Prof. Dumitru Stanciu   „Parteneriatul strategic americano-român a format România așa cum arată ea astăzi”, a grăit ( deși pare de necrezut s-a întâplat acest lucru ), plin de profunzime diplomatică, Gustav cel de Fier, la întâlnirea cu Marele licurici de pe planetă și, din păcate, a avut multă dreptate. România de astăzi este, indiscutabil, o colonie americană căci, acum și aici, nimic nu se mișcă și nicio decizie nu se ia fără intervenția, pe față, a oficialilor de la Ambasada SUA sau, pe scuns, a agenților americani. Pentru oficialii români a devenit o obsesie să se fotografieze cu indivizi, mai toți îndoielnici din perspectiva valorilor umane pe care le promovează, americani. Șefi ai „marilor case” de spionaj americane împânzesc, astăzi, poporul român și luptă, „shoulder by shoulder”, alături de „incoruptibilii” români (hoți dovediți, până-n măduva oaselor) împotriva corupției din România. Să fi uitat SUA, această țară „posesoare” a unor valori inestimabile în multe domenii de activitate, că ea a fost „modelul”, pe Pământ, pentru tot ce se poate imagina mai rău în domeniul corupției și că încă mai este?

            Să stăm strâmb și să judecăm drept!, grăiește o zicală românească.

  1. Trump l-a invitat pe Gustav,„al României”, la o partidă de lingușeli reciproce. Gurile rele spun că amândoi au obârșii teutonice. Este posibil, dacă urmărim „ce dă din ei”, dar este treaba lor. Dacă, însă, fac o paralelă între „Vizita de Stat” a lui Nicolae Ceaușescu în SUA și „plimbarea de lucru” a lui Gustav, ridicolul situațiilor în care s-a aflat actualul oficial român este de neimaginat. Interesat să-și relocheze „pușcoacele” din nesigura Turcie sau din oscilanta Europă, Trump l-a ademenit pe Gustav, amintindu-i ca vulpea corbului, că el, Gustav, este cel „mai înalt”, cel „mai înțelept”, și cel „mai neamț” dintre nemți și că, prin urmare, îl „onorează” cu o împovărătoare sarcină militară pentru România, lipsită total de logică, dar trecem peste asta. Desigur l-ar fi putut înspăimânta cu „bau-baul” de la răsărit dar n-a vrut să și-l irite pe amicul Putin, cel care rămâne, nu-i așa!?, cel mai mare politician de pe Pământ. Hipnotizat, ca și alți proști din România, că, vezi Doamne!, România a început să devină importantă din punct de vedere geostrategic, Gustav nu-și mai încape în veston. Abia așteaptă să revină în România, țara care ar fi putut fi și a lui dacă ar fi respectat-o, și, la coborârea din avionul „made in USA”, să rânjească poporului român fălindu-se cu isprăvile sale diplomatice. Desigur, dacă ar fi întrebat care sunt acelea?, n-ar prea putea răspunde. La urma urmelor el ar fi putut aduce poporului român „eliminarea vizelor” pentru SUA și ar fi fost suficient. Dar n-a fost să fie. Taraboste de la capătul Pământului n-a dorit să discute despre asta. El a discutat despre huliganii mondiali pe care, între noi fie zis, scrie tot „made in USA”, și pe care americanii nu-i mai pot cuminți. Nu cred că pe români îi interesează foarte mult această specie de viețuitoare și modul în care îi protejează pe ei Qatarul. Aș dori să-i amintesc Prezidentului american că atunci când Sadam Hussein, un mai vechi prieten al Americii și partener de afaceri cu arme chimice al americanilor dedulciți la spolierea dolarilor de pe glob, a vrut să disciplineze Qatarul, a fost învinuit de sentimente violente, a fost vânat de „prietenii americani” și UCIS „camaraderește” în neaoș stil occidental. I-aș aminti și lui Gustav că americanii au „bunul obicei” de a se juca cu oamenii politici importanți de-a pisica cu șoarecele. Cu nu prea multă vreme în urmă, ei l-au chemat pe Miloșevici și l-au declarat „Omul păcii” urmând ca apoi, un an mai târziu, să-l vâneze și să-l UCIDĂ. Nici cu Ceaușescu nu au avut sentimente mai nobile. Acum, nu am temerea că Gustav ar fi în pericol deoarece el nu este un om politic important. El nu este în stare să decidă soarte nimănui nici măcar pe cea a lui Carmen. Mai degrabă ea o decide pe a lui, așa cum s-a văzut în „episodul caselor”, cele care, după cum spun gurile rele, au fost furate cu sudoarea frunții fizicianului.

            Și totuși, „Dând Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”, Gustav s-ar putea alege și el cu ceva din această plimbare. Cu sau fără voia lui, el va fi fetișizat și va deveni TOTEMUL  propagandei ideologice capitaliste postdecembriste care crede, de acum, în „noul început” al României. Când mă gândesc ce am fost, NOI ROMÂNII, în politica mondială, ce a însemnat Bucureștiul adică,  și văd ce am ajuns, simt în mine un gust de cocleală și de prost gust care îmi dau o stare de umilință greu de descris. N-aș vrea să se întâmple același lucru și cu adevărații și valoroșii istorici ai României care au sarcina, grea sarcină!, să arate lumii că pe aceste meleaguri, pe care le spurcă americanii cu marșurile convoaielor lor militare cu miros de văcari, A FOST LEAGĂN DE CIVILIZAȚIE care nu poate fi contestat decât de proști.

  Dr. Dumitru Stanciu

   17. 06. 2017

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 186 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *