Prof. Dumitru Stanciu

 

 

Și fac acest lucru nu pentru că aș fi un nostalgic idiot ci pentru că, fiind om de știință, agreez numai dezbaterile cu ARGUMENTE solide, care nu pot fi spulberate de orice adiere. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea acestui ROMÂN simplu, pe care eu, un alt ROMÂN simplu, l-am considerat UN EROU NAȚIONAL. Momentul este, pentru mine, pentru ROMÂNUL cu bun simț și cu responsabilitate, o clipă în care îmi scot pălăria și mă rog pentru fratele meu, pentru odihna cerească a sufletului său. Sufăr însă și mă revolt când îi văd și îi aud pe retardații din jurul meu care, uitându-și ascendența creștină, în acest moment de reculegere, toarnă cu lături pe imaginea EROULUI. „Poporul”… Dar, oare ei sunt poporul?! Oare, guriștii idioți de pe ecranele B1 și TVR1 (din păcate), cei care „ne fericesc”, este drept că nu ne silește nimeni să-i ascultăm, în miez de noapte cu „filozofii” capitaliste care mai de care mai „docte”, oare sunt ei îndreptățiți „să ridice piatra”?! Fără îndoială că, în cadrul acestei mici intervenții, nu pot eu să îi „fac dreptate” lui CEAUȘESCU. Am să îi las pe alții, foarte autorizați și de necontestat, să o facă. Așadar:

De ce l-ați omorât?!

În Toastul său, rostit cu ocazia vizitei lui NICOLAE CEAUȘESCU în SUA, 4-7 decembrie 1973,  Richard Nixon afirmă la un moment dat, fără să tresară:Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“.(sursa Ion Cristoiu)

 

            Shimon Peres a declarat presei internaționale: „CEAUȘESCU era un om al păcii în privința chestiunilor globale”. ( sursa Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă)

            „Opoziția față de terorism și refuzul de a susține operațiunile acoliților arabi ai Moscovei împotriva Israelului și a Occidentului au plasat România în afara cortinei sovietice de <protecție> și în câmpul vizual al teroriștilor sponsorizați de Moscova”. ( sursa Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă)

„România și-a pus pielea la saramură pentru noi…(Ceaușescu) a demonstrat disponibilitatea de a colabora îndeaproape cu noi într-o serie de probleme internaționale, și ARE POSIBILITATEA ȘI VIZIUNEA necesare pentru a aduce contribuții semnificative la îndeplinirea unora dintre obiectivele noastre”. (Secretarul de Stat american Henry Kissinger, ianuarie 1975)

 

(Ceaușescu ne-a fost) „de mare ajutor, mie și predecesorilor mei de la Casa Albă, în încercarea de a aduce direct mesaje de la liderii cu care noi nu comunicăm, ca urmare a absenței relațiilor diplomatice, și a oferit o punte de diminuare a tensiunilor și o mai bună înțelegere la nivel mondial. Această abilitate s-a dovedit foarte fructuoasă pentru noi”. (Președintele Jimmy Carter, aprilie 1978)

„Întotdeauna am presupus că chinezii sunt cei de linie dură, iar sovieticii sunt mai rezonabili. Există însă motive să ne îndoim de acest lucru. Iată ce s-a întâmplat. CEAUȘESCU spune că sovieticii sunt mai duri și mai agresivi decât chinezii. Pe termen lung, trebuie să privim către China”. (Președintele Richard Nixon, august 1969

John Adams: „Sunt două metode de a cuceri și de a înrobi o națiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.”

 

Martin Armstrong: „Singura țară care și-a plătit datoria a fost România, în anii 80. Atât! Doar ea! Este singura excepție pe care am găsit-o începând cu anul 6000 înainte de Cristos”.     

 

Nigel Farage, europarlamentar britanic: „…aderararea la Uniunea Europeană se va dovedi a fi o greșeală istorică uriașă pentru țara dumneavoastră, pentru că ce ați făcut e să intrați într-un sistem care este din ce în ce mai rău ca cel pe care l-ați părăsit acum 20 de ani. Este o greșeală foarte mare, iar clasa voastră politică, politicienii voștri, birocrații, sunt practic cumpărați cu bani, foarte mulți bani.”

 

25 decembrie 1989, Cazarma Târgovişte. Cei trimişi de Ion Iliescu de la Bucureşti ca să-l lichideze pe Nicolae Ceauşescu evită să-l privească în ochi pe fostul Conducător. Explicabil. Ar fi văzut în privirile acestuia amintirea unor momente de glorie pe care România nu le va mai cunoaşte niciodată.( Ion Cristoiu )

         Henry Kissinger, diplomatul american căruia hoardele de „doctori” români, cu diplomele dobândite pe baza unor teze copiate, nu sunt demni nici să-i șteargă pantofii, spunea despre CEAUȘESCU că „ARE POSIBILITATEA ȘI VIZIUNEA necesare pentru a aduce contribuții semnificative la îndeplinirea unora dintre obiectivele noastre.”

            IDIOȚILOR, celor care vă întrebați : „cum a fost posibil ca CEAUȘESCU, cel care nu a scris un rând (părerea voastră tâmpită, n.n.) să fie făcut „Doctor Honoris Causa” a șapte Universități de renume ?!, vă răspunde Dr. KISSIGER : „ pentru că ARE POSIBILITATEA ȘI VIZIUNEA necesare pentru a aduce contribuții semnificative la îndeplinirea unora dintre obiectivele noastre. (americane n.n.).

            Voi, cei care vă întrebați, în ciuda spoielilor voastre de studii superioare, sunteți, toți, absolut toți, agramați, inculți și atât de proști încât, fiind total lipsiți de orice viziune, veți ÎNGROPA România, la modul real nu figurativ. Din păcate v-ați „asigurat” cu platoșa de oțel a „democrației” voastre care, credeți voi, că vă face de nestârpit. VOM TRĂI ȘI VOM VEDEA!

                                                                                                   26. 01. 2018

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 3954 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *