Cu ocazia deplasării în Republica Moldova, mi-am rezervat o jumătate de zi și am citit ziarul Comuniștilor Moldoveni, cu atenție și fără niciun fel de tendințe revanșarde. Am mers, așa cum merg întotdeauna, după principiul că dacă observ, la un romîn, care „defilează„ alături de mine, un lucru bun, să evidențiez (cu mîndrie) acel lucru iar dacă îmi sare în ochi un defect să încerc să ajut la repararea acelui defect, dar nu urlându-mi aportul. Recunosc, din start, că am întâlnit, în ziar, aspecte care mă „separau”, din punctul de vedere al cunoașterii situațiilor, al atitudinilor sau „ideologiilor” mele despre România și românism, de amfitrionii mei. N-am să vorbesc despre acestea nu dintr-o „lașitate” specifică intelectualilor lingușitori (numai acestui soi de intelectuali) și interesați, ci, mai de grabă, dintr-un simțământ de onoare, am în vedere faptul că fac, aici, o analiză la care nu participă, față in față cu mine, interlocutorul meu (care, prin natura împrejurărilor lipsește).

         La urma urmelor, dintr-un spirit de eleganță, prin extensia din economie, acord Comuniștilor Moldoveni dreptul de preemțiune asupra adevărului istoric. Acest lucru deoarece eu încerc să vorbesc despre „Pământul” lor și nu ei despre „Ograda” mea.

         Cu aceste lucruri clarificate, pot să prezint cititorilor mei socialiști, din România, ziarul COMUNISTUL, al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care apare săptămânal, în limbile moldovenească și rusă.

         Din câte mi-am dat seama, ziarul este o tribună de luptă politică; o vitrină de prezentare a partidelor politice prietene, a evenimentelor festive cu caracter politic, a evenimentelor culturale  importante sau a altor evenimente socio-economico-politice de notorietate; o școală de formare ideologică a membrilor de partid; o arenă de dezbateri democratice; un templu de perfecționare spirituală și patriotică a întregului popor multietnic moldovean și, mai ales, a comuniștilor moldoveni; un Forum de abordare corectă a tuturor problemelor naționale și internaționale importante.  Poate că pentru ei, pentru comuniștii moldoveni, ziarul COMUNISTUL ÎNSEAMNĂ MULT MAI MULT decât am intuit eu. Cu siguranță așa este.

         Exemplarul pe care îl am în fața ochilor are particularitatea că este unul FESTIV, dedicat aniversării  a 100 de ani de la MAREA REVOLUȚIE SOCIALISTĂ DIN OCTOMBRIE. Pe prima pagină, se menționează cititorilor că evenimentul important, aniversar, de la CHIȘINĂU, este FORUMUL INTERNAȚIONAL, organizat de PARTIDUL COMUNIȘTILOR din REPUBLICA MOLDOVA în comun cu PARTIDUL STÂNGA EUROPEANĂ: „100 de ani de la MAREA REVOLUȚIE SOCIALISTĂ din OCTOMBRIE 1917 : Lecțiile în contextul viitorului mișcării de stânga în țările Europei și din toată lumea”. La acest FORUM au participat 14 partide de stânga și comuniste, care fac parte din PARTIDUL STÂNGA EUROPEANĂ , de asemenea diplomați, experți, savanți, activiști publici, activiști ai PARTIDULUI COMUNIȘTILOR din REPUBLICA MOLDOVA. A mai participat și o delegație a PARTIDULUI COMUNIST din FEDERAȚIA RUSĂ.

         Toate partidele ale căror delegații au participat la FORUM sunt prezentate în ziar. Despre PARTIDUL SOCIALIST ROMÂN se spune „ a fost constituit în anul 2003 de membri PARTIDULUI SOCIALIST al MUNCII. Cei care au stat la baza formațiunii au refuzat, atunci, comasarea prin absorbție a acestui partid în Partidul Social Democrat (PSD). ….. Din 2010, conducerea formațiunii a făcut mai multe tentative de a-și modifica denumirea în PARTIDUL COMUNIST ROMÂN , însă autoritățile bucureștene nu au permis acest lucru…. Pe plan internațional partidul este afiliat PARTIDULUI STÂNGII EUROPENE (PSE). Oficial, PSE susține poziții politice considerate a fi radicale, la stânga poziției de centru-stânga reprezentată de Internaționala Socialistă….”

Poza Rotaru la plenara

 

 

 

 

 

 

 

Președintele Constantin Rotaru prezentând salutul Partidului Socialist Român la Plenara Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova

 

 

Spicuind, în fugă, din bogatul în informație ziar, aș dori să menționez neapărat două idei: „Republica Moldova este un continuator politic și de drept al multisecularului proces de statalitate continuă a poporului moldovenesc, proces la care a contribuit și BISERICA ORTODOXĂ din MOLDOVA.”  „Prin anumite prevederi ale concepției a fost fixat și STATUTUL SPECIAL al LIMBII RUSE. În particular, ei i-a fost atribuit STATUTUL de LIMBĂ DE COMUNICARE INTERETNICĂ”.

  1. 10. 2017 CHIȘINĂU

Articol scris de dr. Dumitru Stanciu

dr. Dumitru Stanciu

Profesor universitar, Universitatea Politehnică București. Reprezentant al Partidului Alternativa Socialistă și membru al Biroului Executiv în Partidul Stânga Europeană. Preşedintele fondator al Asociaţiei de Prietenie România-Cuba.

Vizualizari: 667 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *