Pe vremea când eram copil și luam primele lecții despre Istoria Românilor, atunci, cu multă vreme în urmă, nu prea înțelgeam cum stau lucrurile cu populațiile adiacente granițelor României. Tatăl meu îmi spunea că cei de acolo sunt tot români și, dacă mai am răbdare, să mai cresc, poate am să înțeleg cum stau lucrurile cu cei pe care România i-a uitat pe dinafară. Am crescut, m-am căsătorit și am ajuns, într-o vară, într-un sat din Moldova, unde, într-o dimineață, am auzit, la radio, că frații noștri, de dincolo de Prut, sărbătoresc eliberarea de sub „cotropitorii” români. Văzându-mă cum am rămas de năuc, bunicii soției mi-au explicat că „prietenii” ruși, „eliberatorii”, sosiți și rămași acolo după al Doilea Război Mondial, le impun localnicilor ce și cum să sărbătorească. Simțind acreala din vocea bătrânilor, nu am mai insistat cu întrebările. Mi-am zis că, de acuma, fiind „crescut”, pot să mă lămuresc singur cum stau lucrurile. Interesul meu pentru „lumina istorică” părea și mai justificat dacă aveam în vedere că rudele de peste Prut susțineau că, mă rog, limba lor, cu „răsărită și cu păpușoi”, AR FI ALTCEVA decât limba mea, cu floarea soarelui și porumb. Măi să fie, mi-am zis, dar eu înțeleg perfect GRAIUL lor. Contrariat, n-am să mai folosesc termenul năuc, în „limba” din stînga Prutului poate însemna științific  și nu este cazul, am pornit voinicește să analizez situația. Pentru început m-am abonat la revista literară din Republica Moldova – „Literatura și Arta” – , pe prima pagină a căreia apărea ca o siglă, într-o prezentare grafică stilizată, Bădia Eminescu. Văzând eu, cu naivitatea omului cu bune intenții, că avem un element în comun mi-am zis că lucrurile se vor limpezi. Entuziasmul mi-a mai scăzut un pic când am văzut că textele erau redactate cu litere chirilice. Dar ce, în vechile biblii nu se întâmpla la fel? Chiar așa, pentru mine, care am învățat limba rusă cântând, nu era o problemă să aflu ce este scris acolo. Am aflat. Cu trecerea timpului am înțeles multe lucruri, mai suportabile sau mai puțin suportabile. Cu trecerea timpului, s-au abătut peste Romînia vremuri de mare restriște. A fost și Ea „eliberată” și apoi hărtănită în hălci care au fost, chipurile, „cumpărate” de „eliberatori”. România nu mai este a românilor care, îndobitociți de „onorabilul” Occident cu propagande măiastre, nu înțeleg de ce fug frații de dincolo de Prut, mâncând pământul, către Rusia. Și, uite așa, în aceste zile apocaliptice, se întâmplă că s-au împlinit o sută de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. Familia mea, printr-un interesant joc al istoriei, a fost invitată, de Partidul Comuniștilor din Moldova, să participe, la CHIȘINĂU, la evenimentele ocazionate de eveniment. Să i se fi făcut milă, oare, CELUI DE SUS de „arșița istorică” din mine și acum, „pe ultima sută”, să-mi ofere șansa să calc pe „PĂMÂNTUL INTERZIS”??? Oricum, mulțumesc și promit să merg acolo cu inima curată ca a creștinului care merge la IERUSALIM sau a musulmanului care merge la MECCA. Chișinău !!! Ce oraș minunat! Au trecut sau s-au născut aici oameni de cultură români remarcabili. Au trecut pe aici Tolstoi și Pușkin. Doamne, ce Pământ binecuvântat! Abia aștept să-l calc. Abia aștept să gust înserarea la piciorele „străbunicului” ȘTEFAN, CEL MARE și SFÂNT, atât de MARE și atât de SFÂNT încât cei care au uitat ce servicii a adus EL creștinătății occidentale ar face bine să mai citească un pic de ISTORIE și să se rușineze pentru incultura lor. Până când s-o întâmpla această minune, eu mulțumesc și celor care m-au invitat și  le urez un viitor așa cum și-l doresc ei, trăitorii pe acest PĂMÂNT!

 

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 259 ,

2 răspunsuri la FASCINAȚIA PĂMÂNTULUI INTERZIS

  • Robin a zis:

    Pfff, ce aerieni mai sunteți! N-aveți nici o treaba cu ce se întâmpla, care-i părerea partidului despre noile măsuri fiscale? Va apucați și voi sa discutați chestiuni serioase, sau doar bla bla-uri

  • Robin a zis:

    Nu mai zic de stil, imposibil!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *