De ce nu s-a desfiinţat NATO odată cu desfiinţarea tratatului de la Varşovia? Cum de s-a lăsat păcălit Gorbaciov? Ce a fost în capul lui Obama cînd a tolerat-o pe Victoria Nuland să arunce Ucraina în haos? Un fost analist CIA, Ray Mc Govern încearcă un răspuns aici, printre altele (https://consortiumnews.com/2015/01/03/rebuilding-the-obama-putin-trust/) . Redăm unele fragmente din articol.

La trei săptămîni după căderea zidului Berlinului (9 noiembrie 1989) preşedintele american Bush s-a întîlnit cu cel sovietic, Gorbaciov la Malta unde au făcut o înţelegere istorică: URSS nu se va amesteca în treburile interne ale statelor socialiste iar SUA nu vor „profita” de posibilele tulburări care vor apărea acolo. După numai două luni secretarul de stat american James Baker l-a convins pe Gorbaciov să înghită pilula amară a reunificării Germaniei în schimbul promisiunii că NATO „nu va sări” dincolo de Germania. Fostul ambasador la Moscova, Jack Matlock a fost martor al înţelegerii. El a comentat „nu văd cum expansiunea NATO în Germania de Est ar putea fi considerată altceva decît o profitare de slăbiciunea celullalt”.  Tot el mi-a spus că nu a rămas nimic scris despre promisiunile făcute la Malta.

De ce nu a fost o înţelegere scrisă

În 2014 l-am întrebat pe Matlock şi pe Victor Borisovici Cuvaldin, fost consilier al lui Gorbaciov de ce înţelegerea Baker – Gorbaciov nu s-a scris şi pe hîrtie. Matlock mi-a zis: “Pentru că atunci nu a fost nici o înţelegere. Atît Baker cît şi ministrul vest german Hans-Dietrich Genscher avansau nişte idei asupra cărora urma să decidă Gorbaciov. Iar el nu a zis nici da, nici nu, ci a spus că se va gîndi asupra lor. Înţelegerea scrisă se va face în formula doi + patru care s-a finalizat în toamna lui 1990.”

Într-un e-mail trimis mie de Cuvaldin, el a coroborat ce mi-a spus Matlock preizînd că “cerinţa ca NATO să nu se extindă în afara Germaniei a fost făcută de două ori, pe 9 şi pe 10 februarie, la întîlnirea cu Baker şi apoi cu Helmut Kohl, cancelarul Germaniei”. Şi de ce nu a rămas scrisă? Tot Cuvaldin mi-a zis : “La vremea aceea ar fi părut stranie. Mai exista PActul de la Varşovia; trupele sovietice erau staţionate în Europa Centrală, inclusive în RDG. NATO nu avea unde să se mai extindă. În februarie 1990 nimeni nu putea şti ce turnură vor lua evenimentele în anii imediat următori”

Poate. Dar cu trei luni înainte eu l-am întîlnit pe Cuvaldin în Moscova şi l-am întrebat ex abrupto: “Totuşi, de ce nu există o înţelegere scrisă în legătură cu etinderea NATO? ” şi răspunsul lui, după ce m-a privit drepăt în ochi a fost spontan: “Pentru că am avut încredere în voi”.

Scrisă sau nu, era o chestiune de încredere. Iar şeful lui Cuvaldin, Gorbaciov a decis să aibă încredere nu numai în Baker, ci şi în Helmuth Kohl. Iată ce scria Der Spiegel în 2010:  “La data de 10 februarie 1990, între orele 16 şi 18,30 Genscher a avut o întrevedere cu ministrul de externe sovietic Şevarnadze. Genscher a spus: ‘Suntem conştienţi că apartenenţa la NATO a Germaniei unite duce la problem complicate. Pentru noi un lucru este cert: NATO nu se va extinde niciodată ţn Est

Şi totuşi NATO s-a extins

Restul poveştii este trecut sub tăcere în mass media din Vest. În 1991 s-a desfiinţat pactul de la Varşovi, în 1992 URSS a dispărut şi, în preajma înainte de bombardarea Iugoslaviei  NATO s-a extins cu  Polonia, UNgaria şi Cehia. În 2004 a fost primit un val de 7 state – Estonia, Latvia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria şi Romania joined in 2004. În fine Albania şi Croatia s-au alăturat în 2009. Iar liderii de la Kremlin nu au avut ce face.

E greu să dăm vina pe statele care s-au alăturat NATO. Multe din ele au avut necazuri cu URSS. Nu e un mister de ce guvernanţii lor au dorit să se strîngă sub umbrela NATO ca să se protejeze de vreun posibil viscol din Est. Dar, după cum nota şi George Kennan la ace vreme, este o lipsă de imaginaţie politică faptul că statelor din Est nu li s-a oferit o altă alternativă. Cu atît mai mult cu cît ursul rusesc rămăsese fără dinţi. Şi că o înţelegere, scrisă sau nu, este totuşi, o înţelegere.

Pe măsură ce NATO se extindea spre est, Kremlinl a trasat o linie roşie cînd, în ciuda avertismentelor sale rezoluţia finală a reuniunii NATO de la Bucureşti, 3 aprilie 2008 a apărut fraza: “NATO salute aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei şi Gruziei de intrare în NATO”. Ambele state, foste republici sovietice erau chiar la graniţa Rusiei. Adesea se uită – dar nu de Rusia – că reacţia prostească a lui Saakaşvili, preşedintele de atunci al Gruziei a fost să atace Ţhinvali, capital Oseţiei de Sud. Şi asta înainte de a fi primit în NATO, ca să poată apoi cere protecţie. Nu a fost nici o mirare că Rusia a ripostat energic şi după 5 zile le-a tras o chelfăneală gruzinilor. Linguşelile lui Saakaşvili în faţa lui Bush şi ale candidatului prezidenţial McCAin  – care a pierdut în faţa lui Obama – nu i-au fost de nici un folos.

Ei bine, în loc să înveţe ceva din această experienţă nefericită, neoconservatorii pe care, din păcate, Obama i-a păstrat în administraţie şi-au îndreptat atenţia spre Ucraina.

Devine din ce în ce mai greu să ascunzi adevărul că lovitura de stat din Kiev de la 22 februarie 2014 a fost consecinţa dorinţei SUA de a satisfice “aspiraţiile occidentale” al Ucrainei prin înglobarea ei în NATO. Cu trei săptămîni înainte de putsch-ul din Kiev a apărut pe Youtube o convorbire telefonică de 4 minute între Secretarul de stat adjunct Victoria Nuland şi mbasadorul merican la Kiev, Geoffrey Pyatt.

Nuland: “Cum stăm?”

Pyatt: “Bine. Klitschko e piesa mai complicate aici. Următorul telefon pe care artrebui să îl daţi ar trebui să fie exact ca acela pe care i l-aţi dat lui Yats [Iaţeniuc, viitorul prim ministru. Şi mă bucur că se potriveşte în scenario. Şi mă bucur foarte tare că v-a spus ce v-a spus

Nuland: “Bine. Nu cred că Klitsch ar trebui să intre în govern. Nu cred că e o idee bună”

Pyatt: “DA. Să mai aştepte şi să îşi facă mai bine temele. Să ţinem toţi democraţii moderaţi la un loc. Problema va fi Tiahnibok [preşedintele partidului fascist Svoboda] şi tipii lui “

Nuland: “… Cred că Iats e bun la guvernare, are experienţă economică. Are nevoie însă să scape de Klitsch şi Tiahnibok. El va trebui să le vorbească de patru ori pe săptămînă, ştii “

Surpriză: Peste trei săptămîni omul Victoriei, “Yats” a devenit prim ministru. Şi încă mai e.

Despre asta nu se vorbeşte în mass media americană. În schimb, se vorbeşte despre “agresiunea” Moscovei – după ce majoritatea covîrşitoare a electoratului din Crimeea a respins lovitura de stat şi a ales să se unească cu Rusia. În presa mainstream lucrurile stau aşa: Ianucovici a decis să plece coşleşit de forţa morală a protestatatarilor paşnici din Maidan. Nu au existat grupuri organizate şi înarmate care au ucis poliţişti şi au ocupat clădiri administrative. Nu. Povestea Ucrainei începe cu anexarea Crimeei, sau, cum se mai spune cu “invazia” Crimeei. Deşi trupele ruseşti erau deja staţionate la baza navală de la Sevastopol. De vină pentru criza ucrainiană este Putin care vrea să reface URSS. Nu se îndoieşte nimeni că Putin ar fi ocupat oricum Crimeea.

Ce caută Nuland în guvernul Obama? Nu este clar. Ea a fost în poziţii de răspundere pe vremea lui Bush; era consiliera lui Dick Chenney, a ajutat la “promovarea democraţiei” in Irak unde a făcut o treabă aşa de bună încît a fost promovată în actuala funcţie de Hillary Clinton. Mai e şi măritată cu teoreticianul neoconservator Robert Kagan, al cărui proiect de Nou Secol Americn a fost sursa de inspiraţie pentru invazia Irakului. Deja în decembrie 2013 Victoria era aşa de implicată în Ucraina încît nu concepea să renunţe la răsturnarea lui Ianucovici; a declarat în faţa unor lideri ai afaceriştilor ucrainieni că “noi am investit deja 5 miliarde de dolari pentru aspiraţiile europene ale Ucrainei”; ba, ca să nu se liniştească maidanezii, s-a dus în mijlocul lor şi le-a dat gogoşi.

Cum de a acceptat Obama aşa ceva? Matlock mi-a spus  “Nu pot înţelege cum de Obama nu vede că o confruntare cu Putin pe o problemă vitală pentru conştiinţa naţională şi onoarea rusă are efect opus celui dorit de noi şi, mai mult, întăreşte tendinţe din Rusia pe care am vrea să le descurajăm. Ca şi cum consilierii lui trăiesc într-un alt univers”

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 1398 ,

Un răspuns la Cum de s-a extins NATO? Cum s-a ajuns la criza din Ucraina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *