Reflecții după citirea cărții ”Originile totalitarismului”, ediția 3, 1958, Traducere Ion Dur  şi  Mircea Ivănescu  – Hanna Arendt, București 2014

Prima ediție, din 1951 este apărută în anii culminanți ai războiului rece, după victoria comuniștilor în China și în timpul războiului din Coreea și a McCarthy-smului feroce din SUA. Ca să înțelegem contextul istoric, CIA stipendia orice mișcare anticomunistă și, mai ales teoria că nazismul și comunismul ar fi același lucru – prin burse, poziții la universități, publicarea de reviste, cărți sau finanțarea de evenimente culturale cum ar fi Congress for Cultural Freedom. [1]

Erau preferați stîngiștii dezamăgiți ca Orwell, Koestler sau Hannah Arendt (1906-1975), deoarece credibilitatea anticomuniștilor de profesie era neglijabilă.

Ca lucrare științifică, valoarea cărții nu este nemaipomenită: face o teorie bazată doar pe două exemple, și acelea forțate ca să semene. Sarcina asumată: a se demonstra că nu este nici o diferență între hitlerism și stalinism. Ca și cum ar trebui, contra cost, să arăți că delfinul și rechinul sunt cam la fel: înoată, au aripioare, sunt carnivori.

Cartea se compune din patru părți care nu prea au legătură una cu alta .

Prima este despre antisemitism, a doua despre imperialism, a treia despre totalitarism și mai este și un epilog scris în 1958 cu reflecții despre ceea ce autoarea numește ”revoluția ungară” din 1956 și despre ”sateliții URSS”.

E de înțeles de că prima parte are o oarecare legătură cu tema în chestiune – totalitarismul. Hanna Arendt este evreică și pentru ea esența nazismului este antisemitismul. Sigur că experiența personală contează: ea a avut o idilă cu un filosof, fost simpatizant nazist, Martin Heidegger.

Prima oară cînd apare cuvîntul ”totalitarism” este la pagina 19: ” Pentru a institui un regim totalitar, teroarea trebuie să se infăţişeze ca un instrument servind la aplicarea unei ideologii specifice; iar această ideologie trebuie să câştige aderenţa unei majorităţi… . Important pentru istoric este faptul că evreii, inainte de a deveni principalele victime ale terorii moderne, au constituit centrul ideologiei naziste.”.

De ce ar fi fost evreii centrul ideologiei? Teoria ei este:” Ca grup, evreimea occidentală s-a dezintegrat în acelaşi timp cu statul naţional, în cursul deceniilor care au precedat izbucnirea Primului Război Mondial. Declinul rapid al Europei după război i-a găsit deja lipsiţi de vechea lor putere, atomizaţi intr-o pletoră de indivizi bogaţi. In epoca imperialistă, averea evreilor devenise neinsemnată: pentru o Europă care nu mai avea simţul echilibrului de putere intre naţiunile ei şi al solidarităţii intereuropene, elementul evreiesc nenaţional, intereuropean a devenit un obiect de ură universală, din cauza averii sale inutile, şi de dispreţ — din cauza lipsei lor de putere” (pg. 30).

Se aduc în discuție argumentele antisemiților despre evreimea jefuitoare, despre scandalurile financiare, despre Rotschild, se referă și la Marx, care în tinerețe a scris un articol care a  fost interpretat de unii ca antisemit [2]: ”Marx, ca evreu individual, era la fel de puţin jenat de asemenea argumente impotriva „evreimii” pe cat era, de exemplu, Nietzsche de judecăţile sale impotriva Germaniei.” și la unul dintre prim miniștrii Imperiului Britanic, Benjamin Disraeli, el însuși evreu, care a contribuit la popularizarea Protocoalelor Înțelepților Sionului. (Disraeli era un imperialist britanic şi un şovin evreu, dar un şovinism care a fost mai degrabă un joc al imaginaţiei, pentru că, in fond, „Anglia a fost Israelul imaginaţiei sale”) .

Deși interesant, primul eseu nu e relevant pentru problema totalitarismului. În el apare pentru prima oară obsesia anticomunistă a autoarei: ”Antisemitismul reprezenta deja un instrument pentru lichidarea nu numai a evreilor, ci, de asemenea, şi a corpului politic al statului naţional. Partidele anti-Semite puteau pretinde că luptă impotriva evreilor exact aşa cum muncitorii luptau impotriva burgheziei.” (pg. 59).

Ideea autoarei e că societatea fără clase duce inevitabil la totalitarism.

În a doua parte (capitolele: Emanciparea politică a burgheziei, Alianţa dintre gloată şi capital , Gândirea rasială, „Drepturile englezilor” împotriva Drepturilor Omului, Rasa şi birocraţia, Imperialismul continental: mişcările pannaţionaliste, Declinul statului naţional şi sfârşitul drepturilor omului), se încearcă derivarea rasismului din imperialism

Pentru autoare imperialismul este perioada de 40 de ani dintre 1884 și 1914 manifestată prin împărțirea Africii între puterile coloniale. Faza de dinainte, cu cucerirea Americilor și a Indiei i se pare proto imperialistă – pentru ea folosește noțiunile de ”cucerire” sau ”expansiune”.

Diferența – crede ea – este că în stadiul preimperialist, marcat de expansiune, cuceritorii voiau să își exporte în teritoriile ocupate propriile legi (ca în Americi) dar în faza imperialistă, de împărțire a Africii, acesta nu i-a mai interesat, acceptînd în teritoriile ocupate legi pe care la ei în țară le-ar fi considerat inacceptabile. Aici ar fi o lovitură dată statului național. Sigur că e discutabil.  Mai mult, ea plusează :  ”Exportul de bani şi investiţiile străine ca atare nu inseamnă imperialism şi nu duc, in mod necesar, la expansiune ca procedeu politic” (pg. 193). Dar ce mai trebuia? Ei, aici e aici: ” Numai cand [burghezii] au cerut protecţia guvernului pentru investiţiile lor (după ce stadiul iniţial al escrocheriilor le deschisese ochii in ce priveşte folosirea posibilă a politicii impotriva riscurilor speculaţiilor)” burghezia a devenit imperialistă. Dar aici a semănat deja terenul pentru totalitarism căci  ”guvernanții au urmat tradiţia instituită a societăţii burgheze: de a considera totdeauna instituţiile politice ca un instrument utilizat exclusiv pentru protejarea proprietăţii individuale(pg. 193) . Și ca să justifice acasă la ei faptele oribile care se petreceau în colonii, au apelat la rasism. Popoarele de acolo, negrii, oricum erau inferiori și nu puteau fi guvernați după legi europene. Așa burghezia putea trimite în colonii gloata – oameni săraci care acolo s-ar fi considerat prinți. Așa ar fi început alianța dintre gloată și capital, care a dus la distrugerea țesutului social în țările posesoare de colonii.

Dar nu toate statele europene erau imperialiste. Mai erau două care nu ajunseseră la împărțirea prăzii – Rusia și Germania. Echivalentul rasismului, ca vehicul al imperialismului, ar fi fost aici panslavismul și pangermanismul. Primul l-ar fi influențat pe Stalin iar al doilea pe Hitler. O mică fractură logică, căci Stalin nu era slav. Dar nu e singura ciudățenie.

Dacă vrem să descîlcim ”cum devine” cu totalitarismul,  ne interesează mai mult a treia parte, destul de consistentă (O societate fără clase – pg. 407, Mişcarea totalitară pg.  424,  Totalitarismul la putere pg. 484,  Ideologie şi teroare: o nouă formă de guvernare pg.  567). Cuvîntul ”totalitar” apare de 107 ori . Te-ai aștepta să înțelegi ce înseamnă acest concept în mintea autoarei. Nu e chiar așa.

Ar exista mișcări totalitare și regimuri totalitare. Nu se pomenește – sau nu am văzut eu – despre ideologii totalitare. Se pare că, în viziunea Hannei Arendt orice ideologie poate fi suportul unei mișcări totalitare: ”O ideologie se deosebeşte de simpla opinie prin pretenţia de a poseda fie cheia istoriei, fie soluţia pentru toate „enigmele universului”, fie cunoaşterea intimă a legilor universale ascunse care par să conducă oamenii şi natura. Puţine ideologii au obţinut suficientă proeminenţă pentru a supravieţui în dura luptă de convingere şi doar două s-au adunat şi le-au înfrânt pe toate celelalte: ideologia care interpretează istoria ca luptă economică a claselor şi cealaltă, care interpretează istoria ca luptă naturală a raselor”(pg. 202).

Ca o paranteză: acum, peste 70 de ani, asistăm la altă ideologie care deocamdată este dominantă în zona noastră a planetei: istoria este o luptă între adepții și dușmanii pieței libere sau ai drepturilor omului. Democrație și economie de piață. Conform monismului pieței, nu poate exista democrație fără piață liberă, adică fără capitalism – care ar deveni astfel punctul terminus al istoriei.

Mișcările totalitare s-ar concentra pe atragerea maselor prin distrugerea țesutului social, prin atomizare, adică prin desființarea claselor. Ca să atragă masele, trebuiau să găsească un instrument: ura. ”Mișcările totalitare datorează o parte a atracţiei lor stării de antioccidentalism care era in vogă indeosebi in Germania şi Austria … dar care cuprinsese şi intelighenţia europeană, in general, in anii ’20”(pg. 385). Mai mult, aceste mișcări trebuiau să se pretindă partide deasupra partidelor, nu ale unei părți ale populației, ci ale întregului popor, al totalității, trebuiau să fie partide de masă: ”Mişcările totalitare sunt posibile oriunde se găsesc mase care … au căpătat gustul de organizare politică … Ceea ce caracterizează avantul mişcării naziste in Germania şi al mişcărilor comuniste in Europa după 1937 este faptul că şi-au recrutat membrii din masa oamenilor aparent indiferenţi, la care toate celelalte partide renunţaseră considerandu-i prea apatici sau prea stupizi pentru a mai merita sa le dea atenţie… Asemenea mişcări … şi-au găsit şi o clientelă care nu fusese niciodată folosită şi nici „stricată“ de sistemul partidelor. Iată de ce ei nu aveau nevoie să respingă argumentele contrarii, ci preferau constant tentativelor de persuasiune ameninţările cu moartea, urmărind mai degrabă teroarea decat convingerea.”( pg. 391).

În sfîrșit apare ceva care aduce a definiție: ”Mişcările totalitare sunt organizaţii de masă ale unor indivizi atomizaţi şi izolaţi. In comparaţie cu toate celelalte partide şi mişcări, cea mai izbitoare caracteristică externă este impunerea unei loialităţi totale, fără rezerve, necondiţionată şi de nezdruncinat a membrilor lor individuali … O asemenea loialitate poate fi aşteptată numai de la fiinţa omenească complet izolată, care, fără nici un fel de legături sociale cu familia, prietenii, tovarăşii sau chiar cu simplele cunoştinţe, capătă senzaţia de a avea un loc in lume doar din faptul că aparţine unei mişcări, că este membru al unui partid.” (pg. 403)

Interesant. Deci membrii NSDAP sau bolșevicii erau atomizați și izolați. Cum de au putut apărea în masă și au cîștigat și alegerile, în Germania?  Mai ales că ”în fapt, liderul totalitar nu e nici mai mult, nici mai puţin decît funcţionarul maselor pe care le conduce; el nu este un individ înfometat de putere, care impune o voinţă tiranică şi arbitrară supuşilor săi.” ( pg. 406). Explicația ar fi că prin ”năruirea sistemului de clase” care a dus la disperare anarhică ”a apărut prima mare ocazie — o şansă extraordinară — atat pentru elită, cat şi pentru plebe. Lucrul este evident în ce-i priveşte pe noii lideri de mase, ale căror cariere reproduc trăsăturile liderilor plebei: eşecul vieţii sociale şi profesionale, perversiunea şi dezastrul in viaţa personală”(pg. 408).

Elita intelectuală ar fi fost captivată de mișcare datorită faptului că activismul mișcărilor totalitare producea ”acest terorism era atat de diferit de cel al grupurilor revoluţionare anterioare”(pg. 413). În plus, elitele intelectuale rîvneau la o explicație cît mai simplă a istoriei în care să se găsească loc și pentru mase:  ”Marea incercare a lui Marx de a rescrie istoria mondială în termenii luptelor de clasă îi fascinase chiar şi pe cei care nu credeau in corectitudinea tezei lui, din cauza intenţiei sale iniţiale de a găsi un procedeu prin care să forţeze destinele celor excluşi din istoria oficială, introducandu-le cu de-a sila in memoria posterităţii….”(pg. 415). În plus, burghezia obosise de atîta ipocrizie și era pregătită psihologic pentru a da cărțile pe față: contează doar profitul. ”Clasa burgheză, care-şi crease drum graţie presiunii sociale şi, frecvent, printr-un şantaj economic al instituţiilor politice, a crezut totdeauna că organele publice şi vizibile ale puterii erau dirijate de propriile lor interese secrete, nepublice şi de propria lor influenţă secretă. in acest sens, filozofia politică a burgheziei a fost totdeauna „totalitară”; ea a asumat totdeauna o identitate a politicului, economiei şi societăţii, in care instituţiile politice slujeau doar ca faţadă a intereselor private. Standardul dublu al burgheziei, diferenţierea intre viaţa publică şi cea privată, era o concesie făcută statului naţional care incerca disperat să menţină separate aceste două sfere.(pg. 417).

Ajungem astfel la o delimitare a termenului de totalitarism: o dictatură care neagă diferențierea dintre viața publică și cea privată.

Este totuși meritoriu că autoarea nu se luptă atît cu comunismul (Marx și Lenin scapă oarecum mai ușor) ci cu stalinismul. Pînă în 1937, anul marilor procese de la Moscova, bolșevismul nu era totalitar. De fapt 1938 este și anul în care Orwell și Koestler au devenit antistaliniști. Primul după experiența din Spania, descrisă în capodopera sa, ”Omagiu Cataloniei”, iar al doilea – care chiar era membru în Partidul Comunist German  după ce, condamnat la moarte de Franco, a fost schimbat pentru soția unui general de al lui Franco, ostatică la republicani și a aflat despre teroarea stalinistă. Revoluția bolșevică instaurase doar o dictatură revoluționară, nu totalitară: ”Pentru a schimba dictatura revoluţionară a lui Lenin intr-un regim totalitar deplin, Stalin a trebuit sa creeze mai întai pe cale artificială acea societate atomizată care fusese deja pregătită pentru nazişti, in Germania, de imprejurările istorice.” (pg. 397). Diferența dintre o dictatură normală și una totalitară s-ar putea deduce din citatul ”Teroarea dictatorială — deosebită de teroarea totalitară în măsura în care îi ameninţă doar pe oponenţii autentici, dar nu şi pe cetăţenii inofensivi, fără opinii politice — fusese îndeajuns de aspră ca să sugrume orice viaţă politică, făţişă sau clandestină, chiar înainte de moartea lui Lenin.” (pg. 401).

Adică dictaturile pre-totalitariste nu au treabă cu cetățeanul obișnuit, ci doar cu cei care aspiră la putere. În plus, este esențial că dictaturile totalitare nu recunosc diferența dintre public și privat. ”Nimic în afara statului, nimic împotriva statului, totul în stat” – ar fi zis Mussolini în 1928 .[4]

Bine, și care ar fi scopul totalitarismului? Să creeze omul nou? Nu, cică scopul statului totalitar este să creeze oameni decerebrați pentru care să  nu existe disticția dintre fapt și ficțiune sau între fals și adevăr. Cu dictaturile totalitare se inaugurează epoca post-adevărului. ”Teroarea continuă să fie folosită de regimurile totalitare chiar şi cand scopurile lor psihologice au fost atinse; adevărata ei oroare constă in faptul că domneşte asupra unei populaţii total subjugate. … Propaganda este unul dintre instrumentele totalitarismului pentru a face faţă lumii netotalitare”(pg 427). ”Obsesia mişcărilor totalitare în ce priveşte dovezile „ştiinţifice” încetează odată ce ele au cucerit puterea… Caracterul fals ştiinţific al propagandei totalitare este caracterizat de insistenţa ei aproape exclusivă asupra profeţiei ştiinţifice, ca fiind deosebită de mai demodatele apeluri la trecut”(pg 429).

Probabil scopul unui regim totalitar este să acapareze întrega planetă – s-ar putea deduce din teoria autoarei. Dacă în cazul comunismului lucrul este clar și asumat – evoluția omenirii este spre comunism – nu este clar de ce ar fi același lucru adevărat la nazism: doar nu tot globul putea fi convins că scopul evoluției este ca omenirea să fie guvernată de arieni. Dacă așa credea Hanna Arendt în 1951, tot ea găsea și limitele unor asemenea regimuri: ”În momentul în care instituţiile revoluţionare devin un mod de viaţă naţional, totalitarismul pierde calitatea lui „totală” şi devene supus legilor care determină raporturile dintre naţiuni, potrivit cărora fiecare posedă un teritoriu specific, un popor şi o tradiţie istorică proprie în măsură să o lege de alte naţiuni — o pluralitate care respinge orice pretenţie că vreo formă specifică de guvernare este absolut validă. Paradoxul totalitarismului la putere este că posesia tuturor instrumentelor de putere intr-o ţară, nu este un avantaj absolut. …Fiecare frîntură de informaţie veritabilă care se filtrează prin cortina de fier … este o mai mare ameninţare pentru dominaţia totalitară, mai mare decît a fost contrapropaganda pentru mişcările totalitare” (pg. 484).

În varianta din 1958, autoarea mai găsea o fisură în regimurile ”totalitare”, în care, spre deosebire de tiraniile obișnuite, nu există o pătură conducătoare: neputința liderilor de a-și găsi urmași: ”Absenţa unei clici conducătoare a făcut ca problema unui succesor al dictatorului totalitar să fie deosebit de complicată şi tulbure. Problema aceasta i-a turmentat pe toţi uzurpatorii, şi e la fel de caracteristic că nici unul dintre dictatorii totalitari nu a incercat vreodată vechea metodă a stabilirii unei dinastii şi a numirii propriilor lui fii.”(pg.542) . Dacă trăia mai mult, ar fi văzut că se putea și stabilirea unei dinastii – dinastia Kim.

În concluzie, cartea reprezintă una din primele încercări cu pretenții teoretice de luptă ideologică cu opozanții imperialismului occidental: crearea mai elaborată a noțiunii de totalitarism. Au urmat și altele, pentru că Hannah Arendt nu a reușit o definiție și s-a bazat doar pe două exemple.

În perioada următoare au fost și alte încercări de demonizare a statelor socialiste, în așa fel încît să se potrivească noțiunii de ”regim totalitar”. Iată definiția lui Brzezinski din 1956: un regim se numește totalitar dacă 1. Are o ideologie călăuzitoare; 2. Are un singur partid de masă, condus de un dictator; 3. Folosește teroarea prin violență și poliție secretă; 4. Are monopol asupra armelor; 5. Monopol asupra mass media; 6. Controlează economia prin planificare. [6]

Dictaturile filo americane scapă ușor: atîta vreme cît nu este planificare, încă e bine, chiar cu teroare și asasinate. Chiar și Mussolini scapă de rușinea de a fi totalitar: nici el nu a făcut planuri cincinale.

Filosoful francez Raymond Aron revine în 1968 cu altă definiție: Un regim se numește totalitare dacă 1. Este un stat monopartid; 2. Există o ideologie de stat a partidului stat, singura acceptată; 3. Statul deține monopolul informațiilor din mass media care distribuie adevărul oficial; 4. Economia este controlată de stat; 5. Teroare ideologică [6]

Claude Polin crede că detectează ceva asemănător [7]: ca să fie cu adevărat un regim totalitar trebuie 1. Un partid-stat condus de un șef harismatic; 2. O ideologie de stat care promite îndeplinirea visului umanității; 3. Un aparat polițienesc care folosește teroarea; 4. Dirijarea centrală a economiei; 5. Monopol asupra mijloacelor de comunicare în masă .

Este interesant că niciunul nu a considerat necesar să elaboreze pe una din direcțiile trasate de Hannah Arendt: totalitarismul ”presupune o identitate a politicului, economiei şi societăţii, in care instituţiile politice slujesc doar ca faţadă a intereselor private” (pg. 419). Pe ei îi deranja în primul rînd planificarea economică centrală și lichidarea marii proprietăți private. Dacă privim însă termenul în sensul său original – în care diferența ar fi că dictatura pre-totalitară se referă doar la sfera puterii, fiind reprimați cei care doresc înlăturarea dictatorului pe cînd dictatura totalitară intră și în sfera economică și culturală, deci în sfera privată, atunci ar apărea surprize.

Să comparăm China și Uniunea Europeană. China acceptă teoria ”o țară , două sisteme”  – deci respinge pretenţia că vreo formă de guvernare este absolut validă. Atâta vreme cît accepți că ești chinez, poți fi și capitalist, nu ne băgăm în legile tale economice.

Vestul capitalist crede invers, singura formă validă de guvernare este democrația parlamentară (cu partide agreate de ei și cu referendumuri accepate tot de ei – vezi România 2012, Băsescu sau Crimeea 2014) și singurul model economic viabil este capitalismul, vândut sub eufemismul ”economiei de piață”. Vestul pune condiții: dacă vrei să vii la noi, mai întîi trebuie să accepți să îți controleze firmele noastre economia, să îți lichidezi companiile de stat, sistemele de educație  și sănătate și să accepți monopolul multinaționalelor controlate în definitiv de noi. Iar dacă ești din Est, mai întîi trebuie să intri în NATO, ca să fim siguri că investițiile noastre sunt protejate. Și, firește, să renunți la armata ta, deoarece scopul este apărarea comună a marilor noastre companii private, nu fleacuri precum țara ta. Și, firește, să cotizezi cît mai mult la armele pe care nu e cazul să le produci tu, că are cine și tu ești mic.

După ce ai făcut toate astea, afli că nu este suficient. Sistemul tău judiciar trebuie modificat așa cum sunt recomandările noastre, ale Comisiei. Apoi afli că deși ai făcut astea, tot sărac ești. Se găsește explicația: sigur că ești sărac, pentru că ești corupt. Corporațiile noastre sunt OK, ele te pot aduce în lumea ”civilizată” dar tu ești corupt. Ia să lichidezi tu pe corupții tăi, care sunt și naționaliști – se cred români, unguri, polonezi – și atunci vei vedea că va fi bine. Sistemul tău educațional nu e bun, nu corespunde indicațiilor. Schimbă-l, ce dacă vei produce analfabeți – nici nu ai nevoie de prea mulți oameni cultivați. Și după ce îl schimbi, afli că nu e bine, că nu introduci ore de educație sexuală și despre ideologia de gen.

În rest fă ce vrei, la tine acasă.

Altfel devii un totalitarist.

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

[0]       https://humanitas.ro/assets/media/originile-totalitarismului-2014.pdf

[1]       https://monthlyreview.org/1999/11/01/the-cia-and-the-cultural-cold-war-revisited/

[2]       https://www.marxists.org/archive/marx/works/1844/jewish-question/

[3]       https://quotepark.com/quotes/1891759-benito-mussolini-all-within-the-state-nothing-outside-the-state-n/

[4]       https://www.britannica.com/topic/totalitarianism

[5]       https://www.frasicelebri.it/frase/tutto-nello-stato-niente-al-di-fuori-dello-stato/

[6]       https://en.wikipedia.org/wiki/Totalitarianism

[7]       https://fr.wikipedia.org/wiki/Totalitarisme

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Socialist Român.

Vizualizari: 11189 ,

Un răspuns la Conceptul de ”totalitarism” – un reziduu al războiului rece

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *