Între cei aproape 600 (şase sute) de membri ai Parlamentului sunt unii, pare-se că nu puţini la număr, care n-au altceva de fcăut în afară de a tăia frunze la câini. Şi dacă, totuşi, trebuie să iasă întrucâtva în evidenţă, cu aproape un an înaintea următoarelor alegeri generale, poate, poate mai prind astfel un loc eligibil şi o pensie specială, unii parlamentari, nişte iluştri necunoscuţi, excepţii surprinzătoare pentru noi fiind popa Ilie Sârbu, care nu mai este membru al Senatului României, sau doamna Gabriela Vrânceanu-Firea, au pus de un proiect de lege cu un pronunţat caracter extremist de dreapta vizând „interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist” şi care să fie supus dezbaterii şi adoptării în „procedură de urgenţă”. Extremiştii de dreapta care au clocit amintitul proiect de lege sunt membri ai unor partide autointitulate de „stânga” (PSD, cei mai mulţi, şi UNPR, proveniţi, probabil, tot din PSD). De unde şi întrebarea noastră: ce a determinat în amintitele formaţiuni politice apariţia unei asemenea devieri politico-ideologice de la „stânga” la extrema dreaptă? Şi aceasta în condiţiile în care ambele partide se află din mai 2012 la guvernare? Unde au identificat „iluştrii” semnatari ai amintitului proiect de lege pericolele de factură dictatorială, totalitară, antidemocratice şi antiromâneşti purtând „amprente comuniste”? Pe ce date şi fapte concrete, petrecute în anii din urmă în societatea românească, încadrabile juridic drept antidemocratice, se pot bizui semnatarii iniţiativei legislative în discuţie? Ce încălcări grave ale doctrinei drepturilor omului, în ultimii 10-15 ani, ar putea fi invocate şi puse pe seama celor ce s-au străduit, poate încă se mai străduiesc, să coaguleze într-o forţă politică realmente de stânga, fie aceasta şi un „nou partid comunist”, pe cei cu adevărat nemulţumiţi de rezultatele managementului politic în România post-decembristă? Ar putea, de pildă, Serviciul Român de Informaţii să-i ajute pe autorii (extremişti de dreapta) ai proiectului de lege „pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist” cu date şi fapte concrete ce ar fi existat şi care să fi vizat destabilizarea regimului politic din România postdecembristă, pentru a se reveni la regimul totalitar prăbuşit în decembrie 1989? Altfel, cele „21 de capete de acuzare” menite a susţine proiectul de „lege pentru interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist” nu reprezintă altceva decât un amalgam de „argumente” istorice cel puţin semidocte dar îndeosebi minciuni sfruntate precum cea de la punctul 3 referitoare la „Trădarea de către puterea comunistă din România a intereselor fundamentale ale României prin acceptarea condiţiilor Tratatului de pace de la Paris din 1947”. Cât de ignoranţi pot să fie toţi cei 26 de semnatari (nu 27!!) ai proiectului de lege în discuţie bizuindu-se pe un asemenea neadevăr istoric mai înalt decât Ceahlăul pentru că este printre semnatari şi o moldoveancă, doamna Gabriela Vrânceanu-Firea? Să-i mai îndemnăm pe acei parlamentari, de extremă dreaptă, care au semnat proiectul de lege privind „interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist” să mai şi citească din când în când câte o carte? Ar fi inutil. Ei sunt, ca „apărători ai democraţiei”, doar nişte palavragii, urmaşi demni ai lui Caţavencu, Farfuridi sau Rică Venturiano. Atât şi nimic mai mult.

 

Istoricul de serviciu

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 799 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook