Vineri 25 mai a avut loc la Clubul Socialiștilor dezbateri cu tema ”Gheorghiu Dej”

Gheorghiță Zbăganu a prezentat următorul text

Tinerețea

Născut: 1901, Bîrlad. Tatăl: Tănase Gheorghiu, mama: Ana.

La doi ani: înfiat de unchiul  Nicolae Gheorghe Ionescu, Moinești.

Studii: patru clase (1908 – 1912); argat la la o fabrică de cherestea, la o țesătură, la meșteri dogari din Piatra Neamț și Moinești. Școală de ucenici și calificare de electrician (1916 – 1919).

Locuri de muncă: 1919 – 1921: electrician la Câmpina

1921 – 1925 ??

1925 – 1931 : stația de triaj Galați.

1931 – 1932:  mutat disciplinar a Dej pentru agitație comunistă.

Stare civilă: căsătorit în 1926 la Galați cu Maria Stere Alexe, fiica unui mic patron (8 angajați) de sifonărie. Două fiice: Vasilica (Lica, n.1928, actriță) și Constanța („Tanți”, n. 1931, profesoară). Intră în PCR în 1930. Soția află și divorțează, după ce a fost mutat la Dej. (1931). Se recăsătorește cu un ofiţer de jandarmi și nu știu ce soartă a avut.

1932-1933: electrician la atelierele Grivița. Organizează greva.

Închisoarea

Arestat la 14 februarie – înainte de masacrarea greviștilor; bănuit că fără el nu se va mai face grevă. Fals. Condamnat la 12 ani de închisoare, apoi, în urma recursului, doar la 10. În același proces au fost condamnați – printre alți 100 de agitatori și Constantin Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie și Gheorghe Vasilichi. Închisori: Doftana, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Aiud, Caransebeș, lagărul de la Târgu Jiu.

În 1943 i se prelungește administrativ condamnarea: Antonescu nu putea elibera un comunist căruia deja i se dusese buhul.

Scrisoare scrisă din închisoare, în 1934. Netrimisă. Găsită de Lavinia Betea:

Draga Marisca
Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis si citindo mam bucurat f. mult. Mam bucurat mai ales de faptul ca nu mati dat uitarii, ca si astazi sunt privit ca unul din familia voastra. Pot spune ca din 6-7 c.p. pe care le-am trimis pe la diferiti prieteni nu mi-au raspuns nici unul in afara de Voi. Eu, de aici, unde stau inchis nu am uitat nici un moment pe acei cu care am vetuit, indiferent daca ei au fost de buna credinta sau nu. Zile, – nopti si luni intregi ma gandesc la ei, astept cu nerabdare, cu inima tremuranda ca doar – doar si-o aduce cineva aminte de mine si mo intreba cum o duc cu sanatatea. Nu pot spune ca daca sunt inchis mau uitat cu desavarsire toata lumea! Nu! O dovada in aceasta directie este faptul ca intreaga muncitorime din Romania si din toata lumea nu numai ca se gandeste la noi dar organizeaza lupta pentru eliberarea noastra.

Ziare, brosuri, fotografii si apeluri catre muncitori arata ce am facut noi pentru muncitorime, cum ne-am sacrificat libertatea, tineretea si viata pe care am inchinato intreaga clasei muncitoare. Sunt mandru ca am luptat pentru o opera mare, opera pentru eliberarea clasei muncitoare, pentru binele si interesele oamenilor saraci, nu pentru mine. Gandul meu va fi vesnic la clasa muncitoare. Voi lupta pana la capat, viata mea ca si a tuturor oamenilor de bine, constienti de rolul social cel are in viata nu pot face altfel chiar si de s-ar afla la capatul celalalt al pamantului. Viata fara lupta nu are nici un sens, treci prin viata ca un simplu fapt divers. De aceia, eu nu regret faptul ca sunt inchis caci libertatea pentru mine ca si pentru orice muncitor constient nu este folosita decat tot pentru lupta. Maine daca miar da drumu acelas lucru la-s face. … O scrisoare in inchisoare face mult caci iti mai face iluzia ca esti in contact cu lumea din afara, mai auzi cate ceva de la cei ceti sunt dragi. Scrisoarea ta, suflet sincer si curat, nici nuti poti inchipui ce mult ma bucurat. Am citito si rascitito iar din ea se desprinde numai sinceritate si dragoste frateasca…. Vei sti ca sora mea Victoria a fost la mine la Bucuresti cand a fost primul proces in 1933 si a stat vre-o 2 luni in care timp a gasit de lucru si a castigat ceva bani din care chiar m-a ajutat si pe mine. Ce bucurie am avut mai ales cand ea mia spus ca datorita insistentelor mele si ajutorului dat la timp a invatat croitoria, astazi fiind o croitoreasa de lux.

În 1936 este ales în absență, membru al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului. În lagărul din Tîrgu Jiu mai erau Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și Alexandru Moghioroș. Coleg de celulă cu Ceaușescu la Tîrgu Jiu.

La momentul arestării lor secretarul general al PCdR era Alexandru Ștefanski (1931-1936), executat în 1937 în timpul  marii terori staliniste (la fel ca cei dinaintea lui: Vitali Holostenco și Elek Koblos). Între 1936 și 1940 secretar general a fost Boris Stepanov . De fapt a fost și de facto, pînă în 1938, cînd era să fie și el executat, dar l-a salvat Gheorghi Dimitrov; cît timp a stat în închis  la Lubianka conducerea de facto a partidului a avut-o Bela Breiner. După Stepanov a urmat Ștefan Foriș, pînă la 4 aprilie 1944. Care a avut o soartă tragică. Ucis în 1946 la ordinele lui Dej, Bodnăraș, Ana Pauker, Iosif Rangheț și Pîrvulescu: acuzat de colaboraționism. (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/amintiri-din-comunism-cu-nepotul-lui-foris-ii-118987.html). Reabilitat de Ceaușescu în martie 1968 – dar demiterea lui fără acordul lui Stalin este considerată corectă. O poveste rocambolescă urîtă a demiterii lui spusă de Pîrvulescu (în aceeași zi cu bombardamentul asupra Bucureștilor, cînd au fost uciși mii de civili) și una și mai urîtă a asasinării lui de Pantiușa (Pantelimon Bodnarenko) în 1946. Locul lui Foriș a fost luat de Bodnăraș – văzut ca un fel de secretar general provizoriu; toți  recunoșteau autoritatea lui Gheorghiu Dej.

Lider de facto al PCdR

Pînă la conferința din octombrie 1945 nu a existat un prim secretar. Conducerea PCR era asigurată teoretic de un trio (Constantin Parvulescu, Emil Bodnaras si Iosif Rangheț), dar de facto persoanele importante erau Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Gheorghiu Dej (secretar general provizoriu). Eram o țară ocupată – așa cum acum șeful este ambasadorul american, atunci era Vinogradov, urmat de Ivan Susaikov, vicepreședinte al Comisiei Aliate de Control din România. Toată  lumea îi făcea curte – inclusiv țărăniștii și liberalii; dar el îi prefera pe comuniști. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ivan_Susaikov). Împotrivirea regelui față de Petru Groza e o legendă – de fapt cel care nu a vrut să colaboreze a fost Maniu, care se baza, ramolit fiind, pe sprijinul anglo-american (https://www.incisivdeprahova.ro/2017/05/20/legendele-privind-conferinta-de-la-yalta-unde-stalin-churchill-si-roosevelt-si-ar-fi-stabilit-zonele-de-influenta-de-dupa-incheierea-celui-de-al-doilea-razboi-mondial/)

Guvernele care au urmat imdeiat loviturii de stat au fost :

Guvernul Sănătescu 1: 23 august3 noiembrie 1944. Singurul comunist – Lucrețiu Pătrășcanu, la justiție.

Guvernul Sănătescu 2: 3 nov 1944 – 5 dec 1944. Pătrășcanu – justiție, Gh Dej – comunicații, Petru Groza – vice prim ministru, Ștefan Voitec – educație, Lothar Rădăceanu – muncă.

Guvernul Rădescu: 5 dec 1944 – 28 februarie 1945. La fel.

Guvernul Petru Groza: 6 martie  1945 – 30 noiembrie 1946.  La fel. Noutăți: Teohari Georgescu la interne.

În perioada 23 august 1944 – 24 aprilie 1945 nu a existat pedeapsa capitală. Cel care a reintrodus-o a fost Pătrășcanu – care a și beneficiat de ea. (Legea 312/1945).

Numărul membrilor de partid a crescut vertiginos, mai ales după instalarea guvernului Petru Groza.

Lider de jure al PCR, Lider al PMR

La Conferința Națională din octombrie 1945 erau deja aproape jumătate de milion. La acea conferință partidul și-a schimbat numele și a devenit PCR (în loc de PCdR). Înainte de congresul de unificare cu PSD (1948) deja numărul membrilor PCR depășise 700 000 (calculele lui Daniel Barbu   https://www.rferl.org/a/1342565.html) iar după unificare, noul partid, care se numea acum PMR depășise un milion. Au urmat epurări, care au exclus aproape jumătate din membri – intrați în partid din motive oportuniste.

În februarie 1948 a fost congresul de unificare între PCR și PSD. Pătrășcanu nu a mai fost ales în comitetul central. Se zvonea că a făcut campanie electorală în județul Arad cu bani anglo-americani; că vrea să îl dea jos pe Gh. Dej; că e naționalist.

Pătrășcanu. Nu era sprijinit de sovietici, cărora nu le-a picat bine lovitura de stat de la 23 august. Nici Ana Pauker fiindcă era evreică și femeie. Intrat în CC în februarie 1945; în guvernul Petru Groza a fost unul din cei responsabili cu de-fascizarea țării, cu crearea Tribunalelor Populare, cu numirea unor procurori siniștri ca Avram Bunaciu, Constanța Crăciun, și Alexandra Sidorovici). Reintroducerea pedepsei cu moartea era împotriva Constituției din 1923 ; regele se laudă că de aceea a intrat în grevă regală (21 august 1945 – 6 ianuarie 1946)  ceea ce e fals, pentru că decretul a fost dat în aprilie 1945. Prea intelectualist, a devenit suspect. Gheorghe Apostol: ”Era un intelectual de încredere. Dar și un om foarte arogant, intolerant, pătruns pe importanța sa și care își disprețuia tovarășii. Gh Dej îl prețuia, dar el s-a schimbat foarte mult în perioada 1946-1948”. Din 1945 exista o ură între el și Bodnăraș ; își puneau piedici unul altuia și îl acuza de corupție. Istoricii nu au lămurit nici pînă acum enigma condamnării lui; Cioroianu crede că s-ar fi aliat cu Ana Pauker contra lui Dej  iar Lavinia Betea crede că i s-a tras fiindcă era prea împăciuitorist cu regele și a propus în 1946 lui Dej o alianță electorală cu liberalii; în plus a dus tratative cu indivizi din camarila regală ca să îl convingă pe rege să renunțe la greva lui. În plus, a participat la tratatul de pace de la Paris, 1947 – unde chiar a semnat în numele României. Sovieticii s-au supărat pe el și l-au declarat naționalist. După congresul din februarie de reunificare nu a mai avut nici o poziție de conducere. Se zvonea că e agent al siguranței; chiar Grigore Preoteasa a avut o contribuție la uciderea sa (http://adevarul.ro/cultura/istorie/cum-pus-umarul-grigore-preoteasa–asasinarea-prietenului-lucretiu-patrascanu-1_524443d7c7b855ff56caffed/index.html). O poveste urîtă.

Războiul rece. Toate acestea se întîmplau în contextul războiului rece.

Declanșat formal de Churchill  la 5 martie 1946, discursul de la Fulton (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/winston-churchill-5-martie-1946-cum-s-a-nascut-cortina-de-fier) – da, acel individ cu procentele propuse lui Stalin –  unul din marii criminali ai secolului, pregătit de ”telegrama lungă” a lui George Kennan (https://ro.wikipedia.org/wiki/Telegrama_Lung%C4%83). Dar care mocnea încă înainte de sfîrșitul războiului.  (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_R%C4%83zboiului_Rece#Anul_1945) a făcut situația statelor ocupate aproape imposibilă: trebuiau să se supună învingătorului.  Primul instrument al războiului rece a fost Planul Marshall (1947) – mituire a statelor din vest ca să accepte hegemonia americană. Ideea era să ajute națiunile ”să se opună comunismului” (https://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan). Primul stat care a beneficiat a fost Grecia – ajutată să înfrîngă insurecția comunistă. Un război civil în care Anglia s-a amestecat fățiș iar SUA doar a dat bani teroriștilor – nu și trupe. Folosit de beneficiari pentru a cumpăra mărfuri din SUA. Apoi războiul civil din China, războiul Coreei, lichidarea insurecției comuniste din Malaezia și Filipine. Lucruri umanitare.

Seceta. (https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2017/06/26/documentar-in-imagini-seceta-si-marea-foamete-din-anii-1946-1947-04-02-10). Cel mai rău a fost în Moldova, Basarabia, Ucraina – pe acolo a trecut războiul. Romania mai trebuia să asigure și hrana trupelor de ocupație. Apogeul a fost în toamna și iarna lui 1946. Guvernul și comuniștii au mobilizat în ajutor populația din zonele unde plouase (Ardeal, Banat, Oltenia). Țăranii își vindeau tot ca să nu moară de foame. Se formau ”trenurile foamei”. La 5 iunie 1947, a fost dată o lege prin care se declară nule înstrăinările de terenuri agricole făcute în perioada de secetă de la 1 august 1946 până la 23 iunie 1947. Tot în luna iunie 1947, o delegație a guvernului, în frunte cu Gh. Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei și Comerțului, și Traian Săvulescu, ministrul Agriculturii și Domeniilor, a plecat la Moscova, în vederea negocierii unui import de cereale. Ca urmare a negocierilor, în aceeași lună guvernul român a achiziționat din URSS 6.000 de vagoane de grâu și 2.000 de vagoane de orz.  Atenție! Chiar dacă și în Uniunea Sovietică se murea de foame.

Alegerile din noiembrie 1946. Alegeri făcute în vremea foametei. Cîștigate de Blocul Național Democrat. O alianță între PCR, PSD, Frontul Plugarilor, PNL- Tărărăscu, PNȚ-Alexandrescu, Uniunea Patrioților, Comitetul Democrat Evreiesc, cu semnul ”Soarele”. Soarele a cîștigat cu  69% și a obținut 84% din cele 414 locuri din Parlament.  Deh, dacă era constituția din 1923, cea cu primă electorală. Partidele istorice au raportat falsificarea alegerilor. Cîtă credibilitate au, am văzut și în 1990 unde au făcut la fel: Coposu nu putea crede că scorul PNȚcd a fost de 3.5%.  Regele le-a validat. Teoria acceptată azi e că au fost alegeri furate. Nu există documente, așa că e doar o propagandă anticomunistă.

Lider național. Proclamarea republicii.

Era inevitabil. România rămăsese ultima țară din Est care mai avea rege. Pînă și Italia renunțase în 1946 la regele ei și îl alungase din țară.

Naționalizarea.  Pe 13 aprilie 1948 a intrat în vigoare noua Constituție a RPR. (http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1574). Spicuim

Art. 6. – Bogatiile de orice natura ale subsolului, zacamintele miniere, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie ferate, rutiere, pe apa si in aer, posta, telegraful, telefonul si radio-ul apartin Statului, ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitatile de trecere in proprietatea Statului, a bunurilor enumerate in alineatul precedent, care, la data intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, se aflau in maini particulare.

Art. 8. – Proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege. Proprietatea particulara, agonisita prin munca si economisire, se bucura de o protectie speciala.

Art. 9. – Pamantul apartine celor ce-l muncesc. Statul protejeaza proprietatea de munca taraneasca. Statul incurajeaza si sprijina cooperatia sateasca. Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea intreprinderi agricole, proprietatea statului.

Art. 11. – Cand interesul general cere, mijloacele de productie, bancile si societatile de asigurare, care sunt proprietate particulara a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni proprietatea Statului, adica bun al poporului, in conditiunile prevazute de lege.

Art. 13. – Statul acorda protectie initiativei particulare puse in slujba intereselor generale.

Eram  un stat de drept, așa cum bombănesc experții de acum că nu eram.

Textul legii pe baza căreia s-a făcut naționalizarea este aici http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Legea_Na%C5%A3ionaliz%C4%83rii_din_1948

A fost o lovitură de maestru.

 

 

Crimele obsedantului deceniu

S-au făcut greșeli?

S-au făcut.

Și crime?

Au fost și crime. Dar nu cele împotriva exploatatorilor ne interesează, ci cele împotriva oamenilor simpli. Deportările din Bărăgan, de exemplu nu pot fi justificate. A fost o perioadă grea. Eram sabotați și din interior de bande de teroriști (astăzi li se spune partizani) și din exterior. Primii erau legionari parașutați de germani după 23 august 1944 (o carte interesantă e scrisă de Filon Verca http://www.bjt.ro/bv/ScritoriBanateni/VERCA_Filon/Verca.Parasutati.pdf)

Alții erau dezertori sau foști funcționari antonescieni cu o compoziție socială diversă . (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia)

Creau teroare printre țărani și dacă puteau ucideau membrii de partid. Lazăr Cernescu, de exemplu – Lazăr de la Rusca al lui Dan Deșliu a existat cu adevărat. Din legendele create în  jurul lor după contrarevoluția din 1989 nu prea ai ce să alegi. Fapt este că au fost folosiți cu cinism – uneori trimiși special la moarte – de serviciile de spionaj anglo-americane. De regulă erau racolați din cei 70000 de români aflați în taberele de refugiați din Austria sau RFG.  Harry Truman – un anticomunist turbat au folosit legionarii, pentru că erau anticomuniști aveau instrucție militară. Instruiți de CIA în Italia și Grecia, au fost parașutați începînd cu 1949. S-au băgat în ei bani destui de către americani; doar în Albania numărul de agenți și sabotori a fost mai mare . Poate asta explică și duritatea regimului din Albania. Majoritatea au fost prinși, mulți au fost executați. Guvernul român a trimis mai multe note de protest, atît Italiei cît și americanilor, acuzându-i de ingerințe în problemele interne ale țării și subliniind că agenții CIA capturați fuseseră trimiși „pentru a pune în aplicare acte de sabotaj și de spionaj contra armatei române

Între 1949 și 1951 ambasada americană era un cuib de spioni coordonat de Gordon Mason, care în memorii spune ce misiune aveau agenții: să arate partizanilor din munți că SUA e cu ei, să îi încurajeze că ”vin americanii”. Majoritatea operațiunilor au eșuat din cauza organizării defectuoase sau, cel mai probabil din cauza infiltrării cu agenți dubli.

Cinism anglo-american.

Lumea se împărțise în două tabere. Războiul rece a fost și un lanț de microrăzboaie civile de intensitate variabilă. Cei care vorbesc de crimele comunismului ar trebui să vadă situația la nivel global. Teroarea albă era mult mai mare ca și cea roșie. E suficient să ne uităm acolo unde au cîștigat ei: Grecia (lagărele de exterminare din  insule); Malaezia, Filipine, Kenya, Coreea de Sud. Sau und ecredeau că au cîștigat : contrarevoluția din Ungaria, cînd comuniștii erau spînzurați de felinare.

Nu s-ar fi ajuns la aceste atrocități dacă nu ar fi scos Churchill și Truman securea războiului. Pînă și războiul din Coreea e tot din cauza lor.

https://en.wikipedia.org/wiki/Bodo_League_massacre

https://en.wikipedia.org/wiki/Jeju_uprising

 

Au urmat discuții. Dezbaterile vor continua pe aceeași temă vineri 8 iunie.

Se va dezbate perioada 1948 – 1965.

Am rugat participanții să îmi trimită intervențiile lor. Pînă acum am primit doar de la

Marian Șerban

In urma cu 53 de ani (19 martie 1965) s-a stins din viata Gheorghiu Dej, prim secretar al CC al PCR si presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romane.

Putem analiza activitatea politica a liderului comunist, in opinia mea, prin prisma a doua perioade:perioada stalinista și perioada poststalinista.

Personalitate puternica si contradictorie, Gheorghiu Dej s-a afirmat in prim-planul vietii politice, din 1945 si pana la moartea sa in 19 martie 1965 . A urmarit cu tenacitate doua teluri esentiale: 1- intarirea PMR, a regimului democrat-popular; 2- pastrarea si consolidarea pozitiei personale in fruntea partidului prin orice mijloace ( de fapt, o caracteristica a tuturor liderilor de la acea vreme si nu numai)

In perioada stalinista, in lupta pentru putere, lui Dej, ii putem atribui meritul de a fi, printre altele, artizanul epurarilor din partid, epurari care au culminat cu eliminarea fizica a unor activisti  ca Stefan Foris, Lucretiu Patrascanu, Vasile Luca. Eu, pot admite ca au existat doua fractiuni in interiorul PCR/PMR (fractiunea ilegalistilor care au cunoscut ororile din beciurile Sigurantei si conditiile de detentie din inchisorile regimului burghezo-mosieresc  si fractiunea cominternistilor fideli Moscovei), dar nu pot sa fiu de acord cu legitimarea crimei, a asasinatului politic in lupta pentru putere si/sau in alta parte.

Revolutia Socialista inseamna, inainte de toate, pace, libertate, dezvoltare, bunastare, etc., nu abuzuri, teroare, batai, persecutii, crime. Nu vom putea convinge niciodata societatea, masele largi de oameni ai muncii de superioritatea ideologiei noastre de stanga daca nu vom invata din greselile trecutului. Noi, cei de stanga, trebuie sa tinem seama ca suntem cea mai veche miscare existenta in lume pentru imbunatatirea vietii omului simplu, a maselor. De aici provin mandria si forta noastra.

Stalinist convins, influentat puternic de politica lui Stalin, Dej, a avut o ascensiune politica rapida si datorita sprijinului Sovietic.

Datorita metodelor si a capacitatii de intriga si manipulare, Dej, a fost etichetat in mai multe feluri de catre apropiati, analisti si istorici – „vulpea din Carpati” sau” Machiavelli al Balcanilor”.

Gheorghiu Dej, a fost un lider carismatic, un lider nationalist, un lider patriot sau un lider stalinist ? Ce i se potriveste mai bine ?

Perioada 1945-1948 a fost, din punct de vedere socio-politic, o perioada dificila, intuecata chiar si, avandu-l ca protagonist pe Gheorghiu Dej, evident ca toate relele s-au spart in capul lui. Acum, analizand obiectiv, oare Dej, ar fi avut de ales, tinand cont de conjunctura si situatia geopolitica ? Putea fi altfel decat a fost ? Putea fi mai bine pentru Romania?

 

David A Marin :Trebuie notat ca Gheorghiu-Dej a reprezentat un lider pus intr-o ipostaza istorica foarte dificila. Desi perioada in care acesta a condus a prezentat si reprimari, abuzuri, acestea se pot explica si privia doar prin prisma faptului ca Romania era una dintre noile republici populare ce se afla sub constant asalt din exterior – cum spune si scolarul american marxist Michael Parenti: nu ar exista un KGB fara un CIA, nu are exista un Stasi fara un MI6. Socialismul nu a fost lasat sa se dezvolte pasnic – autoritarianismul a fost generat prin faptul ca erau constant inamici interni si externi, iar in procesul de consolidare au ajuns sa sufere si unii inocenti, si chiar unii tovarasi. Trebuie insa sa privim acest fapt intr-un sens autocritic cat si dialectic: se putea, totusi, in ciuda reactiunii, sa se actioneze mai balansat, sa se evite reprimarile? Pe viitor cum va arata socialismul, ce trebuie sa evitam si de unde trebuie sa ne inspiram? Gheorghiu-Dej ramane o mare personalitate pentru socialismul romanesc, un tovaras adevarat, cu ochii atintiti spre comunism si cu o furie puternica fata de orice inseamna exploatare – el este, de asemenea, un produs al vremii, un produs al suferintei din societatea burgheza-mosiereasca, stand prin inchisori si suferind abuzuri grave la randul sau. Asta l-a format in ceea ce a devenit: un comunist remarcabil, dar cu certitudine nu unul docil.

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 4258 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook