Candidații Partidului Socialist Român au ajuns, în ziua de 5 mai, cu CARAVANA electorală în municipiile Galați și Tecuci și în comunele Tudor Vladimirescu, Pechea, Ivesti, Drăgănești și Matca. Gălățenii, care s-au arătat interesați de alegerile europarlamentare și de cei care vor reprezenta România în Parlamentul European, și-au exprimat nemulțumirea de faptul că până acum au fost foarte mulți europarlamentari români care nu au făcut altceva decât să denigreze țara și să facă tot felul de jocuri murdare. Tot participanții au afirmat că în Parlamentul European trebuie să meargă doar românii care sunt patrioți, cinstiți, curajoși, devotați și uniți în tot ceea ce fac, astfel încât să primeze imaginea și interesul României.

 

Manifestându-și nemulțumirea că România și românii sunt discriminați și tratați ca nație și cetățeni de mâna a șaptea, gălățenii s-au declarat de acord cu programul Partidului Socialist Român și vor vota Partidul Socialist Român.

 

Candidații Partidului Socialist Român i-au asigurat că dacă

VOTAȚI SOARELE,

VOTAȚI CANDIDAȚII PARTIDULUI SOCIALIST ROMÂN,

EI vor face tot ce le va sta în putință pentru ca

 

EUROPA SĂ FIE CORECTATĂ

și

ROMÂNIA RESPECTATĂ!

 

Articol scris de Redactia

Vizualizari: 2548 ,

Comentariile sunt suspendate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Socialistul pe Facebook