Dacă Chavez vorbea de socialismul secolului 21, iată că are un concurent serios.

Ce am reținut după o discuție mai lungă cu un tovarăș chinez.

Q1. Este China o țară socialistă? Unii spun că nu.

A1. Noi punem bazele socialismului cu caracteristici chinezești, care credem că va fi speranța socialismului secolului 21. După căderea socialismelor din Europa de Est și a URSS, mișcarea socialistă mondială a fost aruncată într-o prăpastie căreia nu i se vedea fundul, burghezia mondială țopăia de fericire că a cîștigat războiul rece iar unii mai simpluți chiar vorbeau despre sfîrșitul istoriei, pretextînd că stadiul final al societății este capitalismul, așa cum Hegel credea că apogeul omenirii este monarhia prusacă. Noi nu am rezonat la această retorică. Dimpotrivă, am, ridicat cît mai sus steagul socialismului științific. Va fi un socialism cu caracteristici chinezești. Prima etapă va fi să obținem o societate moderat de prosperă iar a doua ca pe această bază să construim o mare societate socialistă modernă. Va fi o eră în care China va reveni în centrul lumii și va aduce mari beneficii umanității. Nația mea s-a ridicat în picioare, s-a îmbogățit și acum trebuie să devină puternică. Succesul nostru va fi imitat și va fi o sursă de inspirație și pentru celelalte state ale lumii. De fapt multe partide comuniste ne-au și spus că speranța lor în socialism este legată de succesul nostru.

Q2. Este creșterea economică suficientă? Nu contează și la cine se repartizează bogăția?

A2. Depinde de ce creștere economică vorbim. De la 1 la 2? De la 1 la 10? Creșterea noastră a fost de la $120 la $9000 per capita. De la 1 la 70! Chiar dacă există inegalități și nedreptăți sociale, rostul nostru este să le îndreptăm pas cu pas, prin reforme. De fapt reforma a fost caracteristica cea mai originală a Chinei. Mereu am experimentat și am ales ce ni se potrivea. Acum 40 de ani China era o țară slabă, cu 80% săraci. Am redus sărăcia cu 4% pe an. Prin reforme continui am mobilizat poporul și acum 30% din creșterea mondială provine din China. Xi Jing Ping a spus că ușa spre reforme și experimente va fi și mai largă în viitor.

Q3. Unii tovarăși vă acuză că v-ați îndepărtat de marxism. 

A3. De fapt ceea ce facem noi este cea mai mare realizare de aplicare a marxismului de pînă acum. După prăbușirea socialismelor din Europa de Est, în ciuda savanților occidentali (care i-au infectat pe ai voștri) de a pune marxismul la lada de gunoi, noi am ținut sus steagul marxismului pentru că Marxismul este Sfânta Scriptură pentru comuniștii chinezi iar noi, chinezii, nu uităm niciodată de unde ne tragem și nu ne trădăm predecesorii. Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Marx și a 170 ani de la scrierea Manifestului, nicăieri nu au fost mai multe evenimente legate de asta ca la noi. Chiar Xi Jing Ping a ținut o cuvîntare.

Noi suntem practicanți ai marxismului.

Voi l-ați tratat ca pe o dogmă rigidă și nu ați știut să îl folosiți. Voi ați fost metafizici iar noi dialecticieni. Am studiat, am practicat, am modificat. Teză antiteză sinteză. Dacă noi reușim în cîteva decenii să facem China cea mai puternică și respectată țară din lume, acesta va fi adevăratul succes al marxismului, nu boscorodeala și buchetăreala din cărți. Noi am adăugat marxismului înțelepciunea chineză. Iată adevărata contribuție teoretică, nu teoria chibritului.

Q4. Dar cu ce ne ajută asta pe noi, comuniștii din Europa aici și acum? Cum e cu internaționalismul proletar?

A4. Este simplu. Noi suntem dispuși să dialogăm cu partidele comuniste, muncitorești sau progresiste ghidați de principiul noilor relații de la partid la partid și să colaborăm. Noi avem relații cu TOATE partidele, în primul rând cele comuniste, pe baza găsirii unor interese comune, acceptînd diferențele ideologice, pe baza respectului reciproc, a învățării lucrurilor utile unul de la altul și imaginând proiecte comune, inclusiv proiecte comune de dezvoltare a socialismului. Suntem convinși că doar așa vom face din secolul 21, pînă la final, Secolul Socialist

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 2300 ,

Un răspuns la ESTE CHINA O ȚARĂ SOCIALISTĂ?

  • Robin a zis:

    Cum il cheama pe tovarășul chinez? Este un om cu replici excepționale! Sa speram ca are dreptate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook