Se împlinesc zilele acestea 26 de ani de la acel „decembrie însângerat” care, în devenirea noastră ca naţiune, a marcat un real „punct de cotitură”. Din nefericire nu o cotitură de la care să ne fi putut autopropulsa pe o traiectorie accelerată a progresului, a culturii şi civilizaţiei noastre, ci una a stagnării, a subdezvoltării ba, chiar, a regresului istoric. Este drept, aceleaşi evenimente au adus libertatea oamenilor dar un alt gen de libertate a individului decât aceea a necesităţii riguros percepute şi acceptate ca suport al acţiunii sociale: libertatea de a-ţi însuşi diverse valori materiale fără nici un temei legal, libertatea de a atenta la bunurile publice sau ale semenilor aflaţi în imposibilitatea de a se apăra şi multe alte asemenea „libertăţi”.

Sub lozinca conform căreia în zilele lui decembrie 1989 ne-am luat „porţia de libertate” ce ni se cuvenea, s-a declanşat şi „marele jaf naţional” ce s-a derulat aproape nestingherit de-a lungul unui sfert de veac. Ba, mai mult, pentru a fi fost cât mai eficient şi, oricum, de nestingherit, s-au creat diverse „portiţe judiciare” sau instituţii care să înlesnească înstrăinarea a tot ceea ce era sau mai este de valoare: de la unităţile producătoare de bunuri industriale sau agricole la cele de patrimoniu şi mai ales resursele solului şi subsolului, alte pârghii ale economiei naţionale precum sistemul bancar ş.a.m.d. Altfel spus, mai tot ceea ce putea fi sursă sau resursă a dezvoltării economico-sociale a fost transferată capitalului străin pentru a fi valorificată în conformitate cu interesele acestuia, forţa noastră de muncă fiind ea însăşi o sursă sau resursă creatoare, în ultimă instanţă, pentru constituirea de profit însuşit în integralitate de capitalul străin şi transferat dincolo de graniţele ţării. Aşa s-a ajuns deja de la dictatura dezvoltării la democraţia spolierii naţiunii române.

Articol scris de conf. univ. dr. Marin Badea

Vizualizari: 13326 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Valea Jiului în agonie

    În volumul lui David Kideckel România postsocialistă. Munca, trupul și cultura clasei muncitoare, tradus în […]