1. Descentralizarea. Sau „Cine are, are, cine n-are, n-are”.
Descentralizarea are sens si este posibila intr-o economie puternica, cu o dezvoltare uniforma, astfel incit delegarea atributiilor catre autoritatile locale sa nu genereaze dezechilibre intre zonele aceleiasi tari.

Oricine a calatorit in Germania, de exemplu, a observat aceeasi sistematizare, atit in orasele mari, cit si in micile catune. Statiile de cale ferata au aceleasi dotari (bare de inox, lifturi, instalatii pentru persoanele cu mobilitate redusa) chiar daca in respectiva statie coboara doi calatori sau o mie de calatori, dimensionate, desigur in functie de fluxul de trafic, dar cu aceleasi facilitati.
La noi, descentralizarea a creat deja monstri. De exemplu, Legea Invatamintului (Legea 1/2011) prevede ca autoritatile locale trebuie sa aloce 6% din bugetul local pentru unitatile scolare. Asta poate inseamna 6% din miliarde de euro sau 6% din citeva sute de lei. Asa s-a ajuns ca la unele scoli din centrul Bucurestiului se schimba mobilierul in fiecare an (ceea ce nici nu este un beneficiu, PAL-ul nou fiind toxic), iar prin sate si comune scolile stau sa cada, iar copiii se duc – in cazul totusi fericit – la scoala cu tractorul.
Acelasi fenomen se intimpla cu spitalele – unele cu instalatii de re-intinerire a tenului (cumparate cu banii de la buget, desigur, pentru doctorii care fac operatii estetice decontate de stat), iar altele cu gauri in pereti.
Descentralizarea echivaleaza cu pierderea interesului comun. Ori, sanatatea, invatamintul, transporturile, comunicatiile, etc. nu sunt probleme individuale si nici macar regionale. Eu, ca orice cetatean, am un interes personal, actual si direct ca orice alt cetatean – chiar daca nu o sa-l intilnesc vreodata, din virf de munte sau din ultimul catun – sa fie sanatos, educat, bun de munca si sa aiba multi copii, de asemenea sanatosi si educati.
Descentralizarea a fost folosita ca pirghie politica teritoriala, de consolidare, sau dupa caz, de eludare a puterii centrale.

2. Privatizarea ca scop in sine. Parafrazind, „Fiat Privatizare et Pereat Mundus: Sa se faca privatizare, chiar de-ar fi sa piara lumea!”
Totul, absolut totul a fost si este sacrificabil in numele privatizarii: unitati vitale, parti din sisteme fara de care sistemele insele nu mai sunt viabile, orice.
Copiii nu au manuale scolare? Nu conteaza, mai important este ca s-a privatizat tiparirea manualelor. Copiii au ghiozdane de cite 8 kg? Nu conteaza, mai important este ca se tiparesc zeci de manuale alternative cu zeci de auxiliare, competente, etc. Copiii nu mai au pupitre ergonomice, inclinate si reglabile si-si deformeaza spatele? Nu mai sunt respectate standardele? Nu conteaza, important este sa se cumpere cit mai scump mobiler facut cit mai ieftin.
Nu mai exista vaccinuri sau dispar medicamentele ieftine sau de electie pentru anumite boli, fara niciun echivalent? Nu conteaza decit profitul producatorilor. Vor impune vaccinurile lor si tratamente paleative in locul tratamentelor eficiente cu antibiotice. In loc sa vindece bolile, le vor transforma in boli cronice.
Spitalele nu mai sunt igienizate si nu mai au nici medici, nici medicamente? Nu-i nimic. Le darimam si tratam bolnavii VIP in strainatate, spre profitul firmelor straine si al intermediarilor afacerii. Pe ceilalti bolnavi ii lasam sa moara pur si simplu, nici nu mai incercam sa-i tratam. Schimbare de marketing: decit sa tratam multi bolnavi si ieftin, mai bine tratam citiva si scump, in clinici private.
Orasele nu mai au incalzire centrala, iar blocurile au cosuri de fum la ferestre, mai rau ca in evul mediu, cind cosurile erau totusi pe acoperis? Important este ca s-au privatizat CET-urile. Pentru care e mai rentabil sa produca energie electrica arzind pacura in centrele oraselor, decit sa furnizeze caldura.
Urmeaza sa privatizam – de ce nu? – Politia, care va ancheta un jaf sau o crima doar daca va fi platita… Pompierii…Ambulanta… ca privatizarea SMURD-ului s-a si incercat deja… dar sa fie sustinut si de la buget, desigur…

3. Cultul Investitorului. Cu varianta „Cultul Investitorului Strain”
Trebuie facuta distinctia clara si legala intre investitor, praduitor si speculant. Folosirea aceluiasi termen generic conduce la o confuzie pozitiva nemeritata.
Tot respectul pentru cel ce investeste pentru a crea ceva util, pentru cel care creaza locuri de munca, cel care aduce o plus-valoare sociala. Acesta este un Investitor.
Dar cel care impune obtinerea unor actiuni sau chiar a controlului complet asupra unor unitati profitabile, care exista deja, pentru construirea carora nu a depus niciun efort si nu a suportat niciun risc, ca de exemplu, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, etc. poate fi numit investitor?
Cel care impune obtinerea controlului asupra materiilor prime sau distrugerea padurilor, decopertarea si exportul stratului de fertil, plasarea in Romania a deseurilor, etc., poate fi numit investitor?
Cel care a cumparat unitati industriale doar cu scopul de a le vinde la fier vechi si de a valorifica terenul a fost investitor?
Cel care isi dezvolta afaceri private in baza subventiilor si compensatiilor generoase de la stat, in toate domeniile (invatamint, sanatate, energie, transporturi, agricultura….), este investitor?
Cel care acorda imprumuturi in Romania cu DAE 28-30%, iar in alte tari cu DAE 6-8%, este investitor?
Cel care doar cumpara ieftin si revinde scump este investitor?
Cum ar fi sa-i numim oficial cu titlurile cele mai potrivite: pradator, jefuitor, smecher, sarlatan?

4. Statul nu este un bun manager. Dar i-a cerut cineva sa fie? A raspuns vreun manager pentru deciziile sale?
Probalil cel mai incalcat principiu din Tratatul Uniunii Europene a fost si este principiul neutralitatii in ceea ce priveste regimul proprietatii mentionat la art 345 al Tratatului Uniunii Europene (ex-articolul 295 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene). „Tratatele nu aduc atingere regimului proprietăţii în statele membre.” Altfel spus, nicio diferenta nu este posibila in functie de proprietatea de stat sau privata.
Si, cu toate acestea, proprietatea de stat a fost in permanenta victima deciziilor politice in detrimentul ratiunilor economice sau al regulilor de piata. S-a dispus fara nicio logica functionala, separarea activitatilor rentabile (desi erau intr-un sistem sine qua non), externalizarea si privatizarea acestora, chiar daca asta echivala cu distrugerea in termen scurt sau mediu a activitatii de baza. Aceste ingerinte ILEGALE intr-o firma aflata pe o piata libera, concurentiala, au fost cerute chiar de catre institutii gen FMI, BM.
Sa ne reamintim de perioada in care managerii firmelor cu capital de stat erau platiti cu maxim 4.000 lei/luna, mai putin decit proprii angajati. Adica directori vulnerabili, cu mita subinteleasa. Practic, o recunoastere oficiala a faptului ca rolul firmelor de stat ar fi trebuit sa fie doar facilitarea diferitor afaceri private si nicidecum urmarirea intereselor si a profitabilitatii proprii.
Apoi a aparut OUG 109/2011 privind Guvernanta Corporatista care introduce – in sfirsit – notiunea de contract de mandat pentru manageri, manageri platiti corespunzator. Insa in multe cazuri, beneficiarii contractelor de mandat au fost straini sau firme straine, mercenari platiti scump si cu rezultate si misiuni incerte.
De ce in Romania nu au fost adoptate inca din anii `90 legile referitoare la raspunderea manageriala similare cu cele din alte tari capitaliste si aplicabile atit in mediul privat cit si in cel de stat?

5. Uniunea Europeana impune.
Nu. Uniunea Europeana nu impune. Deciziile Uniunii Europene se adopta in mod democratic. Reprezentantii nostri au dreptul de a vota si de a se pronunta in cadrul dezbaterilor. Cu toate acestea, deciziile Uniunii Europene ne sunt prezentate doar selectiv si tardiv, dupa aprobarea lor, ca o fatalitate.
Proiectele de regulamente sau directive nu sunt prezentate de mass-media in faza dezbaterilor, nu sunt prezentate sustinerile argumentate pro si contra, nu este prezentat si justificat punctul de vedere si apoi votul reprezentantilor romani.
Un exemplu: Intr-o comisie internationala, cineva, ramans anonim pentru opinia publica, s-a angajat in numele Romaniei ca intr-un anumit termen vom renunta la transmisia TV terestra analogica, iar angajamentul benevol a devenit o obligatie. Ceea ce este absurd: populatia nu poate fi nici obligata sa-si schimbe televizoarele si nici lasata in izolare fara acces la informatie.
Un alt exemplu de dezinformare prin omisiune: In Comisia Europeana si in unele tari, precum Franta, se pune problema Raspunderii Societale a Intreprinderilor (RSE – Standardul de Responsabilitate Sociala ISO 26000), asumata, intr-o prima etapa, benevol. Intreprinderile isi asuma o anumita conduita etica fata de comunitatea teritoriala, fata de angajati si familiile acestora, fata de mediu, de spatiul cultural, mediul de afaceri, etc. S-a dezbatut in Romania, aceasta problema? Exista intreprinderi romanesti sau multinationale care si-au asumat RSE?
Carmen PETROȘEL, noiembrie 2016

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 3122 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook

  • IPOCRIZIA ELECTORALĂ

                  Conform Legii 135/2020, „data desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 se […]