaborarea materialelor programatice sau de etapă a fost covârșitoare tocmai datorită noutății și complexității ideilor și originalității argumentațiilor. Mulți ani ne-am întânit săptămânal într-un grup de dezbateri politice împreună cu cei mai apropiați și pricepuți colegi din conducerea partidului, am să-i amintesc numai pe cei mai consecvenți participanți, profesorii Ștefan Aureliu Mocanu, Marin Badea, Ion Iacov și inginera Gabriela Tudor. Toți eram fascinați de modul întotdeauna surprinzător în care intervenea în discuție și de vastitatea și actualitatea informațiilor împărtășite. Adeseori, eu, datorită comportamentului meu mai puțin diplomat și, uneori, istoricul Marin Badea, datorită formației sale profesionale, îl mai contraziceam sau completam, dar aproape întotdeauna se iscau discuții scăpărătoare, era foarte greu de contrazis sau de combătut și foarte rar se lăsa lămurit și cred că, în acele cazuri, numai din politețe. Asta demonstra, odată în plus, temeinicia crezului politic și invincibilitatea caracterului său. După puțin timp, în componența cercului nostru a intrat și soțul meu, profesorul Dumitru Stanciu, care s-a îndrăgostit instantaneu de Viorel Știrbu și între ei s-a legat o puternică prietenie, ce nu va putea fi distrusă vreodată. Date fiind preocupările noastre, incluzând și încercările în ale scrisului, am transformat cercul de dezbateri politice într-un club literar – politic. Ne vedeam cu mare bucurie, citeam din ultimele noastre „opere” și așteptam cu nerăbdare observațiile și comentariile specialistului. De altfel, eu îi datorez lui Viorel și elaborarea unei lucrări memorialistice. Uneori, în zile mai liniștite, povesteam întâmplări din viața noastră, vorbeam despre momente și personalități care ne-au marcat parcursul profesional sau care au influențat semnificativ evoluția societății românești. Ascultându-mă Viorel exclama „Domnule, asta ar trebui să audă toți!” sau „Lucica, tu când ai de gând să scrii despre adevărata politică națională, de unde vrei să afle urmașii? De la Soroș și ciracii lui?” Din păcate, el a auzit numai câteva mici fragmente din scrierile acestea, m-a încurajat și m-a sfătuit, iar eu am pierdut sprijinul marelui scriitor în finisarea stilisticii literare a lucrării.

Dar nu ar fi corect să insist prea mult asupra calităților sale de OM POLITIC în defavoarea altora, specifice unui OM ADEVĂRAT. Viorel Știrbu rămâne definitiv în memoria mea ca un personaj complex, complet și contradictoriu. Se prezenta cu mândrie sinceră drept un transilvănean adevărat, plecat dintr-un sat sălăjan și școlit la Cluj, truditor prin multe redacții și instituții de cultură din întreaga țară, dar mai presus de toate un iubitor fără limite al neamului românesc. Impecabila sa imagine exterioară, distincția chipului, modernitatea îmbrăcămintei, eleganța comportamentului și timiditatea zâmbetului, nu păreau să trădeze bărbatul puternic, domnul stăpânitor al unei multitudini de sentimente, cozeurul fermecător, tovarășul devotat și familistul credincios. Abia după ceva timp am reușit să deslușesc minunata sa personalitate, ale cărei fațete reflectau o strălucire diamantină, trecând de la cristalinul privirii atunci când povestea despre minunata Ileana, soția lui adorată, sau despre florile vieții lui, Sabina și Iuliu, la roșul obrajilor atunci când vorbea despre singura șansă a poporului român, aceea de a înlocui capitalismul nedrept și corupt al unei minorități cu socialismul dedicat oamenilor muncii și, mai ales, despre obligația noastră de a prezenta adevărul și de a găsi mijloacele de contracarare a odioasei propagande de dreapta pentru redarea demnității românilor și refacerea spiritului național.

Am încercat de multe ori să-l definesc sintetic pe OMUL Viorel Știrbu, dar am considerat că este o misiune imposibilă și am abandonat ideea, acum revin și îl definesc în două cuvinte „CONU ROȘU”.

Explicația este greu de dat și ca orice explicație lipsită de sentimente, CONU este un termen de politețe care denumește un bărbat, un domn, iar ROȘU exprimă personalitatea sa de „radical de stânga”. Aș fi putut la fel de bine să-l numesc PRINȚUL ROȘU, ca pe un alt mare intelectual de stânga pe care-l admir din tinerețe, dar copia ar fi fost mult mai fotogenică decât originalul. Primul, Scarlat Callimachi (1986-1975), jurist, scriitor, jurnalist și activist comunist, a fost, pe de o parte membru al unei familii bierești, fanariote, care a dat și domnitori ai țărilor române, iar pe de altă parte, un adept convins al ideologiei comuniste. Din aceste motive, a rămas cunoscut în istorie drept PRINȚUL ROȘU.

Adevăratul meu domn, VIOREL ȘTIRBU, nu moștenea o dinastie fanariotă, moștenea adevărata avere a sufletului românesc, noblețea lui nu poate fi comparată cu a nici unui alt mare intelectual și pentru că în copilăria mea, petrecută într-un cosmopolit târg moldovean (Târgu – Ocna), cei mai distinși bărbați erau salutați „Să trăiți Coane Iorgu sau Coane Costache ș.a.m.d.”, eu am să-l invoc întotdeauna pe prietenul meu VIOREL ȘTIRBU cu „Mi-e tare dor de tine, CONUL meu ROȘU”!

Articol scris de ing. Lucia Stanciu

vicepreședinte al Partidului Alternativa Socialistă

Vizualizari: 1288 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook