caxjbdjxeaahg5t26 NOIEMBRIE 2016

La radio se anunță simplu și sec: a murit FIDEL CASTRO.

S-a stins cea mai vie flacără din focul comunist contemporan care încălzea inimile oropsiților din America Latină și America de Sud. Fără îndoială, acum, focul revoluționar va fi mult mai firav dar, cu siguranță, nu se va stinge. Nu se va stinge căci, deși i-a slăbit flacăra, a rămas energia revoluționară care va stimula, ca un gaz combustibil, toate celelalte pâlpâiri și le va face să izbucnească din nou într-o flacără unică și mai puternică.

Și zeii mor, nu-i așa?! Din păcate. Nimic material, din ceea ce ne înconjoară, nu este veșnic.

Cu siguranță, există pe Pământ creaturi, din păcate mult prea multe, care nu cred că există oameni capabili de sentimente sincere. Eu pot să jur că Fidel a fost „eroul” meu preferat, modelul meu uman de urmat în activitatea mea de comunist. Pentru toți „redușii”, din jurul meu, cărora le „pute” termenul de comunist, am să accentuez că, poate, Fidel este „vinovat” pentru toată evoluția mea ulterioară pe tărâmul politic. Eu, vă spun sincer, nu i-am admirat, ca oameni, pe marxiști. Lui Lenin, Marx, Engels le-am acceptat, în totalitate, teoriile. Atât. Cu Fidel a fost altceva. Așa precum copiii au eroi de benzi desenate tot așa eu am avut în Fidel un erou pentru a-l urma ca model în viață. Nu am avut fericirea să stau de vorbă cu el. Am citit tot ce am putut din ce a spus și a scris el sau a fost scris despre el. L-am văzut, însă. L-am văzut îndeaproape și l-am urmărit în timpul vizitei pe care a făcut-o, la invitația lui Ceaușescu, în România. Am fost uimit de „evoluția” lui, deloc protocolară, în România. Nu mai văzusem, până atunci, ceva atât de nonconformist. Eu, tânăr fiind, eram puternic atras de nonconformism. Nu-mi plăcea să fiu dirijat. Faptul că nu-i plăcea nici lui Fidel modul de viață obedient m-a fascinat. El a fost omul căruia nu i s-a comandat nici de la Moscova nici de la Washington. El făcea numai ce dorea. Și el dorea numai binele pentru oropsiții de pe Pământ. Pe el nu-l mânau, în deplasările sale, meschinele interese materiale. El nu era un lucrativ. El era un pragmatic. El apărea, întotdeauna, acolo unde amărâții se scufundau fără ca cineva să le întindă o mână de ajutor. El a întins-o întotdeauna dezinteresat. În America de Sud, în America Latină, în Africa, în Asia sau mai știu eu unde el era prezent și aducea speranță celor care o pierduseră. Din această perspectivă, el a dat atăta bătaie de cap capitalismului cum nici un război mondial nu ar fi fost în stare. Pentru faptele sale umanitare, cei aflați de cealaltă parte a baricadei, au încercat să îl elimine. Dar a fost atât de deștept, pe de o parte, și atât de iubit de ai lui, pe de alta, încât toată strădania inamicilor săi a fost în zadar. Au încercat să-l distrugă imagologic dar prieteniile lui cu mari scriitori precum Ernest Hemingway, Gabriel Garcia Marquez ș.a., prieteniile cu șefi de state precum francezul Mitterand ori prieteniile cu mari sportivi ai lumii precum Maradonna au făcut imposibil acest lucru.

            Și totuși, Fidel a murit.

            Pe Pământ este eclipsă totală de „prietenie”, de „solidaritate umană”, de „iubire pentru aproape”. Ce va urma?! Străbătuți de frisoane anticomuniste, dușmanii Cubei speră în distrugerea totală a ideilor castriste și „purificarea” insulei prin reîntoarcerea ei la prostituția și servilismul de altădată. Speră ei, cu mințile lor spurcate. Cuba, datorită ideilor și exemplului personal al lui Fidel, nu va mai fi niciodată ce făcuseră americanii din ea. Cuba va fi demna urmașă a lui Jose Marti și Fidel Castro.

            Fără îndoială că alături de titanii literarurii de stânga din America de Sud și America Latină, mulți dintre ei prieteni ai lui Fidel, printre care am să amintesc pe Eduardo Galeano, Gabriel Garcia Marquez, Jorge Luis Borges stau, spre fala acestei bucăți de pământ de pe glob, titanii politici de stânga contemporani EL CHE, HUGO CHAVEZ și mărețul EL LIDER MAXIMO.

            Despre moartea lui Fidel, „proștii timpului” de la televiziunile de doi bani, din România, cei care până mai ieri nu conteneau cu imprecații politice abjecte la adresa lui Castro, susțin că „lumea”, aceea de teapa lor, a așteptat de mult să se întâmple acest lucru, în timp ce, alte televiziuni informează că la aflarea tristei vești, oamenii de rând, poporul cubanez adică, a ieșit în stradă copleșit de durere dar stăpânit de mândria că „nimeni n-a atins nivelul la care s-a ridicat Fidel” și că „să fii președinte atâția ani, nimeni în lume nu a reușit”.

            Fidel a murit.

            Pe ateul Fidel îl plâng, deopotrivă, atât creștinii catolici cât și creștinii ortodocși. În lumea credinței creștine, Fidel a reușit un miracol. La aproape o mie de ani de la Marea Schismă el i-a adus și i-a așezat față în față, pe insula lui comunistă, pe conducătorii Bisericii Ortodoxe și pe cei ai Bisericii Catolice. Cu o altă ocazie, Fidel, comunistul Fidel, s-a plimbat, braț la braț, cu Papa Ioan Paul al II-lea, prin Habana lui, și i-a arătat Ilustrului Părinte, în cel mai pașnic și comunist mod posibil, cât de interesat este el pentru binele poporului său și cât de iubitori sunt conaționalii lui care, la „banala apariție” a celor doi, la braț, nu au huiduit și nu și-au exprimat în niciun fel vreun tip de dezaprobare. După cum arăta, spre onoarea ei, o televiziune spaniolă, la plimbarea lor prin capitala cubaneză cei doi iluștri oameni nu erau însoțiți de niciun fel de gărzi de corp.

            Fidel a murit.

            La urma urmelor orice pământean are această soartă. Dar, la bilanțul final, noi contemporanii lui constatăm, numai dacă suntem obiectivi, că viața și faptele sale l-au așezat pe un piedestal amețitor de înalt, atât de înalt încât nu poate fi, cel puțin până în acest moment, egalat de un alt muritor.

            Am aflat cu tristețe, cu omenească tristețe, cu năucitoare tristețe că în galeria marilor dispăruți din America Latină și America de Sud a intrat și EL LIDER MAXIMO. Fidel, dumnezeescul Fidel, ne-a părăsit. Ne-au rămas însă exemplul său și ideile lui. O să le păstrăm cu recunoștință ca pe un adevărat crez politic. Eu, dar și alții ca mine, cei blamați și condamnați, NUMAI ÎN ROMÂNIA, pentru că suntem comuniști, îi mulțumim lui Fidel pentru exemplul moral pe care ni l-a dat și îi promitem că îl vom păstra în sufletele noastre ca și cum ar fi conaționalul nostru încă în viată.

TRĂIASCĂ CUBA!            

Dr. Dumitru Stanciu

Primul Președinte al primei Asociații de Prietenie România-Cuba

 

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 3019 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook