A fost o adiere de vant, un zefir, mangaiere de Duh Sfant menita sa ne racoreasca fruntile si inimile in arsita inceputurilor de vara, an de an parca din ce in ce mai toride.

Blanda si binefacatoare unduire de aer, care sa ne invaluie trupurile, sa ne faca sa ne patrundem pana in cele mai secrete fibre ale fapturilor noastre pamantesti si in toate ungherele tainice ale sufletelor de parfumul miraculos, inconfundabil al florilor de tei, vrand parca sa ne consoleze ca tocmai in aceste zile, intr-un 15 iunie, ne-a fost scris ca popor sa ne despartim (doar temporar si in existenta terestra) de fiinta materiala a nepieritoriului, altminteri, geniu ocrotitor al Neamului Romanesc.

Din clipa in care acest cel mai subtil si rafinat distilat al fiintei, gandirii si simtirii romanesti s-a intors in pamantul din care cu totii suntem alcatuiti, pare ca fiecare graunte al acestui pamant, caruia i-a fost incredintat, a migrat, straniu si imperceptibil, catre toate zarile, devenind element de coeziune pentru toate pamanturile locuite de romani, pe deasupra si impotriva granitelor, nedrepte, mincinoase, nascute de interese straine si impuse de imperii trufase, dar iute pieritoare precum clipele. Si tocmai aceasta este simpla, dar miscatoare explicatia pentru care in Moldova de dincolo de Prut, in Basarabia istorica, in Bucovina de Nord, in Herta, Eminescu este domnitorul neincoronat, dar necontestat al romanilor, vremelnic si doar aparent separati de trupul tarii.

Si tot de aceea, pretutindeni unde, in marele cuprins al “globului de tina” pe care il populam si unde exista o comunitate romaneasca, sau macar un suflet romanesc, Mihai Eminescu este suveran absolut in acest univers, fie el partial discontinuu, de romanitate.

Dupa cum, in Canada, Statele Unite, Australia sau Noua Zeelanda, in Europa, America de Sud, in Asia sau Africa, pe unde i-au risipit pe romani “vanturile, valurile”, ziua de 15 ianuarie este zi de mare sarbatoare, scrisa smbolic cu rosu in calendarele personale, neoficiale, precum marile sarbatori crestine sau nationale (ce minunat se intreba marele Cioran de ce oare ziua nasterii lui Eminescu nu ar fi sarbatoare nationala a romanilor!). Iar in ziua de 15 iunie, pentru orice fiu al acestui pamant, indiferent unde s-ar afla, timpul se opreste pentru cateva clipe in loc, spre a ne da tuturor posibilitatea sa ne inclinam cu piosenie capul la mormantul, la statuile si busturile lui, in fata unui portret sau doar in fata amintirii sale, comemorandu-l indurerati, dar multumindu-i, totodata ca s-a ivit tocmai in vatra si in destinul acestui popor caruia i-a devenit emblema si calauza in eternitate.

Tot astfel, pretutindeni in lume unde creste, falnic, un tei, unde izbucneste, navalnic, din adancuri un izvor cristalin, unde vantul sufla, maiastru, in orga copacilor unei paduri sau unde, seara, bolta senina se umple de licarul stelelor, oglindindu-se in luciul pur al unui rau sau intr-un lac, pentru orice vlastar al Neamului Romanesc, aceste miracole ale creatiei inseamna, mai presus de orice, EMINESCU, cel care a stiut, ca nimeni altul inaintea lui si dupa el pana in zilele noastre, sa le transforme in vers.

Fiecare ciripit de vrabie sau cantec de cuc, fiecare tril de mierla, de privighetoare sau de ciocarlie ni-l amintesc pe Eminescu.

Ori de cate ori, in peregrinari prin tara, orasenii care am devenit multi dintre noi intalnim la lasatul serii turme revenind de la pasune, sau auzim dangat de clopote si sunet de toaca la manastiri, din adancul memoriei ies la lumina versuri eminesciene.

Atunci cand suntem in preajma unor zile emblematice, care ne amintesc de glorii trecute, in pelerinaje in locuri care ne-au marcat istoria, sau la ctitorii de mari voevozi, ni se perinda prin fata ochilor, aproape cinematografic, descrieri eminesciene sau ne rasuna in urechi celebre poeme ale lui Eminescu, devenite, in timp, ele insele adevarate monumente de limba si cultura romaneasca.

Mihai Eminescu (1850-1889)

Mihai Eminescu (1850-1889)

Dupa cum, atunci cand ne punem intrebari, legitime si ingrijorate, in legatura cu prezentul si cu viitorul tarii, ne apare mereu chipul de neuitat, cu fruntea ingandurata, al ganditorului politic, creator de doctrina nationala, patriot fara compromisuri si fara cusur si nu avem cum sa nu ne reamintim de inegalabilul gazetar, de articolele lui memorabile, in special de la Timpul, capodopere de informatie, elocinta, eruditie, logica fara fisuri, demonstratii de rigoare aproape matematica, ce blocau, literalmente, intreaga masinarie a presei adverse, in incercarea de a-i tine piept si de a-i combate argumentele, articole care-i mai mobilizeaza pana in ziua de azi pe adversarii marelui curent de gandire si atitudine caruia el i-a dat nastere, transformati, constient sau inconstient in dusmani ai Romanului absolut! Si, astfel, in dusmanii Romaniei!

Iata de ce, la mai bine de un secol si un sfert de la trecerea lui in eternitate, Eminescu ramane cea mai stabila valoare nationala, parte a unui tezaur neperisabil, neafectat de devalorizare si inflatie, nezdruncinat de crize. El este un reper cert, poate constitui oricand originea unui sistem de coordonate de la care sa porneasca o adevarata si durabila reconstructie nationala.

El este unul dintre putinele simboluri care pot fi acceptate de o larga majoritate a romanilor, care ar putea deci sa uneasca, nu sa dezbine, care poate constitui element de adunare, de agregare a fortelor si vointei nationale, de initiere a unui proiect national, coerent si coeziv, care sa relanseze Romania pe o traiectorie in care sa-si poata valorifica din nou valorile si experienta si sa-i permita astfel sa aspire la locul pe care il merita pe deplin in concertul natiunilor.

Articol scris de Eugen Zainea

Vizualizari: 1321 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook