psr Partidul Socialist Român urmăreşte cu deosebită îngrijorare evenimentele ce se desfăşoară pe scena politică într-o confruntare care pe care între Guvernul României, pe de o parte, şi, pe de altă parte, Preşedintele ţării, susţinut de instituţiile de forţă ale statului. Elementul care sporeşte gravitatea evenimentelor din ultimele zile îl constituie demonstraţiile de stradă de la Bucureşti, întâi de toate, dar şi din multe alte oraşe ale ţării sub pretextul necesităţii retragerii ordonanţelor de urgenţă vizând adoptarea amnistiei şi modificarea codurilor penal şi de procedură penală, şi aceasta cu implicarea directă a Preşedintelui ţării.

          Partidul Socialist Român condamnă, pe de o parte, recursul la violenţa străzii în înrâurirea cursului vieţii politice, la mai puţin de două luni de la alegerile generale, pentru obţinerea unei noi majorităţi parlamentare, iar, pe de altă parte, respinge practica modificării legilor organice prin ordonanţe de urgenţă. Şi o practică şi cealaltă, fiind de natură să submineze stabilitatea politică a ţării cu multiple consecinţe negative în economie, în viaţa socială şi politico-instituţională, în relaţiile externe ale ţării. A se vedea dezbaterea cu privire la România de la Parlamentul Uniunii Europene din data de 2 februarie 2017.

 

 

Biroul de Presă

al

Partidul Socialist Român

1.02.2017

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 2106 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *