Tariq Ali născut în 1943 este un scriitor activist politic de al nostru, de stînga. Este în comitetul editorial al revistei New Left Review și a scris mai multe cărți care au avut ecou în mediile intelectuale anglo saxone, cum ar fi Can Pakistan Survive? The Death of a State (1991), Bush in Babylon (2003), sau Clash of Fundamentalisms: Crusades, Jihads and Modernity (2002), The Obama Syndrome (2010)

Ultima sa carte apărută în New York este Moștenirea lui Stalin: Impactul asupra politicii secolului XX. Cu ocazia lansării a ținut următoarea cuvîntare (http://isreview.org/issue/89/capitalism-and-socialism-twenty-first-century )

 

In anii 80 a fost o dezbatere intensă care este calea viitorului: un capitalism decrepit sau un nou socialism / și a fost într-adevăr o dezbatere furtunoasă. Dezbaterea reînvie azi, într-o formă mai modestă, Să nu exagerăm, dar oamenii devin din  nou interesați de socialism. Cred că e vremea să îl aducem iar în discuție. Și ca să vă arăt cum revine socialismul am să vă spun op povestioară.

Acum un an am fost sunat de la un teatru din Essen, un mare oraș industrial din Germania, un fel de Manchester din Anglia. Directoarea teatrului mi-a spus  “Vrem să scrieți o piesă de teatru pentru noi.” Am zis: “S-ar putea să fiu interesat; despre ce ați vrea să scriu?” Ea mi-a zis: “O versiune modernă despre .” Ața că i-am spus: “Este o sarcină grea.”

Apoi am vorbit cu un director francez de teatru și i-am zis “E o nebunie să faci o piesă care prezintă personaje vechi îmbrăcate în costume moderne. S-a făcut. Singurul lucru admisibil ar fi să îl luăm pe Don Quixote și Sancho Panza din secolul XVII și să îi aducem în vremea noastră, așa cu hainele lor medievale cu tot și să îi lăsăm să vadă ce se întîmplă în lumea de azi. Dar aș vrea să fie clar că dacă voi scrie o asemenea piesă ea va fi în apărarea ideilor radicale anticapitaliste și voi arăta spectatorilor ce se întîmplă cu adevărat în această lume” El mi-a zis: “Bine, dar ce vrei să le arăți?” Am zis:“Le vom arăta cum bancherii și politicienii fac dragoste unii cu alții—uneori chiar pe bune. Le vom arăta ce se întîmplă cînd ei provoacă războaie. Vom avea o scenă uriașă într-un spital American military din Germania unde vetereanii din Irak și Afganistan mișună fără mîini sau picioare”

“Nu va fi o piesă care să te distreze.” Am continuat eu. “Apoi vom dezbate problemele spinoase ale sexualității și politice din Orientul Mijlociu”. Mi-a zis  “Poți face un rezumat de două-trei pagini?” L-am făcut și apoi am întrebat “Probleme?” A zis “Nu, nu, toată lumea e mulțumită. Dar să știi că jumătate dintre nemți cred că Brecht era un agent Stasi.” I-am zis: “Păi asta este dezgustător.” El: “Așa e dar asta e realitatea. Și trebuie să fii conștient de ea”

Bertolt Brecht ca agent Stasi ne adduce la  subiect: ce s-a întîmplat cu socialismul secolului XX. Acum ă să vă zic opinia mea și apoi o vom putea discuta și critica. Lucrul fundamental este că pentru prima oară în istoria omenirii o revoluție a fost făcută (în 1917) de revoluționari politici care voiau să facă o revoluție socialistă.

Revoluția rusă nu a fost accidentală, așa ca revoluțiile burgheze din Anglia (1642-  1658) sau Franța (1789 – 1795). Nici puritanii englezi nici iluminiștii francezi nu au avut ideea să facă o revoluție care să facă trecerea de la feudalism la capitalism și să construiască în acest scop instituții și apoi să exescute o mică parte dintre aristocrați.

Nu. Ei nu erau conștienți de ceea ce avea să urmeze. Așa s-a întîmplat, dar pentru că au existat mișcări, forțe de clasă, forțe sociale care presau de jos și nu cum știm noi acum, adică de sus. Și aceste revoluții – inclusive cea din Țările de Jos de dinainte – erau necoordonate și negîndite ideologic.Revoluția Rusă a fost prima din istoria omenirii gîndită complet iar Lenin (un nume nu prea la modă zilele astea) a spus “O să face asta și asta; poate că nu vom reuși, dar aceasta este o încercare de acrea o structură a puterii la scară globală de care vor beneficia nu numai rușii, ci întreaga omenire”

Dacă vă uitați la impactul acestei revoluții, el a fost formidabil. A fost ca un fulger. A creat mișcarea anticolonială. A dus la mișcările de eliberare națională, care nu erau comuniste de nici un fel, ci inspirate din Revoluția Rusă ca să atace imperialismul. Bolșevicii gîndeau uneori nebunește. În 1919 se gîndeau cum să împiedice puterile imperiale să mai intervină în războiul civil care bîntuia Rusia. Și Troțki i-a zis lui Lenin: “C ear fi dacă i-am lovi chiar în inima imperiilor lor?” Lenin: “Da, este o idée bună, dar cum?” Troțki aflase că toată India cea gigantică (pe atunci era cu tot cu Pakistan și Bangladesh și Sri Lanka și Birmania)  era controlată doar de 36,000 de militari englezi și era uimit. “Cum adică? Doar 36000 de soldați?” Și a cerut generalilor lui să pregătească un corp expediționar de cavalerie din 25,000 de soldați—recrutați din Asia Centrală—care să treacă prin Afganistan ca să răscoale India, să învingă armata engleză și să proclame independența Indiei. Asta era ideea. Mă bucur că nu au încercat, pentru că nu se știe ce mai ieșea, dar asta era ideea: lovește puterile capitaliste unde sunt slabe.

Toți marxiștii din Rusia—și bolșevici și menșevici—erau de accord că aveau de a face cu o țară înapoiată. Majoritatea populației era formată din țărani dezorganizați abia eliberați din șerbie. Procentul clasei muncitoare era ridicol în comparație cu cel din țările Vestului, în special cu Germania. Și se gîndeau ce e de făcut. Și multă vreme au crezut că nu e nimic de făcut. Ceea ce a transformat dintr-o dată peisajul a for primul război mondial. Pentru că războiul i-a politizat pe țăranii soldați și înfrîgerile continue de pe front i-au radicalizat.Soldații și muncitorii (și cînd zic soldați mă refer la țărani în uniformă) au fost baza mișcării revoluționare pe care au cîștigat-o.

Cu toate acestea, conducerea bolșevică era convinsă că dacă revoluția nu învinge și în Germania, atunci ei sunt pierduți. Nu se poate face socialism în Rusia – nu ai cu cine.Nu ai bază industrială. Avem nevoie de industria germană și de clasa muncitoare germană. Tot ce au făcut era legat de sperata Revoluție Germană. Dacă veți citi acum ce se scria prin anii 1917-1922 (ceea ce eu am făcut, dar în alte scopuri) veți vedea. Dacă vă uitați în articolele vremii – de exemplu în cel al lui Lenin din 1917 ”Pot bolșevicii să obțină puterea de stat” – pe atunci  nu era o întrebare prostească.

Și așa au tot încercat să exporte revoluția lor. Pentru o scurtă vreme Ungaria a avut o insurecție comunistă. A mai fost una la Munchen – nebunească, fiindcă nu erau coapte condițiile. Liderul insurecției din Muchen, Eugen Leviné, le-a spus liderilor de la Moscova “Nu cred că acum e momentul, dar să nu mai așteptăm; niciodată nuemomentul”—ceea ce era de asemenea adevărat. Revolta a eșuat și în fața tribunalului militare Levine a spus “Da, am pierdut. Dar trebuie să înțelegeți că noi, comuniștii, oricum vom muri. Viețile noastre nu contează. Vom continua. Mă puteți executa” Ceea ce s-a și întîmplat a doua zi.

Apoi revoluționarii au mai încercat odată la Berlin. Rosa Luxemburg s-aopus deoarece, zicea ea “Nu e bine. Nu avem cu  noi majoritatea munciotorilor. Mulți sunt loiali social democraților. Este o aventură.” Dar Liga Spartachiștilor a decis insurecția și au pierdut. Așa am pierdut pe cei mai talentați lideri ai clasei muncitoare din Germania. Așa se întîmplă cînd revoluțiile se opresc. Țara revoluționară vrea să se extindă pentru că știe că altfel nu poate supraviețui.

Așa au făcut și francezii. Chiar în forma deformată a lui Napoleon care a spus “Dacă nu cîștigăm Europa ei ne vor înconjura și vor distruge cîștigurile Revoluției”. Avea perfectă dreptate. Dacă ar fi reușit să învingă țarismul – acesta era planul lui. Planul inițial era să desființeze iobăgia, să le dea Codul Napoleon (care nega privilegiile date de naștere) și să dea pămînt țăranilor. Dacă reușea, alta era situația. Dar nu a făcut așa: a purtat un război convențional și a pierdut. Dar asta dorea, și mai dorea ca Franța să fie înconjurată de republici. Dacă nut e înconjori cu republici, monarhiile te sugrumă.

Să lăsăm revoluția franceză. În lumea modernă avem Revoluția Cubană. Spun doar că o slăbiciune a mișcărilor revoluționare este că trebuie să se extindă. Revoluția Cubană a reușit printr-o combinație de circumstanțe favorabile. Una din ele era că americanii au fost luați prin surprindere – nu se așteptau la așa ceva în ograda lor. Revoluția a reușit și a aruncat afară companiile americane. Apoi cubanezii și-au dat seama ce au făcut “Suntem o insuliță și avem nevoie de sprijinul celorlalte țări latinoamericane”. În Cuba revoluția a reușit să țină SUA departe pentru că nu a fost doar o insurecție armată: era o întreagă mișcare de masă în orașe. Aveau organizare urbană. Concentrarea pe mișcarea de guerilă este complet schematică – adică un mic grup de revoluționari armați pot produce oriunde o revoluție.

S-a mai încercat cu Argentina, unde exista o mișcare muncitorească formidabilă datorată sfîrșitului Peronismului, iar peronismul a dat o mulțime de drepturi muncitorilor. Dar ideea că poți influența mișcarea muncitorească în Argentina cu ideea nebunească a unui focar de insurecție undeva la granița boliviană a dus la dezastru.

Dacă e dezastru, înveți din el. Dar apoi repeți dezastrul în Bolivia? Oamenii ăștia sunt foarte inteligenți. Bolșevicii au fost cei mai talentați lideri politici produși de Europa. Dar conducătorii Cubei nu erau proști, și nici cei ai lui Napoleon nu erau. Uneori succesul crează aroganță. Crezi că merge aici pentru că a mers în altă parte, în alte condiții și nici ei nu credeau că o să reușească, și uite că ei au reușit, de ce nu am încerca și noi? Analiza condițiilor locale – condiții sociale, relațiile dintre forțele sociale –  nu este niciodată completă. Grupurile revoluționare din multe țări sunt uneori așa de orbite de succesul altora încît trec peste judecata lor proprie și îndeplinesc ordinele. Întotdeauna este o prostie să îndeplinești ordinele venite de la un grup de success dintr-o altă țară fără să ții seama de condițiile din țara ta. Întotdeauna.  Dacă ele, condițiile sunt bune, e în regulă, dar dacă nu sunt? Rezultatul este că în America de Sud iarăși am pierdut oameni incredibil de harismatici și curajoși.

Cei care în Germania i-au ucis pe Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht au fost cei care au adus la putere fasciștii. Nu trebuie private diferit lucrurile, căci ele sunt strîns legate. Dar pentru mine problema este: bine, revoluția a pierdut. Lumea nu s-a ridicat contra capitalismului. Ce facem? Asta era marea dezbatere în Rusia anilor 1920 și este și acum. Nu are numai  interes istoric.

Primul lucru este să nu îi demoralizezi pe cei care au făcut revoluția. Știm că sunt demoralșizați. Au avut destule de pătimit. Au suferit în război, unde au murit milioane. Apoi au suferit în războiul lor civil în care au intervenit 22 de state străine în favoarea Albilor. Masele devin epuizate, evident. Uitați-vă la țăranii de azi din Afganistan. În curînd vor fi 40 de ani de războaie. Ei au luptat mai întîi contra rușilor și de atunci luptă mereu. Pentru mine este uimitor. Dar știu – asta îmi e meseria – că sunt la capătul puterilor și îmi zic: după ce o să îi alungăm pe americani sperăm să nu mai intervină nimeni fiindcă nu mai putem. Așa îmi ziceau acum cîteva luni afgani din Pakistan.

Cînd masele sunt epuizate, trebuie să înțelegi că apare o ruptură. Decizia luată de bolșevici după ce au văzut că revoluția a eșuat în Germania a fost să se înconjoare cu o cortină de fier – să devină un stat – fortăreață; urăsc să o spun, dar așa văd eu.

Una e să interzici toate formațiunile politice care i-au ajutat pe albi sau intervenționiștii străini – asta pot accepta. Dar să interzici organizațiile de stînga care nu sunt sub controlul tău este o eroare. Uriașă. și această eroare a fost instituționalizată după moartea lui Lenin.

Citiți testamentul lui Lenin. Este un document emoționant la nivel uman. Iată un lider paralizat de un atac cerebral care privește la ceea ce a creat și este oripilat. În scrisoare el își cere iertare clasei muncitoare din Rusia. El spune ”Îmi cer iertare. Îmi pare rău că s-a întîmplat așa”. Acceptă responsabilitatea. Deci oricine încearcă să argumenteze împotriva conducerii este dat afară sau ucis – în cazul derivei staliniste. Apoi urmează epurări și procese. Știm că Stalin a ucis mai mulți bolșevici decît țariștii – este un fapt istoric.

  1. Era bine dacă Tariq Ali ar fi dat o referință precisă asupra locului unde Lenin își cere iertare. Am căuta încă o dată ceea ce se înțelege prin testamentul lui Lenin și nu am găsit așa ceva. Textul este aici https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1922/dec/testamnt/ )

 Aceasta a creat demoralizare și o dictatură monstruoasă. Dictatură care este prezentată lumii ca fiind socialism și mulți cred că așa e. Mici mnorități refuză ideea că socialismul este Stalinism, dar ei sunt puțini. Dar în general lumea acceptă și crede că dacă vom ajunge vreodată la socialism așa se va întîmpla și la noi.

Structura indtituțională creată de Stalin devine apoi norma mișcărilor de eliberare națională care luptă împotriva imperialismului, deoarece dușmanul este imperialismul. Și atunci se facfe o legătură între democrație și imperialism. ”Noi am fost exploatați de democrații – Anglia, Franța, Germania, Olanda – cele care au creat imperiile coloniale au fost democrații. De ce să le imităm?” . Echivalează democrația cu imperialismul și atunci apelează la Stalinism, care ajută și elitele burgheziei naționale. În cadrul unei paradigme burghez naționaliste. Prin Africa eliberarea a însemnat un partidm, un stat, un conducător.

Cubanezii au acceptat și ei modelul Stalinist—accept că au făcut-o sub presiune, fiindcă nu mai aveau altă variantă de vreme ce nu mai erau mișcări revoluționare cu potențial în America Latină. Totuși, eu cred că a fost o eroare. Și odată cu ea a venit și monopolul asupra politicii și informației. Și monopolul acesta este rău nu din motive etice, ci practice. Dacă închizi dezbaterile și critica la tine în țară atunci cine îți va spune că greșești? Nici în Rusia nici în China lui Mao liderii nu erau pregătiți să asculte oameni care să spună ”Aici greșești” pentru că nu existau structuri instituționale în care muncitorii, țăranii sau intelectualii să se poată exprima.

Num mă refer la partide alternative, deși eu, personal, sunt în favoarea lor. Spun doar să fi existat structuri sovietice—consilii muncitorești, țărănești—în care reprezentanți ai muncitorilor și țăranilor să poată spune, de exemplu  “Hei, tipilor, ideea de a transforma totul în commune populare nu merge. Nu putem construe furmale în fiecare comună” Sau să îi spună lui Stalin, “Procesul de industrializare cum îl faci acum nu merge. Rezultatul este foamete în masă și dacă revoluția înseamnă cannibalism în Ucraina, noi nu vrem”. Nu existau structuri care să poată permite asta. Și atunci s-a inventat termenul de dușmani ai poporului .

Din mai multe motive, subiective sau obiective, aici s-a ajuns. Cîtă vreme mai exista o mișcare muncitorească puternică încă se mai putea discuta. Dar odată cu slăbirea mișcării muncitorești s-a ajuns la o dominație burgheză totală. Și nu exagerez. Este deprimant să trăiești în Anglia. Știu că nici în SUA nu e mai bine, dar Anglia a juns acum o țărișoară vasală SUA – cu o cultură vraiște și cu partide care nu oferă soluții diferite.Hegemonia SUA este globală în Europa: militară, politică și economică. Avem o Europă americanizată. Laburiștii și conservatorii sunt cam ca republicanii și democrații.  Germania este cam la fel.

Să luăm Italia. Harababură dezolantă. ȚAra care a produs cei mai buni intelectuali marxiști e moartă. Partidul communist s-a autodesființat. Nu aveau de ales: s-au mutat spre dreapta. Sindicatele – slabe și dezorganizate. La baza situației este neoliberalismul, adică des-industrializarea, adică nu mai vrem o clasă muncitoare puternică.

De ce s-a distrus mineritul în Anglia? Nu pentru că Thatcher era convinsă că e mai profitabil așa, ci fiindcă a vrut să distrugă bazele partidului laburist. Seumas Milne a scris o carte foarte bună, Dușmanul dinăuntru, care arată cum Thatcher a distrus comunitățile de mineri care s-au bucurat aflînd că ea a murit. Singura lor victorie…

Dezbaterile din Moștenirea Stalinistă sunt toate despre ce v-am spus pînă acum—dezbateri care au erupt după stalinizarea URSS. Nu erau dezbateri populare, ci dezbateri dintre persoane care refuzau să treacă la dreapta. Asta îi unește pe toți cei din carte. Ei spun: bine, s-a greșit dar unde și cum? Și acum e la fel. Oricît o fi de greu, nu renunți pentru că nu ai pentru ce. De ce să renunți? Pentru o lume mai bună? Nu.  Și asta explică, cred, de ce mass media privește cu ură tot ce I se pare radical. Acum e mult mai rău. Au trecut vremurile cînd mass media era diversă și accepta puncte de vedere diferite – un motiv era să arate URSS ce înseamnîă democrația. Acum nu mai e nevoie. De ce să mai accepte vocile dizidente?

Un exemplu este ”The Economist”. Putem compara două numere, unul apărut la moartea lui Thatcher și altul la moartea lui Chavez. Primul o ridică în slăvi iar al doilea are pe copertă o caricatură ”Moștenirea putredă a lui Chavez”. Ce e putred? Că a folosit banii statului pentru unn program de reforme radicale socio-economice. Acum chiar și acest lucru devine inacceptabil și asta ni se spune zi de zip e toate canalele mass media: stați cuminți, nu există alternativă, vedeți ce pățiți dacă vreți voi să schimbați lumea. Rezultatul? Crahul de pe Wall Street din 2008, falimentele, financiarizarea, idei neoliberale, politici neoliberale.

Oamenii blamează băncile—sigur că este corect—dar uită că aceia care dau puteri băncilor sunt politicienii. Că este o clasă conducătoare mixtă. Nu a fost că niște bancheri au înebunit și au zis “Hei, c ear fi dacă ne-am băga pe piața de futures și derivatives?” Nu. Așa merge capitalismul. și pentru asta trebuie distrusă mișcarea muncitorească. Nu prin brutalitate – nu se mai poartă, deși dacă e cazul se aplică – ci descurajînd grevele prin amenințarea cu mutarea afacerii în altă țară. Cine va m-a întrebat  “Ce zici de clasa muncitoare americană de azi?” Și i-am zis că munca se face acum în China. Așa s-a întîmplat pentru a se menține profitul – o combinare de financializare și folosirea armatei de rezervă de muncă din lumea a treia.

Numai că afacerea este departe de a se încheia, nici în China și nici în India. Deabia a început, pentru că acum cel mai mare proletariat din lume este în China. Tot Vestul depinde acum de mărfurile ieftine din China și India. Și dacă bula se sparge – ceea ce este foarte probabil – efectul va fi global. Chinezii au demonstrate că nu există nici o legătură între democrație și capitalism; că poți guverna un stat foarte capitalist și foarte dinamic fără să cedezi un milimetru în probleme de democrație sau drepturile omului.

Iată cum cele două axiome centrală ale teologiei burgheze (că democrația merge mînă în mînă cu capitalismul și că, dimpotrivă socialismul merge mînă în mînă cu tirania) se dovedesc false. Absolut false și demonstrate prin fapte istorice a căror consecințe le suferim azi. Modul în care aceste două state (China și India) au fost recîștigate de capital a fost prin manevre și negocieri. Chinezii și-au făcut propria versiune zicînd “Bine, introducem și noi capitalismul dar sub controlul nostru”. Vă place sau nu acolo este un capitalism controlat de stat.

În Rusia dimpotrivă, birocrația total falimentară nu a încercat să privească în viitor. Au vrut doar să fure acum, cît se mai poate din resturile economiei sovietice. Atît de neghiobi au fost încît nici măcar nu au cerut desființarea NATO ca preț al desființării tratatului de la Varșovia – și puteau să o facă. Dimpotrivă, au căzut în genunchi în fața Vestului milogiondu-se  “Vă iubim, vrem să fim ca voi, ajutați-ne” Și asta peste tot în Europa de Est.

În cartea lui Troțki – tradusă la noi cu titlul  Revoluția trădată, dar cu tilul original Unde merge Rusia?—el spune că nu vede decît două scenarii de viitor: sau se mișcă înspre socialism și democrație (democrație socialistă) sau părți ale nomenclaturii vor trăda și vor deveni capitaliști, așa cum îi vedem acum. Cartea a fost scrisă pe la începutul anilor 30. A avut dreptate: milionarii din mafia rusă care fac scandal pe străzile din New York sau cei din Londra, cu echipe de fotbal cam toți au fost comsomoliști. Și chiar se laudă cu asta: “Așa e, dar acum știm să conducem organizații”.

Deși a fost criza din 2008 nici un partid relevant din SUA sau Europa nu a încercat să spună : ajunge! Nu se mai poate așa fiindcă oamenii suferă și nu mai vrem ca bogații să devină tot mai bogați și săracii tot  mai săraci. Nu mai vrem să permitem ca ei să nu plătească taxe, să aibă bani depuși în paradisuri fiscale, să fure și să își plătească prime nerușinate. Ce vă spun nici măcar nu e ceva radical, e vorba de legalitatea capitalistă. Acești plutocrați nu vor nici măcar să li se aplice legea lor burgheză fiindcă se tem că dacă statul începe să intervină din nou oamenii vor fi încurajați să ceară mai mult. S-ar putea să se petreacă o schimbare de conștiință. Mai bine nu. Să mergem așa cum știm și să creăm haos.

Ieri la New York m-am întîlnit cu unul dintre teoreticienii haosului, Michael Hart, și i-am zis “Europe e într-o situație grea” și el mi-a zis “De ce este așa de rău că nu e guvernabilă?” Și am spus “E rău că e neguvernabilă pentru că dacă nu există forțe puternice de stînga cei care profită de neguvernabilitate sunt cei de dreapta. Tu crezi că în Italia a căștigat o echipă de clovni. Dar ăștia  nu sunt numai clovni, sunt clovni siniștri”.  Ideologia din spatele lor este elitistă și aproape fascistă.  La fel ca partidele piraților din Germania și Suedia. În Grecia Golden Dawn este o organizație nazistă, este clar. În Franța avem o uriașă criză. Dreapta și biserica catolică organizează manifestații de masă împotriva homosexualilor. Un million de oameni au mărșăluit pe străzile Parisului împotriva căsătoriilor gay. și vorbim despre o țară care se crede laică. Ea interzice femeilor musulmane să poarte hijab; și acum iată ce fac. Și nu văd nici un marș împotriva șomajului sau a eșecului total al partidului socialist.

Sunt totuși moderat optimist. Stînga începe să se organizeze în Franța. O să fie o mare demonstrație pentru a șasea republică. Să vedem cîți o să participle. Nu vor fi un million care să strige  “Să terminăm cu această structură coruptă. Să facem o  nouă constituție care să taie din puterile președintelui și să le dea parlamentului”. ….

Cînd mi se cere să vorbesc în Europa eu spun mereu “Soluția este socialismul” Nu mă refer la ceva utopic. Mă refer la faptul că muncitorii din sectarele de stat şi privat trebuie să îşi apere interesele – interesele celor săraci, ale şomerilor, ale copiilor cre nu îşi pot permite să plătească pentru educţie. Numărul tinerilor din universităţi cre provin din clasa  muncitoare este în continua scădere. Cine o să îi apere?

Acesta este nivelul dezbaterii şi de aceea este aşa de multă mînie şi ură şi teamă de Chavez, pentru că am scris destul despre el. L-am cunoscut foarte bine şi era foarte clar în cee ace priveşte scopurile lui. Era un program socialist democratic. Da, folosea retorica “aceasta este o revoluţie” dar efectiv programul era socialist democratic. Şi exact din acest motiv clasa conducătoare americană şi europeană au droit să îl anihileze. Nu e voie Chavez! Verboten.

Este uimitoare unanimitatea opiniilor despre Chavez în presa americană şi europeană. În Anglia ete oarecum diferit – încă mai există Guardian. Dar în Franţa Le Monde i-a dedicate trei pagini de otravă pură. La fel şi El Pais, în Spania.Germanii sunt oarecum mai nuanţaţi. Dar presa americană a fost incredibilă dar  nici nu mă aşteptam la altceva. Vedeţi cum nu se tolerează opiniile alternative? De aceea noi trebuie să luptăm pentru a găsi o alternative deoarece – v-o spun cinstit – dacă nu o facem noi o să o facă alţii. Bisericile, organizaţii semifasciste sau populişti de extremă dreaptă. Dreapta este în ascensiune şi motivul este că stînga este foarte slabă. Şi de ce este foarte slabă? Eu cred că motivul este că a acceptat să stea la remorca Centrului – Stînga

Priviţi SUA. 90% din cee face face Obama dacă ar fi fost făcute de Bush ar fi stîrnit scandal. Dacă Bush şi-ar fi arogat puterea de a ucide orice cetăţean American, ar fi pus libertăţile civile pe agenda politicii americane. Ar fi fost scandal şi dacă ar fi fost o grevă a foamei la Guantanamo. De fapt Bush a eliberat mai mulţi prizonieri de la Guantanamo decît Obama. În primii doi ani ai lui Obama au fost mai muolte atacuri cu drone în Pakistan decît în toată perioada Bush.

Liberalismul American moare în picioare. Şi asta creează un precedent. Data viitoare cînd va fi ales un preşedinte republican nu veţi mai putea să vă opuneţi exceselor lui – nu mă refer la voi, ci la cei care au decis să îl susţină pe Obama indifferent ce crime face. Da, e un democrat, e negru, asta sună bine dar nu e suficient să îi acceptaţi orice. Politica lui e cam aceeaşi.

Ecoul politicii americane se vde în Europa. Nu exagerez.  Lozinca lui Obama “Yes we can,” – fără nici un sens – a fost folosită şi de un lider de stînga Italian la ultima campanie de alegeri. În engleză, nu în italiană. Ce naiba se întîmplă? Sunt în pană de idei? Nu au găsit altceva de zis? Şi răspunsul este “NU, nu au găsit”. Ce vor ei este să intre în system şi să facă bani. În sensul ăsta cites eu “Yes we can.” . Dacă Obama a putut, noi de ce să nu putem? Să facem mai mulţi bani. Dacă ajungem la putere camarilla care ne sprijină va beneficia. Oamenii lui Berlusconi au beneficiat destul.

Exact la fel este în Anglia. Tony Blair s-a dovedit a fi unul dintre cei mai corupţi politicieni din istorie. Este plătit de guvernul din Kazahstan.  Iată o istorioară: tipii de la relaţiile publice din Kazahstan l-au sunat pe Clinton (care a fost şi el plătit de ei) şi i-au zis “Avem nevoie de nişte europeni” şi Clinton le-a zis “Încercaţi cu prietenul meu Blair.” They said, “Fine, great.” Aşa că l-au sunat pe Blair şi au zis “Am vrea să vină Blair să se întîlnească cu preşedintele nostrum şi să î idea sfaturi” iar agenţii lui Blair au zis “Cît?” Şi ei au zis “Bine, un million?” Agenţii : “Vă vom suna noi” iar oamenii lui Blair au zis “Nu.”. Ce vă zic e public, se ştie. Atunci agenţii kazahi l-au sunat pe Clinton şi i-au zis  “Ne-ai spus că Tony Blair vrea să vină să ne ajute şi el a spus că nu vrea.” Clinton: “Cît i-aţi oferit”. Ei: “Un milion.” Clinton zice “Fiţi serioşi, mai puneţi.”. Aşa că ei întreabă “Cît să îi oferim?” Clinton: “Nu zic să îi daţi cît  mi-aţi dat mie dar încercaţi măcar cu 5”. Aşa că ei i-au oferit lui Blair 5 milioane, tîrgul s-a făcut şi Blair a zburat în Kazahstan cu vechii lui consilieri de la New Labour cu tot.

Între timp toţi se unesc să o comemoreze pe Margaret Thatcher. Moştenirea ei. Păi această moştenire trebuia distrusă. Nu a fost niciodată populară. Era uşor să fie distrusă. Ei bine, mişcarea lui Blair New Labour a clădit pe moştenirea ei şi a creat structura de azi în Anglia. Dacă conservatorii vor dori să privatizeze ceva sau să introducă măsuri  neoliberale, laburiştii nu mi au drept la cuvînt. Conservatorii le vor spune: staţi aşa, că şi voi aţi făcut la fel.

Există o indignare uriaşă în Anglia că Thatcher a avut funerarii naţionale pe bani publici. Chiar un parlementar conservator a spus, sub protecţia anonimatului “Noi nu am fi vrut să facem asta dar planul funeraliilor a fost conceput şi finanţat de guvernul lui Gordon Brown. Noi doar îl implementăm”. Chiar aşa a fost. Laburiştii au vrut să o cinstească aşa…

Lecţia este că lucrurile rele s-au întîmplat, se întîmplă şi se vor întîmpla şi că trăim vremuri grele. Dar nu trebuie niciodată să renunţăm la luptă. Disprarea este o emoţie pasivă. Creează pasivitate. Speranţa, dimpotrivă, chiar în vremuri grele ne ţine mintea active.  Au fost vremuri şi mai grele.Cînd Europa era împărţită între Hitler şi Stalin. Reforma a venit după 1956. Acum nu e chiar aşa de rău deci trebuie să avem un simţ all perspective. Mai mult, trebuie să folosim orice oportunitate de a ne mişca înainte. Avem unele avanzaje pe care atunci  nu le avem

Politica devine foarte importantă. Exploziile din Orientul Mijlociu ne confirmă. Nu este sufficient să apară insurecţii pentru că după ele oamenii trebuie să aleagă între ce li se oferă. Ei alweg partide islamiste care sunt conservatoare şi social şi politic şi economic fiindcă nu au altceva care să li se ofere. Pentru că au fost oprimaţi de dictaturi dar şi pentru că nu au alt Politics becomes extremely important. The Middle East eva. Şi în Tunisia şi în Egipt este haos dar lecţia nu este să spui că insurecţiile au fost rele. Lecţia este că politica rămîne extraordinar de importantă.

Aceasta este o temă importantă, chiar semianarhistă (desi în Egipt nu era cazul).  În mişcările Occupy e acelaşi  lucru – nu sunt programe. Dar fără programe – măcar minimale – nu poţi mege mai departe şi nu poţi cîştiga alţi oameni. Artrebui ca în urma protestelor să fie o cartă cu măcar 10 puncte —“Asta dorim azi şi suntem gata să luptăm pentru ele”. Să nu ceri nimoc înseamnă să abandonezi şi să te lauzi pe web cu numărul mare de participanţi. Nici aniversările marilor proteste nu prea ajută – nu ne arată decît slăbiciunile. Mă opresc aici; văd că aţi devenit nervoşi.

Din discuţia care a urmat:

Mai ştiţi vreo perioadă istorică cu un şomaj aşa de mare ca acum?
Da. Anii 1920 şi 1930. Situaţia a dus la o luptă între stînga şi dreapta cîştigată de dreapta. Fascismul a cîştigat nu numai din cauza crizei, ci, mai important, datorită  modului în care a fost tratată Germania după primul război. Nemţii au fost pedepsiţi, ţinuţi complet sub control strain. Aşa a apărut naţionalismul german.Apoi a venit criza.  Capitalisştii au sprijinit mişcarea fascist deoarece – credeau ei – o victorie a bolşevicilor germani i-ar fi nenorocit. În SUA pe vremea aceea a existat o creştere agresivă a m işcării muncitoreşti. Clasa muncitoare americană era politizată în anii 1930 ca nciodată în istorie. New Deal a fost un răspuns la presiunile de jos şi la existenţa URSS, care nu avcea şomaj. Oamenii vedeau unn model în URSS – vă place sau nu. Dar nci măcar New Deal nu a reuşit să oprească criza. Ce a oprit-o a fost al doilea război mondial.

De ce a eşuat Revoluţia Rusă şi a apărut stalinismul?
După mine a fost o combinaţie a doi factori. Mai întîi, revoluţia a fost izolată. În al doilea rind forţele care au făcut revoluţia erau epuizate sau ucise în războiul civil. S-a ajuns  la o situaţie în care oamenii ar fi fost dispuşi la orice ca să poatră trăi  normal. Problema central a fost că nu a reuşit să instituţionalizeze sovietele. Sovietele erau cele mai originale  structuri create vreodată. Ele au fost răspunsul dat de muncitori pentru a crea o suveranitate a poporului. Lenin a înţeles foarte bine.

De aceea eu cred că emocraţia politică este cheia succesului revoluţiilor socialiste. Economic avem probleme – ca toată lumea. Dar dacă nu avem democraţie politică (ce avem acum este o democraţie capitalist, adică falsă) suntem pierduţi. Socialismul trebuie să se clădească pe temeiul structurilor politice deja existente. De cite ori a eşuat capitalismul? De zeci de ori. Dar socialismul? O dată. Şi pentru asta să  u mai fie încercat? Ba va mai fi şi vom avea din nou socialism.

 

 

 

Articol scris de Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu

Gheorghiță Zbăganu este doctor în matematică, profesor universitar, membru în Biroul Executiv al Partidului Alternativa Socialistă.

Vizualizari: 917 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *